Pe 1 ianuarie 2012 intra în vigoare noua constituție a Ungariei. Textul acesteia a stârnit numeroase proteste, atât în Ungaria, cât și în restul Europei și chiar peste Ocean. Majoritatea însă aveau un punct comun: cei care le inițiau erau declarat de stânga, socialiști sau liberali. S-a denunțat „dictatura FIDESZ” și a primului ministru Viktor Orban.
New York Times critica atacurile asupra democrației, în special problemele legate de controlul ordinii constituționale: restrângerea controlului constituționalității din partea Curții Constituționale asupra legilor cu impact bugetar, într-un stat care are un Parlament unicameral; noul mecanism de numire a judecătorilor în funcție, de către un consiliu național al magistraturii, cu control din partea guvernului; în sfârșit, introducerea majorității de două treimi pentru votul legilor organice, precum cea electorală sau cea legată de controlul media, și nu în ultimul rând, politicile fiscală și de taxare. În paralel, este criticată fixarea unor noi circumscripții electorale, tăiate pentru a permite FIDESZ să câștige alegerile viitoare. Or, într-o democrație, nu ar trebui cerute supermajorități pentru schimbarea funcționarilor publici numiți în posturi înalte, iar în Ungaria, criticii spun că este aproape imposibil ca un partid să obțină o majoritate de peste două treimi.
Dincolo însă de aceste anumite prevederi legate de puterile Băncii Naționale și Curții Constituționale în materie de datorie publică și politică fiscală, pe care chiar și oponenții le-au putut explica prin criza economică care afecta Ungaria, altceva era ceea ce supăra cu adevărat corul de voci al oponenților. Nu atacurile, mai mult sau mai puțin evidente, poate mai mult sau mai puțin reale, asupra democrației.
Același New York Times acuza subtil declararea „doctrinei sociale creștine ca politică de stat, într-o țară în care doar 21% din populație participă la vreun serviciu religios”. Conform BBC, deranjant în constituție este preambulul care comite la apărarea intelectuală și spirituală a unității națiunii, care „ar putea fi sursă de tensiune”; includerea drepturilor copiilor nenăscuți, căsătoria definită ca uniune între un bărbat și o femeie. New York Times acuză „recunoșterea rolului Creștinătății în prezervarea națiunii” în paralel cu o nouă lege a cultelor, care reduce numărul bisericilor recunoscute de stat de la 348 la doar 14. Un scenariu apocaliptic pentru democrația ungară devine posibil, în situația în care doar partidul socialist s-ar mai putea opune autoritarismului imprimat de FIDESZ. Dar partidul socialist cu greu ar obține două treimi din voturile parlamentarilor pentru modificarea politicilor FIDESZ, și în plus, i s-ar pregăti o serioasă lovitură, prin posibilitatea de incriminare a crimelor fostului partid comunist.
Evident, FIDESZ s-a apărat de toate acuzațiile. De altfel, reprezentanții FIDESZ în instituțiile europene se plângeau de ani de zile de imposibilitatea lor de a schimba politicile socialiste, chiar atunci când ocupau vremelnic ministerele. Acuzațiile și argumentele erau cam aceleași cu cele de acum ale socialiștilor. Aceștia din urmă nu au fost însă niciodată criticați de atâtea instituții internaționale și ziare influente de atac la adresa mecanismelor democratice, încercări mascate de tranziție la autoritarism sau încercarea de a imprima politici și o direcție „fiscal și social conservatoare” societăţii maghiare, prin legarea mâinilor unor eventuale guverne de altă orientare politică.
Cum spuneam însă, criticile par să aibă și un alt substrat. Mecanismele democratice nu par a fi motorul principal, chiar dacă par în mod evident să fie puse sub semnul întrebării. Problema principală pare a fi, dimpotrivă, seria de modificări referitoare la denumirea țării, transformată din „Republica ungară” în „Ungaria”, referiri la Sfânta Coroană, Dumnezeu, Creștinătate, la valorile tradiționale ale familiei și patriei, precum și includerea legilor referitoare la politica familiei, sistemului de pensii și taxării în domeniul legilor organice. Într-adevăr, Legea fundamentală a Ungariei (25 aprilie 2011), revendică responsabilitatea națiunii maghiare în fața provocărilor noului mileniu de la Sfântul Rege Ștefan, și înaintașii care au inclus națiunea maghiară pe harta Europei creștine și care au participat la îmbogățirea valorilor comune ale Europei. Constituția recunoaște rolul Creștinătății în prezervarea națiunii, afirmă demnitatea umană, precum și libertatea individuală care înflorește doar prin cooperarea cu ceilalți. Familia și națiunea sunt stâlpii „coexistenței” maghiarilor, iar „valorile care dau coeziunea sunt fidelitatea, credința și iubirea”. „Onoarea fiecărei persoane se bazează pe muncă, rezultat al gândirii umane”. Crimele național socialiste, dar și cele comuniste (cum se temeau unii editorialiști), sunt implicit reincriminate prin legea fundamentală, ca fiind „crime împotriva națiunii ungare”. Constituția revendică noua ordine constituțională și noua democrație de la libertatea câștigată prin revoluția anticomumistă din 1956. În sfârșit, afirmă necesitatea urgentă pentru renaștere spirituală și intelectuală, ca reacție contra decăderii morale a secolului XX, și plasează încrederea pentru edificarea unei noi societăți libere în seama tinerelor generații. Statul afirmă necesitatea apărării celor vulnerabili și a săracilor, după cum va asigura „condiții pentru o competiție economică corectă, acționând contra oricărui abuz de poziție dominantă, și va apăra drepturile consumatorilor” (art. M). Primul capitol, referitor la drepturi și libertăți, se numește „libertate și responsabilitate”.
Specialiștii în drept constituțional cunosc importanța unui preambul constituțional. Este locul unde se pun principiile fundamentale hotărâte de națiune, de popor, înaintea articolelor referitoare la organizarea în stat a societății. Sunt lucruri care preexistă atât societății, cât și statului ulterior. Or, preambulul ungar din 2011/12 începe cu punerea națiunii sub semnul lui Dumnezeu, „Dumnezeu să îi binecuvinteze pe ungari”, și se termină cu plasarea încrederii pentru îndeplinirea obiectivelor societății în tineri. Nu putem să nu ne amintim de cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea despre tineri, „speranța lui, speranța Bisericii”. În cuvintele Pr. Daniel Bulai, „tinerii, dacă îl vor cunoaște pe Christos, dacă îl vor recunoaște ca Dumnezeu, ca Mântuitor, vor avea un cuvânt de spus la începutul acestui mileniu /…/ atunci ei vor putea să ofere ceva, vor avea ceva de spus lumii în care trăim”. Această cheie de interpretare a Legii fundamentale a Ungariei poate fi justificată și prin declarațiile primului ministru maghiar Viktor Orban, din noiembrie a.c. El a afirmat că noua constituție este un drum de urmat pentru întreaga Europă, „fiind bazată pe demnitate, libertate, familie, fidelitate și iubire, precum și pe obligația expresă de a ajuta pe cei săraci”, ca reacție la o „Europă de astăzi” unde formele de coabitare umană, națiunea și familia, sunt puse sub semnul întrebării. Sunt declarațiile unui protestant (maghiar) în fața unei adunări de catolici (spanioli). Explicația atacurilor asupra familiei, națiunii și Bisericii este dată, între altele, de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea. În „Scrisoare către Familii”, Papa afirma că „viitorul Bisericii trece prin familie, că parohia este o familie de familii, și că Biserica vrea să educe la credință prin familie” (după Pr. Fabian Măriuț). „Umbrele vin din partea forțelor distructive care atentează la temelia familiei, pe când luminile vin din efortul de a redescoperi și recupera natura autentică și misiunea familiei”, afima Papa Ioan Paul în „Familiaris consortio” (după același Pr. Măriuț), familia fiind astfel „veste bună și cale”. Familia este prima societate, iar națiunea este o familie mai mare, spunea Sfântul Părinte. Așadar, acești stâlpi ai comunității umane sunt dușmanii logici ai celor care luptă pentru aservirea omului.
