Editoriale culturale, politice, recenzii
Milan Kundera s-a înscris în Partidul Comunist în 1948. Avea douăzeci de ani. Ni-l putem imagina în pielea personajului Jahn Ludwik din primul său roman, Gluma, apărut la Praga în 1967: un tânăr fascinat de ideea că se instalează la…
Citeste mai mult
Pe fondul dinamitărilor softcore implantate prin textualismul scriptural-mediatic – virtual, în literatură sau post-literatură, am fi martori, potrivit Monicăi Spiridon (Postmodernismul : o bătălie cu povestiri), ai unui trafic de concepte/metode cu dublu sens circulator, pe care postmodernismul le asimilează prin bucle hermeneutice surprinzătoare cu toată accelerarea ”vizualizării dictatoriale”.
Russel Kirk – (1918 – 1994) politolog, moralist, istoric, critic social, critic literar şi autor de scrieri de ficţiune cunoscut pentru influenţa sa asupra conservatorismului american al secolului XX. Cea mai cunoscută lucrare a sa, Gândirea conservatoare, publicată în 1953,…
Citeste mai mult
După căderea guvernului Ungureanu din mai 2012 şi după alegerile din toamnă, Puterea din România a redevenit bicefală. Pe de o parte un Preşedinte rănit politic de suspendare, pe de altă parte un Parlament şi un Guvern usl-ist pe val….
Citeste mai mult
Onorată Asistență,
Permiteţi-mi să încep prin a mulţumi domnului prof. dr. Adrian Severin, membru al Parlamentului European şi fost ministru de externe al României, pentru receptivitatea fără rezerve manifestată faţă de ideea dezbaterii în această onorantă incintă a tendinţei, în creştere, a euroscepticismului, pe fundalul crizei dar şi al politicilor neadecvate ce s-au aplicat crizei.
Într-un eseu publicat în revista conservatoare „First Principles“, filozoful polonez Ryszard Legutko constata că „primul lucru care li s-a spus est-europenilor, sau şi l-au spus ei înşişi, atunci când s-au eliberat de sub hegemonia sovietică, a fost să urmeze calea…
Citeste mai mult
Nicolae Bălcescu nota, în partea de început a studiului său „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, faptul că orice națiune are o funcție („misie”) a îndeplini în lume. Astfel, din perspectiva sa, o națiune trebuie să-și dovedească „folosul ce a adus și…
Citeste mai mult
Dorul de Constanța m-a mânat în aceste zile spre mare. Izul umed-sărat al mării și tipetele păsărilor se asociază imediat unei stări aproape eterice de libertate. Oricine suferă de apăsarea orizontului închis între blocuri sau a aerului confiscat de motoare are nevoie de mare. Și oricine a crescut în mici mahalale de oraș balcanic, în care mirosurile, culorile și limbile se combină indiferente la armonie, obișnuit să cutreiere și să contemple în același peisaj ruine și șantiere, are nevoie de Constanța.
1. Hong Kong, China. Tânărul de 29 ani, Edward Snowden, care a lucrat pentru serviciile de informații americane CIA și NSA, a fugit în China, Hong Kong, după ce a arătat că SUA desfășoară un uriaș program de ascultare și interceptare a comunicațiilor, la scară națională și planetară, numit PRISM*. (BBC, 10 și 14iunie 2013).
La renumita conferinţă din 25 ianuarie 1904, geopoliticianul britanic Halford Mackinder a menţionat în faţa ascultătorilor săi importanţa fundamentală a marelui spaţiu situat în centrul continentului euroasiatic, pe care dumnealui l-a numit Heartland (“regiunea-inimă”, adică “teritoriu central”) şi l-a definit “axa geografică a istoriei”.
Despre corupţia din sistemul de învăţământ românesc se ştie de multă vreme. Politicieni, profesori, părinţi şi elevi s-au întâlnit cu ea fie ca o nedreptate, fie ca un mijloc de rezolvare a situaţiei şcolare a unei odrasle răsfăţate sau inapte…
Citeste mai mult
Învăţământul din România a devenit, trebuie s-o recunoaştem, o amintire. Poporul spaniol, spunea Ortega y Gasset în Spania nevertebrată, este acum „norul de praf care stăruie după ce pe marele drum istoric a trecut în galop un mare popor…” România…
Citeste mai mult
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Simptomatologia împotmolirilor ezitante ale „plaurului” european (manifestată prin criza economică europeană) se resimte, deopotrivă, dinspre deghizarea sistemelor politice în„partidocraţii guvernate” şi dinspre pieţele reconvertite în sfere de putere autonome, cu recul reperabil în diminuarea forţei de rezistenţă a puterii şi a calităţii democraţiilor emergente.
Revenim la cele discutate anterior de istoricul Lucian Boia, în legătură cu această ţară şi locuitorii ei, întorşi pe toate feţele şi ipostazele istorice, care de cele mai multe ori, afirmă acelaşi autor, s-au aflat la marginea culturii majore. De ce Lucian Boia are o asemenea reprezentare? O altă afirmaţie, foarte generală şi în acelaşi timp greu demonstrabilă, ne poate edifica. „Din secolul al XIV-lea până astăzi, românii par să bată pasul pe loc: n-au urcat nicio treaptă, comparativ cu celelalte ţări europene” (p. 89).