- Despre cucerirea lumii
Rusia națională nu este interesată câtuși de puțin să poarte războaie sângeroase pentru teritorii care aparțin altor state sau să cucerească întreaga lume.
Rusia nu are nevoie de teritorii străine; dimpotrivă, acestea sunt imposibil de gestionat sub aspect economic și politic, sunt dăunătoare sub aspect național, sunt o povară sub aspect diplomatic și deosebit de periculoase sub aspect strategic. Pe de altă parte, puterea rusă nu este nici necesară, nici dorită de către alte popoare – nici de către Polonia, nici de către Cehia, nici de către Ungaria, nici de către România, nici de către Iugoslavia, nici de către alții. Alte popoare au propria lor cultură, propriul și specificul lor simț al dreptului, propria credință, și propriile idealuri naționale. Pe de o parte, este extrem de important sub aspect istoric și spiritual ca ele să-și păstreze în mod liber identitatea, iar pe de altă parte, contează ca noi, rușii, să ne protejăm și să ne dezvoltăm specificul nostru. Este inadmisibil din perspectiva spirituală și istorică și irațional din perspectiva culturală ca un popor să-și subordoneze alte popoare, impunându-le scopurile sale, rânduielile sale, credința sa și cultura sa. Noi am urmărit cu indignare astfel de tentative din partea Germaniei. Dar indignarea noastră nu era determinată de faptul că noi am fi dorit să le luăm locul național-socialiștilor și să ne năpustim cu tăvălugul peste întreaga Europă și peste alte continente.
Noi recunoaștem dreptul altor popoare – ca abordare conceptuală și ca principiu de bază – acea libertate de autoorganizare națională, care îi este necesară și Rusiei însăși; suntem convinși că după ce statul nostru va fi restabilit, el nu va mai repeta greșelile anterioare. Generațiile noastre au trăit secolul XIX cu ochii deschiși, învățând în permanență. Am văzut ce ne-a costat anexarea Poloniei și urmările ei tragice: Rusia s-a ales cu o periferie care îi era străină și care nu se contopea cu ea, cu o multitudine de patrioți polonezi împrăștiați pe întinsul întregii țări, care urau Rusia (devenind niște neprieteni și semicomplotiști), care nu acceptau apartenența lor la noua statalitate, un șir de răscoale sângeroase, un vecin deosebit de periculos în persoana Germaniei și ca rezultat – reputația de siluitor al Europei… La ce bun ne-ar trebui toate acestea? Nu avem nevoie de Polonia în calitate de dușman intern, ci ca vecin loial, care are încredere în noi, ca un zăgaz cultural slav, ca aliat în lupta contra imperialismului german și ca piață de desfacere, iar suveranitatea ei nu reprezintă nici un pericol pentru noi.
Viitoarea Rusie națională nu va mai repeta această greșeală la periferiile sale. Ea nu se va mai înconjura cu provincii violate și în esență neloiale. Ea nu-și va mai inunda propriile spații cu cetățeni neloiali, cu dușmani interni ireconciliabili.
Iar în ceea ce privește cucerirea lumii, Rusia niciodată n-a urzit asemenea planuri și n-a râvnit spre așa ceva. Ea nu și-a imaginat niciodată că ar dispune de o ”rețetă a fericirii”, unică pentru toate popoarele, că ar avea un calapod social-politic unic, pe care ar dori să-l impună altora, sau că ar fi deținătoarea unei religii salvatoare unice. În Rusia n-a existat niciodată până în prezent o asemenea dementă încredere în sine, o asemenea trufie demonică, ce îi caracterizează pe bolșevicii neinstruiți sau semiinstruiți. N-avem nevoie de o ”dominație mondială”. Păzește-ne, Doamne, de una ca asta! Iar atunci când țarii ruși luptau pentru accesul la mări, ei tindeau doar să obțină ieșirea și intrarea în propria casă. O țară continentală imensă nu se poate lipsi de mare și de navigația pe mare; iar faimosul plan al lui Gustav Adolf – de a împinge Rusia dinspre mare și de a-i impune condiții pentru ca ea să se sufoce în adâncul continentului asiatic – va fi inacceptabil pentru orice guvern rus, fie el republican sau monarhist. Rusia are nevoie vitală de ieșire la mare – anume în asta constă întregul sens al așa-numitului ”imperialism rus”. A le atribui Novgorodului, lui Ivan al III-lea, Ivan I-ul și lui Petru cel Mare un imperialism similar celui sovietic este o pură nebunie. Aceste afirmații reprezintă un neadevăr istoric grav.
Agenda internațională a Rusiei și agenda internațională a Sovietelor sunt diametral opuse. Tocmai de aceea a te solidariza, într-un elan patriotic, cu niște comuniști posedați este de-a dreptul o dovadă a demenței și a iresponsabilității. Toate planurile, uneltirile și războaiele acestora nu vor aduce nimic bun Rusiei, ci numai sânge, suferințe, moarte, umilință, ruină, ură din partea tuturora și răzbunarea tuturora. Aceștia nu doar că nu vor înălța și nu vor îmbogăți Rusia, ci chiar pot provoca scindarea și destrămarea ei, împingând-o spre pierderea pământurilor sale strămoșești, indiscutabile sub aspect istoric și statal.
Să nu fim naivi și să nu cădem în mintea copiilor. Încă nimănui și niciodată nu i-a reușit să cucerească întreaga lume: nici faraonilor, nici persanilor, nici grecilor, nici romanilor, nici turcilor, nici arabilor, nici francezilor, nici nemților… Chiar dacă sovieticii-bolșevici ar putea să mizeze în afacerea asta pe ceva nou, atunci doar pe o demoralizare universală, pe demența bombelor atomice și pe regimul totalitar criminal. Această descompunere a spiritului, această distrugere a materiei, această pervertire a politicii le-ar putea oferi inițial niște scurte succese, dar cu atât mai profundă va fi ulterioara trezire la realitate a omenirii, cu atât mai groaznică va fi răfuiala cu ei… (Însă descompunerea spiritului nu va fi nici una generală, nici de lungă durată; practica bombelor atomice – dacă aceasta va începe – va determina o deșteptare rapidă a omenirii, iar regimul totalitar este suprasaturat de antidoturi).
Umanitatea nu este uniformă, ci, slavă Domnului, este una diversă. Tocmai de aceea ea are nevoie nu de un despotism totalitar, ci de o organizare legală, liberă și loială. Factorii determinanți, cum ar fi spațiul, timpul, diversitatea umană, rasele, specificul național, instinctul individual, dragostea de libertate, varietatea religioasă, lingvistică și deosebirile de percepție a patriotismului statal, nu vor admite o asemenea subjugare universală, și asta chiar dacă degradarea morală a popoarelor ar căpăta temporar caracterul unei ”epidemii”. Cel care luptă pentru o asemenea ticăloșie mondială – orice dezmăț ar răspândi și orice manevre de partizani ar unelti prin păduri și coclauri – va suferi înfrângere, va atrage asupra sa o ură generală și va provoca în definitiv o epurare atât de dură, încât amintirea ei nu se va mai stinge niciodată în memoria omenirii…
Acum să ne întrebăm: oare când și unde a nutrit Rusia asemenea planuri descreierate?
Niciodată și nicăieri! Și de ce oare ar fi avut nevoie de așa ceva? De ce să provoace o ură mondială și să o concentreze asupra sa? Nu, interesul ei este unul radical diferit. Însă ea nu e deloc interesată nici de faptul de a plăti pentru aventurile comunist-sovietice. Ea niciodată n-a mizat pe o revoluție mondială. Nu pentru asta îl trimitea ea pe Suvorov în Italia; nu pentru asta a luptat la Borodino și la Leibzig împotriva lui Napoleon; nu pentru asta îi acorda ajutor Ungariei în 1849. Ea niciodată n-a promovat în lume degradarea morală și politică… Ea a pledat întotdeauna pentru interzicerea armelor barbare, a promovat pacea generală și n-a urzit să impună popoarelor un regim totalitar.
Așadar, Rusia națională și Statul sovietic sunt antipozi politici.
Nimic nu poate fi mai naiv și mai stupid decât a lua succesele inițiale și relativ scurte ale imperialismului sovietic drept succese reale și definitive ale Rusiei naționale. Nimic mai absurd și mai frivol decât să-ți imaginezi că Sovietia, care a transformat poporul rus într-o unealtă și o victimă a revoluției mondiale (”mori, dar incită la răzvrătire omenirea!”), ar dobândi ceva pentru Rusia. Imperialismul sovietic are cu totul și cu totul alt sens.Vâborg, Țările Baltice, Basarabia, Karelia, Manciuria, strâmtorile le sunt necesare Sovietelor doar pentru ulterioara cucerire a lumii, pentru instaurarea dictaturii comuniste asupra popoarelor. Tocmai de aceea și sunt acaparate de către Soviete, fără a se ține cont de interesele naționale ale Rusiei. Acești oameni cu un mod de gândire catastrofal, aruncați la suprafață pentru un scurt timp din cele mai adânci găuri ale iadului în scopul ispitirii, depravării și povățuirii popoarelor, n-au trăit niciodată în tumultul istoric al Rusiei și în interesul ei; aceștia n-au cunoscut și n-au înțeles istoria ei. Pentru ei Rusia nu este decât o grămadă de bălegar pentru revoluția mondială: dacă acesta se va termina, nici o grijă, ei îi vor găsi o altă movilă de bălegar – Germania sau Franța. Aceștia sunt niște internaționaliști consecvenți și necruțători, fapt demonstrat în mod univoc în ultimii treizeci de ani.
Tocmai de aceea acestora le este absolut indiferent faptul că acaparările de teritorii aduc daune enorme Statului rus. Aceste acaparări, făcute prin ademenire, degradare morală, minciună, revoluții, violență și ucideri, afectează grav orice politică națională rusă de viitor, seamănă neîncredere, aversiune și ură față de Rusia, care nu poartă nici o vină, și montează împotriva ei o lume întreagă.
Trebuie să fii orb de-a binelea ca să-ți imaginezi că ocupația sovietică sau infiltrările comise de către aceasta ar fi adus Statului național rus respect și ”popularitate” în Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Galiția, Austria, Germania, Cehia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania și Grecia; sau să crezi că violurile comise de soldați, arestările practicate de CK, sechestrarea și executarea oamenilor, impunerea delațiunii, a bătăilor și a împușcării liderilor opoziției țărănești și liberale în aceste țări, torturile din închisori, lagărele de concentrare, alegerile falsificate, precum și inflația premeditată impusă pretutindeni, toate aceste redistribuiri de proprietate, confiscările și socializările – ar fi salutate de către aceste popoare nenorocite ca un ”răsărit al libertății” sau ca o ”democrație autentică”, ca niște ”daruri mult râvnite” ale ”măreței Rusii”… Adevărul e că în aceste țări se seamănă o sămânță diabolică și crește ura față de Rusia națională.
Comunitatea internațională încă nu s-a învățat să facă deosebire între statul sovietic și Rusia națională, între guvernul internaționalist-comunist și poporul rus, schingiuit de către acest guvern. Toate cele făptuite de către Soviete i se atribuie unei imaginare conduite a Rusiei; toate ”isprăvile” și ”calitățile” puterii sovietice sunt puse pe seama ei; astfel, împotriva ei se acumulează toate resentimentele altor popoare. Bunul ei nume este blestemat în toate colțurile lumii; ea este percepută la ora actuală ca o plagă mondială; toată lumea așteaptă de la ea nesfârșite nenorociri și suferințe, al treilea război mondial și răsturnări revoluționare.
Noi, patrioții ruși, deplângem această stare de lucruri preț de treizeci de ani, dezmințind eroarea în cauză și restabilind adevărul: statul sovietic nu este Rusia națională. Iar patrioții sovietici cunosc acest adevăr la fel de bine ca și noi, văd adevărata stare de lucruri și trec de partea Sovietelor, ajutându-le să compromită, să violeze și să ruineze Rusia națională…
Însă ei ruinează nu doar Rusia, ei se apucă de bună voie să slujească pentru acapararea și distrugerea restului omenirii, străduindu-se să-i altoiască un regim de execuții și de împilare, cultivat în Rusia cuprinsă de comunismul totalitar. Aceștia pot să nu aibă nici o îndoială că istoria le va da o apreciere justă: și pentru obediența lor benevolă, și pentru încântarea lor bruscă în fața Sovietelor, și pentru falsul lor ”patriotism”, și pentru trădarea Rusiei de către ei, și pentru înrolarea perfidă și neonestă în rândurile coloanei a cincea în țările democratice care i-au adăpostit, unde aceștia inițial ani la rând se ascundeau de Soviete pentru ca astăzi să devină agenți sovietici…
(va urma)
Traducere de Iurie Roșca
