În vara lui 2004, l-am căutat pe Gigi Becali, cu care nu mă cunoșteam de fel, pentru o discuție cu subiect politic. Până atunci ne mai văzusem o singură dată, atunci când editorul publicației „Justițiarul” m-a rugat să-l însoțesc, la întâlnirea sa cu Gigi Becali, ca să dau mai multă greutate cererii sale de sponsorizare. Atunci mi-a povestit Gigi Becali că mă ascultase vorbind la Sala Dalles, la centenarul Căpitanului, și că-i plăcuse mult acea adunare, din septembrie 1999, o întrunire într-adevăr deosebită, care umpluse sala cum n-a mai fost ea niciodată de plină. Probabil că și asta a contat, căci i-a dat pe loc solicitantului mai mult decât spera acesta: 5000 de euro…
Nu pot spune exact cât timp a mai trecut până când l-am sunat și i-am solicitat și eu o întâlnire, pe temă politică. Deși era o zi de duminică, n-a amânat pentru una din zilele următoare, ci mi-a trimis imediat mașina cu care am ajuns la Pipera. Părea nerăbdător să mă audă ce propunere îi voi face. Propunerea mea a fost următoarea:
La alegerile din toamna acelui an 2004, partidul său, Noua Generație, să prezinte două liste de candidați: la Cameră să depună o listă cu membri ai PNG, pe care partidul îi consideră că sunt cei mai reprezentativi și mai merituoși, iar pentru Senat să mă lase pe mine să fac o listă de personalități cunoscute ca naționaliști adevărați, listă care să fie cunoscută neoficial ca Lista Vatra Românească. Ideea era că adeziunile pe care le va atrage această listă vor aduce voturi în plus și pentru Camera Deputaților. Pe această listă, dacă dorește, urma să candideze și Becali însuși!
Băiat isteț, machedonțul s-a prins imediat că este o stratagemă bună, cu șanse mari de a avea priză la electoratul naționalist. M-a întrebat pe cine am în vedere pentru această listă. I-am răspuns cam așa: naționaliști sunt prin mai toate direcțiile politice posibile. Nimeni, niciun partid, nicio ideologie nu are monopolul patriotismului sau al naționalismului, drept care pe lista la care mă gândesc încap persoane felurite ca orientare politică, dar care s-au ilustrat prin aceeași virtute: au făcut numai bine pentru țară, pentru neam.
S-a bucurat când i-am spus că în fruntea listei l-aș pune de doctorul Șerban Milcoveanu. Mai apoi Marcel Petrișor și încă vreo doi-trei foști deținuți politici – mă gândeam la Mircea Nicolau, la Nicolae Roșca, Gheorghe Jijie, Raoul Volcinschi… Oricare dintre ei, am zis, dacă va intra în Senat, prin vârsta sa va fi desemnat, pentru prima săptămână de activitate, președinte al Senatului, adică al doilea om din stat: un legionar! Îți dai seama cum ar veni să țină Șerban Milcoveanu un discurs în Senat pe ce temă va dori?! Va fi istorie curată!
Becali și-a dat seama, ținea la Șerban Milcoveanu, și ideea l-a încântat! I-am spus că vor fi și câțiva academicieni, că PNG va fi singurul partid care va propune academicieni pentru Parlamentul României. Mi-a spus că l-ar vrea pe Nicolae Manolescu să figureze pe lista noastră. Am fost de acord că-i o propunere foarte bună!…
Nu mai țin minte care dintre noi a rostit și numele lui Valentin Ceaușescu, nume acceptat de celălalt conlocutor. Eu am plusat și am spus că sunt coleg cu o nepoată de-a lui Nicolae Ceaușescu, care avusese câteva prezențe la TV extrem de bine primite de opinia publică, o doamnă cuceritoare prin inteligență și franchețe! M-am lăudat că aș putea încerca să-l aduc pe listă și pe Ștefan Andrei. Acord total.
Ne-am despărțit după ce am bătut palma: În câteva zile eu urma să vin cu lista completă, s-o cunoască și „patronul”!
A fost pentru mine un exercițiu extrem de plăcut să întocmesc lista de candidați naționaliști. Aveam de unde alege. Am făcut o listă de vreo 8o de persoane, știind bine că unii vor refuza, dar principalul lucru, adică primul pas, era să obțin acordul partidului, al domnului președinte George Becali… Abia apoi urma să avansez propunerea, mai ales că pe listă se aflau și persoane cu care nu mă știam personal! Așa că după câteva zile mi-am dat întâlnire cu jupânul Gigi, să-și cunoască noii posibili colegi: în fruntea lor, Mircea Druc și Alexandru Șoltoianu, din partea Basarabiei. Cred că era pe listă și Constantin Dobre, liderul grevei de la Lupeni, căruia îi cerusem să se mai gândescă la vreo două propuneri din Valea Jiului, nu neapărat mineri. Cred că mi-a dat numele unui ziarist sau doi. (S-ar putea să fie vorba de anul 2008, când l-am invitat pe Constantin Dobre să fim pe aceeași listă de candidați…)
Binențeles, mă gândisem și la Marian Munteanu și încă vreo câțiva dintre întemeietorii Ligii Studenților: Mugur Vasiliu, Dan Dungaciu. Fostul meu coleg Pavel Lucian, insul cel mai reprezentativ pentru județul Călărași și corpul profesorilor de liceu din România, figura și el, alături de Nicolae Nicolae. Cerusem și la Sinod câteva nume, mă gândeam la Ilie Bădescu în primul rând, aveam deja un catolic și un greco-catolic, ba chiar și un turco-tătar din Dobrogea, cel mai reprezentativ: profesorul Iusuf Neuzat! Un nume aparte consideram că va fi Radu Ruba, care să-i reprezinte în Parlament pe bravii români care au de înfruntat zilnic, clipă de clipă, „dezabilități” severe.
Îl trecusem pe listă și pe Constantin Cojocaru, al cărui potențial de a stârni interesul electoratului îl sesizasem de mai mult timp. Domnul Cojocaru urma să vină pe listă împreună cu câțiva colaboratori, printre care cred că se afla și dl arhitect Șerban Popa. Din Vatră vizam câteva persoane al căror nume am motive să-l las nerostit. La fel, trec sub tăcere numele celor trei academicieni cu care începusem discuțiile…
Din Banat îl vizam pe marele profesor de drept Mihai Gheorghe, din Sibiu pe istoricul Corvin Lupu, luptător vajnic și eficient pentru ideea națională, veritabilă raritate în mediul academic, universitar.
De asemenea, am vizat câțiva tineri dintre cei cu care gândisem și acționasem extrem de eficient cu un an mai înainte, în 2003, la referendum, atunci când am făcut campanie electorală împotriva noii Constituții, implicit împotriva vânzării de pământ străinilor și împotriva intrării României în Uniunea Europeană fără o consultare propriu-zisă a electoratului, prin referendum. O campanie de fapt încununată de suces, ceea ce l-a obligat pe infractorul penal Adrian Năstase să încalce legea în mai multe feluri ca să poată proclama minciuna potrivit căreia referendum-ul ar fi dat câștig de cauză poziției guvernului. (În paranteză fie spus, pentru furtul electoral din 2003, Adrian Năstase ar merita să nu mai iasă niciodată de unde este acum!…)
Am invitat-o și pe Anca Petrescu și acceptase să candideze. Ulterior, invitată și de PRM, am sfătuit-o să meargă totuși pe lista PRM, căci apăruseră semne de incertitudine privind proiectul propus de mine. La fel, Florin Codre. Acceptase și Vladimir Alexe, cunoscutul investigator în arhivele secrete. Vorbisem cu nepotul meu Dinu să facă o mică listă de tineri oameni de afaceri corecți, pe care-i cunoștea el că nu s-au îmbogățit din afaceri necinstite, afaceri cu statul mai ales… Pe scurt, m-am dus la următoarea întâlnire cu temele bine făcute: o listă beton.
Eram pregătit să-i explic lui „Jiji” de ce pe listă nu apare numele lui Manolescu… Nu apucasm să-i fac rușinoasa propunere: să apară pe lista de naționaliști români în funcțiune… În rest, mă simțeam foarte confortabil având la mine o listă deosebit de selectă. O veritabilă elită naționalistă urma să candideze pentru Senat pe lista PNG, la alegerile generale din 2004.
N-am ajuns să puricăm lista, nume cu nume, multe fiind nume total necunoscute pentru „domnul președinte”, că acesta mi-a și adus la cunoștință, din start, că „s-a mai gândit” la înțelegerea noastră și că va trebui s-o schimbăm, pe ici-colo, în punctele esențiale: îmi pune la dispoziție locul I pe listă numai în 20 de județe, deoarece colegii săi de partid s-au cam supărat că „Becali i-a dat lui Coja” toate locurile din Senat, iar el, Gigi Becali, nu poate să nu țină seama de colegii săi de partid, ce opinii au!… Se puteau supăra și să-i ia șefia partidului!…
La următoarea discuție aceste locuri au mai intrat o dată la apă, apa Sâmbetei, și s-au făcut numai 10, apoi, în zilele când s-au depus candidaturile, numai 5, iar la urmă de tot numai eu am rămas pe primul loc, la Constanța….
Pe domnul Șoltoianu apucasem să-l anunț că va candida pe locul 1 la Suceava. A venit bietul om de la Moscova, pregătit de luptă, ca să afle că locul său a fost dat unui fost milițian, patron al unei rețele de schimb valutar după 1990… Adică după ce-i fugărise pe bișnițari până în 1990, acum le luase locul… A fost preferat lui Alexandru Șoltoianu…
După mintea mea, urma să fie pe lista PNG cel mai mare număr de academicieni și de foști deținuți politici! Dar, din nou, n-a fost să fie!…
Nota bene: Alexandru Șoltoianu se prezenta cu un atu biografic care ar fi urmat să fie intens mediatizat în campania electorală: anii petrecuți în Gulagul siberian pentru vina de a fi organizat o rețea naționalistă printre românii din Moscova și Leningrad. Consilierii din PNG ai lui Becali n-au fost prea impresionați de CV-ul marelui român… (I-am plătit eu costul avionului și i-am transmis, din partea lui Becali, promisiunea că, drept revanșă, îi va sponsoriza o carte… Mințeam. Puteam însă să nu-l mint pe bietul om, ca să-i mai treacă din amărăciune?!… Ăștia erau românii pentru care își pusese dînsul viața în primejdie?!)
Rezultatul alegerilor a fost nul pentru PNG… Nu m-am învățat minte și la câteva luni de la aceste alegeri, din toamna lui 2004, au mai venit niște alegeri, pentru postul de primar general, rămas vacant după alegerea lui Băsescu ca președinte al României. Și iar m-am dus la Becali să-i spun cum ar putea să aibă cel mai valabil candidat pentru această funcție: Constantin Cojocaru! I-am prezentat pe larg legea cunoscută – auzise ceva Gigi!, l-am adus pe dl Cojocaru la o discuție cu „patronul”, s-au plăcut, s-a fixat și ziua unei conferințe de presă pentru lansarea candidaturii, s-au făcut și strigările în mass media… iar în ziua lansării candidaturii PNG la primăria Capitalei numitul Gigi Becali mă sună dis de dimineață să-mi ceară să-l anunț pe dl Cojocaru că toată povestea cade… Să nu se mai deranjeze să vină până la Marriot degeaba!…
De ce? Cum așa, măi Gigi?! Așa ceva nu se face să faci! Etc., etc., am încercat eu la telefon să am o reacție!
Cică se interesase don Gigi și nu primise referințe bune despre candidat! Ar fi compromis partidul dacă ne prezentam cu el! Păi, domn Coja, se compară Constantin Cojocaru cu Adriean Videanu?!…
Binențeles! Cum să-i compari?!…
…Cam asta a fost scurta mea odisee politică cu Gigi Becali! Odisee, adică rătăcire în necunoscut, cu speranța de a ajunge la țărmul dorit!… Rătăcire a fost, speranță cât încape, dar țărmul dorit, adică posibilitatea de a avea și noi un cuvînt de spus în forul legiuitor, a rămas de neatins de noi, naționaliștii lui Pește…
Abia după ceva vreme, când m-am plâns unui machedon de cum s-a desfășurat colaborarea mea politică cu Gigi Becali, văru-su m-a luminat: „Domnule profesor, Gigi nu a avut încotro! I-a părut și lui rău! Viorel Hrebenciuc i-a spus să strice înțelegerea și să nu mai aibă de-a face cu dumnevoastră!…”
Aha!… Viorel Hrebenciuc așadar! Deci Viorel Hrebenciuc a decis ca mai sus numiții, persoane onorabile în societatea românească, să nu candideze pentru Parlamentul României! Ca însuși Constantin Cojocaru să nu candideze la Primăria Capitalei!… Cine ești tu, Viorel Hrebenciuc, de ai asemenea competențe, asemenea pricepere, asemenea a-tot-puternicie?!…
La data aceea, când am aflat cine „nea făcut-o”, Viorel Hrebenciuc mi-era, ca și azi, cunoscut numai din presă: fost activist UTC și PCR, un infarct, abonat la prezența în Parlament, eminență discretă și eficientă în sforării de partid și parlament, ceva legături cu mafia băcăuană, figură blândă… Blândă, ușor copilărească, numai dacă treci cu vederea privirea sa rece, calculată, lucidă, net contrastantă cu restul alcătuirii fizice.
…Să fie implicat oare Viorel Hebenciuc și în eșecul celorlalte încercări ale mele, dar și ale altora, de a îngheba un partid cu adevărat naționalist, un partid al naționalismului cuviincios, cum l-a numit tînărul M.V., preluând o vorbă scăpată de Petre Țuțea într-un interviu?!
Tînărul M.V. m-a secondat în câteva din aceste încercări, cu o maturitate politică la care eu n-o să ajung niciodată. Contribuția mea la aceste demersuri constând mai ales în capacitatea mea de a agita și convoca persoane de bine, convingându-i să nu stea deoparte de inițiativa edificării unui astfel de partid, care li se potrivește ca o mănușă! Ci să iasă din lehamitea și letargia care i-a cuprins, paralizantă!… Pentru ca mai apoi, insuccesul, eșecul încercării, să-i coste și mai mult, să-i readucă mai adânc în starea de inși care nu mai speră nimic, destul de mulți printre cunoștințele mele… O stare de spirit foarte răspândită printre românii onești… O datorăm multor factori. Cumva și domnului Viorel Hrebenciuc?!…
Ceea ce mi-este clar este faptul că după 1990 a fost cineva – persoană, grup de persoane sau instituție, care s-au preocupat cu succes neașteptat de mare de obstrucționarea forțelor naționaliste, autentic naționaliste, împiedicându-le să se organizeze. Uniunea Vatra Românească și PUNR depun mărturie în acest sens, dar nu prin președinții lor, Zeno Opriș sau Valeriu Tabără, care literalmente au trădat cauza! Au blocat funcționarea normală a acestor entități care își propuseseră în termeni clari să fie purtătorii de drapel ai intereselor naționale, românești! Nimic altceva decât interesele Neamului românesc!…
Voi depune și eu mărturie pentru câteva încercări în care m-am implicat, le-am inițiat chiar, în speranța că în cele din urmă vom oferi electoratului naționalist lista de candidați cu care să voteze și românii! De mai bine de 15 ani, acest electoral naționalist din România, deosebit de constant și de numeros, nu are cu cine vota! Viorel Hrebenciuc și tovarășii săi de idei s-au priceput să împiedice apariția sau dăinuirea unui partid care să reprezinte interesele naționale, românești! În numele căror interese a făcut acest joc ticălos?
21 iunie 2014
sursa: ioncoja.ro
