Radu Baltasiu
30 septembrie 2014
Cum psihologia joacă feste unui joc geopolitic foarte bine făcut de Rusia în Ucraina
Din simplul motiv că „Occidentul” nu e acolo unde îl vede dughinismul, nu e în geografia care ar strânge de gât Heartland-ul (licență mentală occidentală preluată aproape pe nemestecate de actuala gândire rusească de la Mackinder). Occidentul cel înaintat e mai întâi de toate stăpânul stratosferei marilor fluxuri și apoi stăpân asupra unor bunuri și terenuri. Pentru că dacă ar fi fost altfel, Occidentul ar fi pierit de mult sub tonajul propriilor produse industriale, după legea diminuării profiturilor a lui Marx: rata profitului scade cu fiecare unitate de produs realizată, și, în final, se ajunge la revoluția proletară pentru a „ieși” din impas. Aceasta pentru simplul motiv că geografia este doar vector, vector important, adevărat, al conduitei unei superputeri în lume. Așa cum comerțul se face pe apă, dar esența comerțului nu e apa, ci marfa transportată, apoi factorul propulsie/putere – vaporul și în al treilea rând ruta, apa. China a înțeles caracterul dual al geopoliticii – geografie-muncă/simbolistică și a priceput că, pentru a fi independentă cu adevărat, trebuie mai întâi să se cucerească pe sine, să ofere de lucru cât mai mult și cât mai inteligent propriei populații. Cu ce costuri a reușit, e altă poveste. Eurasianiștii ruși, construiți pe o paradigmă geopolitică occidentală interesantă, dar revolută, fac confuzie între geografie faptele omenești. Îi zice determinism geografic. Din acest motiv Rusia încă nu a reușit nici până în zilele noastre să pună între aspirațiile ei de mare putere și resursa brută altceva decât resentiment, adică putere militară. Rusia este un spațiu social și economic mult rămas în urmă, este necucerită interior de propria ei inteligență și putere de muncă. Spre deosebire de China. Expresia acestui gol politic, economic și social este că suntem pe punctul de a ne trezi iar cu ei la Gurile Dunării, ca acum 300 de ani. Termenul tehnic al acestei rămâneri în urmă este curba maximei posibilități productive. În raport cu aceasta Rusia este un stat primitiv, cu o curbă nesustenabilă social, mai exact cât producția ei militară și cu o economie incapabilă să ofere altceva lumii decât gaze naturale și petrol. Raportul dintre puterea de cumpărare în termeni comparabili dintre Rusia și SUA este de 6,7. Iar Putin a înțeles să iasă din acest impas … invadând Ucraina!* Dle Putin, trebuia să te apuci să faci telefoanele concepute în SUA și intrai și în Ucraina, după cum China a intrat în toată lumea! Dar nu se potrivea cu imaginea de sine a celei de-a treia Rome, întemeietoare de civilizație … eliberatoare de popoare, victimă a capitalismului constrictor, etc., etc., probabil.
Știu că e la modă să critici SUA.
Însă nu pot să nu constat că alternativa față de neoliberalismul de pe Wall-Street (și FMI) are un corespondent care umblă cu arma în mână fratricid, foarte aproape de frontierele României, ca să nu zic că și-a dat mâna deja cu nebunia geopolitică a psihozei colective a micului nostru vecin din Vest, întocmai după modelul leninist al Revoluției lui Bela Kuhn din 1919.
În plus, nu pot să nu văd că, atâta timp cât căutăm dreptatea, comportamentul discreționar și antisocial al Wall-Street a generat reacții sistemice de îngrădire a comportamentului speculativ**, cel puțin în SUA și Marea Britanie.
În general, reacțiile de tip resentimentar pot fi justificabile, dar nu sunt adevărate în raport cu ordinea mare a lucrurilor și deci, nu pot procura ordine. Pentru că doctrina dughinistă a eurasianismului, de pildă, ca chintesență intelectuală fundamentului crizei ucrainene nu pare a fi altceva, atâta vreme cât se învârtește în jurul obsesiei Rusiei de a ieși din „încercuirea” occidentală.
Acțiunea geopolitică rusească este mai degrabă întruparea acțională a acestui sentiment de blocaj, al „sentimentului încercuirii” (Kissinger și Dughin***). Sentimentul este real, cum spuneam, dar infantil. Iar infantilismul în geopolitică este dezastruos. Omul-copil, începe prin a se raporta la realitate punând întrebări, apoi începe prin a spune o serie întreagă de „nu”-uri, când adultul nu-i îngăduie să apuce ceea ce crede el că dorește. Noica afirmă că prima etapă a sentimentului întregului este „conștiința negației”: „În orice caz, afirmarea nu e resimțită decât după ce s-a căpătat conștiința negației. Întâi lucrul «nu e asta, nici asta», spre a fi apoi afirmat în ce este. … Întâi vedem lanțul cauzal în lucruri, pe urmă subzistența unor dintre ele sau a întregului. Întâi caracterul lor ipotetic, pe urmă cel categoric. …” (Noica, p. 91)
Rusia se descurcă excepțional în a diferenția lucrurile, de a le separa. Fenomenul se numește, recent, război hibrid****. Mai precis: prin serviciile sale speciale, Rusia este unul dintre cei mai mari maeștri ai separării, ai dezbinării. Are aceste capacități de discriminare. Dar mai departe este un strălucitor fiasco istoric. Politicienii simt asta și au impresia că sunt patrioți (au sentimentul întregului numit „Mama Rusia”) doar dacă învârtoșesc terenul vecin. Posibilul avantaj istoric, întemeiat pe preponderența factorului slavo-rus în Ucraina, este subordonat unui raționament psihologic precar, de tipul: Ucraina este un ținut de margine populat cu slavi foarte înrudiți cu rușii; naționalismul ucrainean este primitiv, agresiv, manipulat de Occidentul ostil Rusiei, fără imaginație socială și definit prin oprimare nu prin integrare (românii știu cel mai bine, numai că acest naționalism datorează foarte mult laboratoarelor staliniste, mijloacelor de care Rusia nu s-a dezis nici astăzi). În acest fel, chiar și calea justificabilă a acțiunii rusești este nevoită să fie agresivă, prin aceea că se face prin negație, separare, noi vs. ei. Negația și separarea nu au acces la întreg, oricât de mult s-ar strădui ideologia și propaganda să le pieptene! Acestea sunt trepte primare al manifestării omului și până la „manifestarea deplină a ființei” mai sunt cel puțin alți 8 pași, după Noica. Acțiunea politică rusească este foarte turbulentă în istorie tocmai pentru că se află la limita de jos a firescului. Este foarte vizibilă pentru că Rusia e un copil foarte mare. Spre deosebire de domnul Goe care deranjează un compartiment de tren, Mișa deranjează jumătate de planetă.
Rusia trebuie să-și internalizeze propriul ambient, cel mai mare din lume. Pentru cine are probleme cu enunțurile de sociologie filosofică, îi oferim textul economic: Rusia să își mute mai la dreapta curba maximei posibilități productive. Mai simplu: să se concentreze pe creșterea intensității muncii interne și pe valorificarea superioară a resurselorsale naturale, în cadrul cuceririi pieței sale interne prin producție și servicii. (Dar cine suntem noi să dăm sfaturi Rusiei? Noi doar vom suporta consecințele. Da, dar pentru asta trebuie să fim pregătiți!)
Dar nu aceasta e cel mai important. Drama epocii noastre e că forța de atracție e mai mare decât iubirea. Iar managerul atracției e puterea, nu îngăduința. Rusia excelează în jocul de forță, deși avea toate premisele unei mari atracții prin marea ei cultură. Diferența dintre statul de forță și statul puternic e prea fină pentru o elită care tronează peste o societate desfigurată de mortalitate prin alcool*****.
NOTE și REFERINȚE
** „In 2006, the eight American banks that regulators have since labelled “globally systemically important” generated casino-like profits, with returns on equity of 30% on average, according to Oliver Wyman, a consultancy. They are currently managing less than 11%, and there is worse to come: the Federal Reserve recently announced plans to oblige them to raise extra capital. By one calculation that would reduce their return on equity to little over 8%, other things being equal—a lower return than America’s water companies make.”, în
The Economist, 27 sept. 2014, ”Big banks have changed a lot, but there is more restructuring to come”
http://www.economist.com/news/leaders/21620201-big-banks-have-changed-lot-there-more-restructuring-come-youre-boring-get-used*** Kissinger își întemeiază în bună măsură argumentul geopolitic privind Rusia pe „sentimentul încercuirii” elitelor politice rusești, ca bază a apariției statului modern rus. Acesta se îmbină paradoxal cu sentimentul că Moscova ar fi urmașa Romei (!?):
„Pentru Katkov, Rusia era cea de-a treia Romă: «Ţarul rus este mai mult decât moştenitorul strămoşilor săi; el este urmaşul cezarilor Romei răsăritene, al organizatorilor bisericii şi ai conciliilor ei care au stabilit adevăratul crez al credinţei creştine. Moscova s-a înălţat şi măreţia Rusiei a început o dată cu căderea Bizanţului.» [M. N. Katkov, editorial din 7 septembrie 1882, în Vernadsky, ed., Source Book, vol.3, p.676]
După revoluţie [revoluţia bolşevică din 1917], pasionatul simţ al misiunii a fost transferat Internaţionalei Comuniste. …
Paradoxul istoriei ruse stă în permanenta ambivalenţă dintre pornirea mesianică şi un pătrunzător sentiment al insecurităţii. În cea mai aberantă formă a sa, această ambivalenţă a generat teama că, dacă nu se extindea, imperiul avea să se surpe asupra sa însuşi. Astfel, atunci când Rusia a făcut, ea cea dintâi, primul pas spre împărţirea Poloniei [parca Frederic cel Mare al Prusiei a propus asta], a acţionat astfel în parte din motive de securitate, în parte din nevoia de mărire caracteristică secolului al XVIII-lea. Un secol mai târziu, acea cucerire căpătase o semnificaţie independentă. În 1869, Rostislav Andreevici, un ofiţer panslavist, scria în eseul său de răsunet «Opinii despre Problema Orientală» că Rusia trebuia să-şi continue marşul spre vest pentru a-şi proteja cuceririle deja făcute: «Deplasarea – p.123 istorică a Rusiei dinspre Nipru spre Vistula [împărţirea Poloniei – n.a.] a fost o declaraţie de război adresată Europei, care rupsese o parte a continentului ce nu-i aparţinea. Rusia stă acum în mijlocul liniilor duşmane – această situaţie este numai vremelnică; ea trebuie să fie pregătită să-l împingă înapoi pe duşman, fie să abandoneze poziţia … trebuie fie să-şi extindă dominaţia spre Adriatica, fie să se retragă dincolo de Nipru …» [Citat din B. H. Sumner, Russia and the Balkans, 1870-1880 (Oxford: Claredon Press, 1957), p.72] (Henry Kissinger, Diplomaţia, traducere de M. Ştefancu şi R. Paraschivescu, All, Bucureşti, 2007, pp.121-122)
La rândul său,
Dughin, scrie limpede că „Marea Britanie a folosit această regiune (Europa de Est, n.n.), în mod deliberat, ca un „cordon sanitar” conceput pentru a preveni o alianță între Rusia și Germania … Și în zilele noastre se întâmplă același lucru …” În logica lui Dughin, izolarea Rusiei înseamnă separarea Rusiei de Germania. Curios sentiment al libertății! (Aleksandr Dughin, „Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, Eurasiatica, București, 2011, p.15)
**** președintele României, Traian Băsescu, citat de
Gândul, a oferit o bună definiție a războiului hibrid, cu ocazia întâlnirii la vârf NATO de la Newport, Marea Britanie: „în contextul noului războiul hibrid prin care, cu mijloace economice, politice şi prin infiltrarea unor interpuşi revoluţionari, Rusia reuşeşte să paralizeze un stat, pe fondul eşuării guvernării locale, asumându-şi oficial un rol fals, de arbitru.” (
Gândul, 4 sept. 2014, „Corespondență din Țara Galilor: Comandament NATO condus de americani, în România. Președintele Ucrainei se declară „optimist moderat” în legătură cu un armistițiu. Rasmussen: „Am mai văzut astfel de inițiative ale lui Putin și s-au dovedit perdele de fum””,
http://www.gandul.info/politica/corespondenta-tara-galilor-comandament-nato-condus-americani-romania-presedintele-ucrainei-declara-optimist-moderat-legatura-armistitiu-rasmussen-vazut-astfel-initiative-putin-s-au-dovedit-perdele-13200727 ***** „The high number of early deaths in Russia is mainly due to people drinking too much alcohol, particularly vodka, research shows. The study, in The Lancet, says 25% of Russian men die before they are 55, and most of the deaths are down to alcohol. The comparable UK figure is 7%.”
BBC, 31 ian 2014, „Vodka blamed for high death rates in Russia”,
http://www.bbc.com/news/health-25961063Constantin Noica, [I] Devenirea întru ființă. Încercare asupra filosofiei tradiționale. Tratat de ontologie [II]Scrisori despre logica lui Hermes, studiu introductiv Sorin Lavric, Humanitas, București, 1998
