Politic

Înapoi la statul naţional!

În 1990, partidele româneşti apărute după seceta comunistă ca nişte ciuperci nefireşti au uitat o vreme ideea de la care trebuie să plece orice demers politic: ideea unei comunităţi organice (măcar în teorie) pe care trebuie s-o apere. Izolaţionismul lui Ceauşescu a fost urmat de o oikofobie (cu termenul filosofului conservator britanic Roger Scruton) din ce în ce mai marcată, adică de o spaimă a elitei de propria sa comunitate, de propriul său popor:

Dispariţia PDL, un act de dreptate politică şi o şansă pentru viitor

În 23 martie va avea loc Convenţia naţională Extraordinară a PDL. Care, aproape sigur, va fi ultima în actuala componenţă. Adică, va marca sfârşitul acestui partid, o construcţie mincinoasă, modelată şi amplasată într-un fals (adică, prefabricat) peisaj politic care se presupune că oferă alegătorului, conform ştiinţei politice (inventată la rândul ei pentru a ne îndepărta de firesc şi a ne împuia capul cu artificial) întreaga gamă de oferte doctrinare moderne: stânga, centru, dreapta.

România, ţiganilor; Transilvania, ungurilor, Moldova, rușilor, Siberia, românilor

Ţiganii, ungurii, LGBT-ul, ruşii, dictatul de la Bruxelles, Eurasia etc.

Cum internetul poartă multe, el îmi aduce – şi nu numai mie – tot felul de analize- apeluri-previziuni-dezvăluiri-secrete, destinate să ne informeze, conştientizeze, deruteze şi manipuleze, să ne îndemne să acţionăm pentru ceva sau împotriva a ceva. Ce e adevărat şi ce nu e, ce se susţine şi ce nu?

hehey