Există popoare care au o mare nelinişte. Din această cauză ele se agită, sunt într-o permanentă nemulţumire şi mişcare, nu le sunt suficiente spaţiul şi timpul pe care le au la dispoziţie. Sunt, printr-o comparaţie zoologică, prădătorii. Există şi reversul: popoare care au o mare (unii zic că prea mare) linişte şi nu-şi doresc decât spaţiul şi timpul care le-au fost date. Din păcate, spre deosebire de arealele zoologice, la oameni, cele dintâi urmăresc să le ia spaţiul şi timpul celorlalţi. Adică, să-I scoată din istorie.
Teze: 1. Rusia şi Ungaria continuă să-şi urmărească cu consecvenţă „proiectul imperial” .
2. Între Rusia şi Ungaria există un parteneriat strategic fundamentat tocmai pe acest proiect.
3. Evenimentele din România (vezi autonomia secuimii, Pungeşti, Roşia Montană etc) sunt întinse pe fire care duc la (sau şi la) Moscova şi Budapesta.
Nerecunoaşterea unei probleme nu înseamnă că aceasta nu există şi că, mai devreme sau mai târziu, ea nu va erupe sub o formă distructivă. Acest lucru este valabil pentru orice persoană, comunitate mai mică sau mai mare, pentru un stat, pentru o regiune, în final, chiar pentru lumea în care trăim.
Cunoaşterea problemelor este legată de cunoaşterea trecutului. Oricât ar displăcea corectitudinii politice de astăzi ideea că a existat ceva şi înaintea noastră, trebuie să fim conştienţi că trecutul nu e nicio ficţiune dăunătoare, niciun bau-bau, nicio poveste încărcată de superstiţii şi misticisme dăunătoare personalităţii noastre universale. El nu este nici corect, nici incorect politic. Trecutul este despre noi, oamenii, aşa cum suntem. Cunoscându-l putem să ne cunoaştem, putem evita unele greşeli, putem împiedica ca tragediile să se repete, iar şi iar, la scară tot mai mare. El trebuie privit în faţă cu curaj, cu raţiune, cu înţelepciune.
Legat de situaţia internaţională actuală, Alexandru Hâncu remarca recent într-un articol că „liderii occidentali au îmbrăţişat, cu entuziasm, ideea că Războiul Rece s-a terminat. Şi gata, o să fie bine. Timp de aproape un sfert de secol, au crezut că doar diplomaţia, bunele intenţii, comerţul şi cocoloşirea Moscovei prin cooptare în organisme precum G8 vor transforma Rusia într-un partener rezonabil. .. Cu ani de zile în urmă, Putin declara că dispariţia Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă a secolului XX. De ce Occidentul nu s-a trezit de atunci? Simplu. Din dorinţa, nemăsurată, de a crede în ficţiunea unei lumi în care “istoria s-a terminat” iar planeta se va îndrepta, de la sine, către democraţie şi prosperitate, sub faldurile globalizării. Adică din inconştienţă, din indolenţă, din decadenţă. Când acestea devin, majoritar, liniile de forţă ale politicii occidentale, eşecul e asigurat.”
Dincolo de faptul că e bine ca să nu uităm aceste adevăruri, am făcut această introducere pentru a înţelege corect demersul de discutare a unor probleme extreme de sensibile. Probleme care nu trebuie băgate sub covor, discuţii care nu trebuie evitate, ci abordate, după cum spuneam, cu curaj, raţiune, cunoaştere, înţelepciune.
Propun deci o citire a dezvoltării temei autonomiei maghiarilor din România, a ultimelor evenimente şi a celor, încă mai fierbinţi, care, cu siguranţă, vor urma, prin intermediul unor elemente de context internaţional. Cum ar fi, de exemplu, relaţiile dintre Ungaria şi Rusia, relaţii care au la bază un obiectiv comun ţinând de un trecut de peste o mie de ani: proiectul imperial. Menţionez întinderea temporală a acestui ideal pentru a înţelege cât de puternic este el încastrat în conştientul şi subconştientul colectiv al acestor popoare.
Realitatea frustă şi tranşantă pe care trebuie să o avem în vedere este aceea că cele două unităţi statale urmăresc în continuare înfăptuirea proiectului imperial. Acest ideal le leagă printr-un soi special de relaţii, care, atât timp cât obiectivele concrete au în vedere zone geografice ce nu se suprapun, vor fi de intensă colaborare. Este punctul din care trebuie să pornim pentru a judeca la rece toate evenimentele trecute, actuale sau viitoare.
Ca şi în cazul unei analize trecute legate de invadarea şi ocuparea altor state, (http://paulghitiu2009.blogspot.ro/2014/03/politica-bocancului-pe-jugulara.html) voi urmări pe scurt traseul acestor relaţii în ultima sută de ani, perioadă care, de fapt, a dat şi actuala configuraţie a lumii noastre.
Tendinţele expansioniste ale Ungariei din 1918-1919. Începutul parteneriatului. Prima încercare de împărţire a României.
Despre actele de agresiune ale Rusiei am scris în chiar materialul de mai sus. In textul de faţă voi face o trecere în revistă a actelor similare ale Ungariei în paralel cu paşii de “înfrăţire” dintre cele două state.
După mulţi ani de duşmănie şi câţiva de război, Ungaria şi Rusia intră brusc într-un parteneriat la finalul primului război mondial, atunci când Imperiul Austro-Ungar se prăbuşeşte. În 2 noiembrie 1918, Ungaria, devenită peste noapte revoluţionară, proclamă desprinderea de Austria, dar, urmărind să ocupe locul acesteia ca centru al unui nou imperiu, refuză recunoaşterea separării celorlalte provincii. La 16 noiembrie 1918, Karoly Mihaly, noul prim ministru, proclamă Republica Ungară, care se declară de partea Antantei în speranţa că viitoarea conferinţă de pace va consfinţi o „Ungarie mare şi puternică”, singura capabilă să menţină ordinea într-o zonă atât de fărâmiţată şi de zbuciumată. Conferinţa de pace de la Paris respinge aceste pretenţii şi statuează dreptul la autodeterminare al tuturor popoarelor din fostul imperiu, astfel că, la 21 martie 1919 guvernul Karoly demisionează şi puterea este preluată de bolşevicii lui Garbai Sandor. Puterea efectivă este însă deţinută de Bela Kun, ministrul de război, fost prizonier la ruşi. Este instaurată Republica Sfaturilor din Ungaria – denumită şi Republica bolşevică. Refuzată de puterile europene, Ungaria găseşte o noua speranţă de păstrare a vechilor posesiuni în alianţa cu Rusia bolşevică. Un prim obiectiv este Cehoslovacia, dar, din cauza izbucnirii războiului civil din Rusia, nu se reuşeşete decât o efemeră Republică a Sfaturilor în Slovacia. Cele două aliate continuă cu încercarea de desfiinţare a statului român prin atacarea concomitentă a acestuia dinspre est şi vest. Noua graniţă dintre cele ele ar urma să devină Carpaţii. Rezistenţa trupelor române pe Nistru, conjugată cu ofensiva ruşilor albi ai lui Denikin în sudul Ucrainei , au dat României răgazul să contra-atace în vest şi să înfrângă trupele ungureşti. La 3 august 1919 trupele române intră în Budapesta. Regimul bolşevic este desfiinţat după numai 133 de zile.
Anexarea de teritorii în de-al doilea război mondial. A doua împărţire a României.
Nu după mult timp, în perioada celui de-al doilea război mondial, Ungaria reia politica expansionistă, din umbra Germaniei şi a Italiei. Refuzând prevederile Tratatului de la Trianon, Ungaria primeşte ca urmare a Primului arbitraj de la Viena, din 2 noiembrie 1939, teritorii din sudul Slovaciei şi Ruteniei. În martie 1939, după ocuparea Cehiei, Ungaria ocupă restul Ruteniei şi încă o fâşie din sudul Slovaciei în urma „Micului război”. În septembrie, ca urmare a celui de-al doilea arbitraj de la Viena, cunoscut ca Dictatul de la Viena, Ungaria primeşte jumătatea nordică a Transilvaniei. În aprilie 1941, ca urmare a invadării Iugoslaviei de către Germania, Ungaria ocupă Voivodina.
1989-2014. Dezvoltarea parteneriatului
În tr-un interviu din octombrie 2013, Dan Dungaciu, Director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane si Presedinte al Fundatiei Universitare a Marii Negre spunea că, “dupa 1989, parteneriatul a capatat o formă tacita, nu directă, care pe noi ne-a afectat cel mai puternic în relaţia cu R. Moldova. Atunci când vorbim despre spaţiul estic, coincidenţele ar trebui cel puţin privite cu circumspecţie. Semnalul interesului ca Budapesta să devină jucator în stânga Prutului a apărut de la începutul anilor ’90. După integrarea în UE a Ungariei, toate poziţiile importante ale reprezentării europene a Bruxellesului au revenit Ungarei – reprezentantul UE pentru R. Moldova, generalul care conducea misiunea europeană de la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), Ambasada Ungariei devine centrul Schenghen în R.Moldova, şeful misiunii parlamentare care verifica alegerile parlamentare decisive din 2005 este ungur etc. Or, e clar ca toate aceste lucruri nu se puteau face fără acordul tacit al Moscovei, chiar fără încurajările ei. Pe vremea când României i se expulzau diplomaţii, ambasadorii unguri ieşeau cu Voronin la vânătoare, iar astazi sunt extrem de preocupaţi de situaţia minorităţii ruse şi a drepturilor ei din R. Moldova.
Interesant e că politica Budapestei faţă de R.Moldova nu ţine de culoarea politică a guvernării. După instalarea la putere a regimului Orban, oficialii maghiari de la Budapesta au sistematic luări de poziţie pe problematica transnistreană, cerând autonomie pentru regiune – evident cu gândul la Transilvania. Şi trebuie să reamintesc aici un caz recent: ambasadorul Ungariei în R.Moldova face o vizita în ianuarie 2013 în UTA Găgăuzia, regiune rusofonă şi autonomă, se întâlneşte cu baskanul Mihail Formuzal, iar în septembrie, preşedintele Consiliului judeţean Harghita îi trimite lui Formuzal proiectul unui acord de colaborare între judeţul Harghita şi regiunea Găgăuza!”
Orban s-a întâlnit cu Putin la Moscova la începutul acestui an şi au pus bazele parteneriatului strategic, adica „strategia deschiderii către Est”, cum îi spun ungurii. Aceasta include chestiuni serioase, grele, grave.
Nu e vorba despre schimb de mesaje politicoase sau acorduri culturale – nivelul la care suntem noi acum. E pe agendă chestiunea conductei South Stream, comerţul agricol – Rusia a fost luna trecuta oaspete de onoare la Târgul agricol de la Budapesta, unde s-a anunţat un reviriment comercial între cele doua state, care oricum e undeva la 12 miliarde -, Rusia este partenerul economic principal al Ungariei din afara UE, se anunţă deschiderea camerelor de comerţ ruso-maghiare din Moscova până la Rostov, Krasnoyarsk, Irkuţk sau Novorosisk. Toate puncte strategice! Ungaria, la rândul ei, a fost invitatul de onoare la marele Targ de carte de la Moscova din septembrie.
Deci, un joc diplomatic extrem de consistent şi un parteneriat strategic care începe să funcţioneze pe toate nivelele.” (Va urma)
Pingback: Comentarii pe marginea crizei ucrainene văzute din România « CER SI PAMANT ROMANESC