Cele mai noi editoriale:

Comunismul (I). Stăpânul inelelor ne urmăreşte de la Kremlin

          Într-un text anterior despre nostalgia românilor după Ceauşescu şi comunism, afirmam că acesta din urmă este în ofensivă la nivel mondial. Am dat în fugă câteva argumente fără a insista, căci subiectul era legat de o gugumănie populistă şi demagog-nostalgică a guvernanţilor actuali. Promiteam însă că în legătură cu tema comunismului voi reveni. Iată că o fac. Şi pentru, printre alţii, prietenul Grigore Traian Pop.

Ecce civitas! Al treilea cetăţean

Dincolo de eroziunile unor sintagme conceptualizând bunul cetăţean, cetăţeanul autentic(Dahl), cetăţeanul cu puteri reflexiveîn organizarea/funcţionarea cetăţii (Strauss) sau cetăţeanul adaptabil(Lapierre), aparent dezinteresat de semnificaţiile topologice ale conceptului [cetăţean], Giovanni Sartori(Homo videns) inventaria dublete şi identifica puncte nodale în termenii: cetăţean…
Citeste mai mult

Povestiri de la sfârşitul lumii (II) – PIELEA

          Într-o zi, mi-am dat seama că m-am săturat de pielea mea. Nu ştiu precis de ce: era prea mică, prea meschină, ponosită, învechită. E şi o vorbă pentru asta cum că nu-ţi mai încăpi în piele! Sentimentul cam ăsta era, că nu mă mai încăpea, nu mă mai merita. Mă schimbasem, acum nu mai eram – sau nu mai voiam să fiu – oricine; adică un nimeni, nimic.

Mărturisire de credinţă

Reorientarea spre religie a avut loc după Revoluţia din 1989, în condiţiile depăşirii unei lungi perioade de fals ateism comunist. Încrederea în Biserică şi importanţa pe care ea o are în viaţa individului au fost reconfirmate în ultimele două decenii.

Cronica cinefilului

Am avut o săptămână liberă pe care am ipotecat-o în bilete de cinema şi abonamente la diverse biblioteci. Concluziile nu pot fi decât optimiste, dincolo de îndoielile generate de această căutare a sensului timpului liber, în cel mai pur stil voit și invidiat proustian: ce lux incomparabil să avem timp liber…

Unicul Partid

Într-o serie de articole anterioare am tot folosit conceptul de „neo-comunism”. De fiecare dată am păstrat un rest de eroare în utilizarea lui. Am păstrat deschisă posibilitatea ca trecerea timpului să-mi aducă mai multă înţelepciune şi în cele din urmă să fiu convins că este un concept inadecvat pentru ceea ce voiam să caracterizez. Timpul trece, dar fără a mă convinge să renunţ la el, din contră…

hehey