Astăzi (15 09) este marcată Ziua Internațională a Democrației.
Întâi de toate ar fi de remarcat faptul că Occidentul contemporan, urmat de toate celelalte societăți, consideră că democrația reprezintă o dogmă absolută. Această situație este una oarecum stranie, dacă e să ținem cont de faptul că Modernitatea respinge cu desăvârșire orice dogmă, considerând că orice temă poate fi obiectul unor discuții, controverse, confruntări de opinii. Însă există lucruri care în lumea occidentală modernă au statutul de adevăr absolut și sacru. Anume astfel se prezintă democrația. Încercați numai să contestați democrația sau să puneți la îndoială faptul că anume aceasta este cea mai bună formă de organizare a societății, și atunci veți vedea ce veți păți. Veți fi învinuit imediat de fascism, canibalism și în general de toate păcatele de moarte, după care va urma marginalizarea, ostracizarea și chiar urmărirea administrativă sau penală.
Aș mai aminti că democrația nu este altceva decât o idee politică, ea putând fi atât acceptată la nivel teoretic, cât și respinsă, la fel ca orice altă idee. Însă atunci când unele idei devin dogme, iar altele sunt criminalizate, avem de a face cu simptomele totalitarismului. Iată de ce trebuie spus că alături de totalitarismul fascist și cel comunist există încă unul – cel democratic sau liberal. În țările unde a învins democrația se admite orice, însă doar cu condiția ca democrația să fie recunoscută ca valoare supremă. Adică democrații sunt toleranți și deschiși doar cu democrații înșiși. Tot astfel comuniștii sunt toleranți cu comuniștii, iar fasciștii – în raport cu fasciștii. Nimic deosebit în toate acestea: dacă accepți dogma dominantă, ea te acceptă pe tine. Totul e perfect logic.
Așadar, democrația este o formă a ideologiilor politice totalitare moderne. Și dacă am dori să depășim cu orice preț totalitarismul și să ne debarasăm de dogme, va trebui ca mai devreme sau mai târziu să intrăm în confruntare și cu ideea de democrație. Pentru că în defenitiv, de ce, mă rog, puterea majorității e mai bună decât puterea minorității? Cu este mai înțeleaptă, mai echitabilă, mai eficientă? De ce pentru instaurarea democrației a fost nevoie să fie organizate niște revoluții sângeroase și să fie nimicite pături sociale întregi, care nu acceptau această ideologie? Iată de ce Ziua Internațională a Democrației este o sărbătoare a totalitarismului. Ea glorifică una dintre dogmele civilizației occidentale moderne. Și în pofida oricăror patetisme, orice om este în drept să spună democrației nu. Nu, și basta. Adică, cineva ar putea zice: eu unul nu consider că democrația este un adevăr în ultima instanță și prefer, de exemplu, aristocrația, monarhia, teocrația, autoritarismul și poate chiar oligarhia sau dictatura. Privită din perspectiva învățăturii ortodoxe este democrația opțională. Ea este potrivită în mănăstiri sau în organizarea obștei țărănești, însă este dăunătoare pentru societatea în ansamblu și pentru un stat puternic, atât de necesar pentru apărarea valorilor creștine. Anume în asta constă adevărul nostru rusesc. Și dacă vom fi independenți și puternici, de acest adevăr va trebui să țină cont toată lumea: atât democrații, cât și nedemocrații.
Ar mai fi de remarcat și un alt aspect important. În ultimele decenii în Occident interpretarea democrației se modifică vertiginos. Odinioară, la începutul epocii moderne democrația era înțeleasă ca putere a majorității. S-ar putea discuta în ce măsură această majoritate era una autentică: dacă nu cumva în numele majorității acționa doar burghezia de la orașe și chiar grupuri mult mai restrânse reunite în lojile masonice? Dar în orice caz, toată lumea recunoștea, fie și doar la nivel formal, următorul principiu: democrația este puterea majorității. Însă treptat, pe măsura răspândirii democrației în întreaga lume și consolidării instituțiilor ei în societatea occidentală, aceleași forțe care în mod tradițional se aflau în avangarda democratizării, au pus sub semnul întrebării însăși definiția democrației. Aceste forțe au observat că în anumite cazuri majoritatea poate opta pentru Tradiție, ordine, religie, stat, putere, patriotism și echitate socială. Această majoritate poate ajunge la conștiința colectivă a unui popor ca forță istorică, iar nu o adunătură de indivizi atomizați sau răzlețiți. Iar atunci când majoritatea își amintește de faptul că este un popor, când devine conștientă de propria identitate colectivă, ea devine periculoasă. Iată de ce căpeteniile democrației mondiale au hotărât să ia niște măsuri de siguranță.
Astfel a apărut o nouă definiție a democrației: democrația este puterea minorităților. Această putere orientată în direcția neadmiterii faptului ca majoritatea să devină un popor, o comunitate istorică. Anume așa se explică nu doar dictatura globală a elitelor financiare și a marelui capital, reprezentată de câteva sute de familii, dar și stimularea artificială a migrației, și distrugerea statelor naționale, și promovarea în calitate de normă a minorităților sexuale – sodomiții și perverșii. La ora actuală avem de a face cu un nou soi de democrație – democrația minorității îndreptată împotriva majorității. Astfel, esența antipopulară și totalitară a democrației s-a dezvăluit definitiv. Personal am discutat acest subiect acum ceva timp în urmă cu Francis Fukuyama în cadrul unor dezbateri la un post de televiziune din Canada. A reieșit că pur și simplu democrația în sine a fost insuficientă, fiind nevoie să se precizeze faptul că o democrație corectă reprezintă puterea minorităților. Iată și finalul logic în toată goliciunea lui.
Toate ”elementele sacre” ale modernității – democrația, progresul, drepturile omului, societatea civilă, statul de drept – nu sunt altceva decât niște chipuri cioplite. Acești idoli au înlocuit în epoca modernă adevăratele valori sacre: Dumnezeu, Biserica, menirea, binele și adevărul. La ora actuală acești idoli se sparg în bucăți cu de la sine putere. Aici ar fi potrivit următorul îndemn: ajută cu un ghiont ceea ce oricum urmează să cadă. Democrația se află într-o criză profundă? Ei și dracul să o ia!
http://iurierosca.md/romana/aleksandr-dughin-ziua-internationala-a-democratiei.html/
