1. Hong Kong, China. Tânărul de 29 ani, Edward Snowden, care a lucrat pentru serviciile de informații americane CIA și NSA, a fugit în China, Hong Kong, după ce a arătat că SUA desfășoară un uriaș program de ascultare și interceptare a comunicațiilor, la scară națională și planetară, numit PRISM*. (BBC, 10 și 14iunie 2013).
2. Nicaragua, America Centrală. China își propune să străpungă ea America Centrală, așa încât să nu își mai înghesuie proiectatele vase lungi de o jumătate de kilometru (!!!) prin Canalul Panama. Plănuiește să construiască un canal prin care să iasă în Atlantic din Pacific prin Nicaragua, în curtea din spate a SUA. Tocmai a primit aprobarea parlamentului din această țară (BBC, 13 iunie 2013).
China, refugiu pentru cei care vor… libertate
Dincolo de evoluțiile spectaculoase ale produsului pe cap de locuitor, consumului auto sau de lux (Bloomberg, 16 aug. 2010), China este pe punctul să devină cu adevărat un pol al sensurilor lumii. Rămâne de văzut cât este ea de pregătită să suporte o așa tensiune, reorientând-o spiritual, pe cele trei paliere care definesc destinul: libertatea, credința, fericirea (Steinhardt). În rest, nu ne așteaptă decât un alt capitol din marea dezordine ordonată în care suntem: ”mai mult înseamnă mai bine” este marele impas al postmodernismului serviciilor financiare și industriale, cu corolar suprem supravegherea constantă a oamenilor-piață de desfacere. Mai multul acesta înseamnă societatea supravegheată la limita posibilităților (nesfârșite) tehnice și nu este altceva decât o aplicație a obsesiei pieței de a-și cunoaște clienții. Omul descrește din condiția lui devenind o piață pe două picioare. Nu gânditor sau trăitor, piață. În fine. Omul devenit țintă a statului, spre binele său (sic!) este marele paradox și blocajul cel mai recent al acestui model de creștere (mai mult înseamnă mai bine).
În acest cosmos social aflat într-o rapidă entropie, unii se agață cu disperare de… un alt mare factor de putere temporală (deci de dezordine), sperând să țină încheieturile lumii în locul lor. Omul occidental a ajuns să se refugieze în China comunistă pentru a proteja libertatea Occidentului și a lumii, aceasta mi se pare știrea cea mai relevantă privind schimbarea, într-adevăr, a axului civilizației contemporane. Sau poate e doar o tentativă. Ce are China să ne ofere în termenii aceștia ai trinomului libertate-credință-fericire? Mai mulți hot-dogi? Mai multă viteză pe autostrăzi fantomă? Computere mai ieftine? Libertatea e cu mult dincolo de suportul material al faptei după cum fericirea e în stratosfera invizibilului față de plăcerea ultimei cantități de produs consumate (utilitatea marginală, esența doctrinei neoliberale a mizeriei materiale a lumii de azi). Cu alte cuvinte, marea știre… nu aduce nimic nou. Se pare că nu se va schimba mare lucru în următorii zeci de ani, cât o ține ciclul supremației chineze de imitație de piață.
”Șiragul de perle” de pe Axa Est-Est
Strategii americani îngrijorați de ieșirea în lume a Chinei au numit rețeaua de porturi chinezești din preajma Indiei ”șirag de perle” (The Economist, 8 iunie 2013). China își construiește prima etapă a cuceririi globului printr-o rețea de porturi care ajung, însă, până în Europa și SUA, în toate punctele nevralgice ale lumii. Fenomenul este natural și însoțește expansiunea unei mari puteri economice. Piața internă nu este îndeajuns și, între noi fie vorba, prea mult consum ar putea genera fenomene social-ideologice contrare ideologiei comuniste. Mai bine în afară. De altfel, expansiunea comercială a vestului a început la fel: prin contoare comerciale susținute la nevoie de o flotă militară puternică.
Dacă americanii au sufocat URSS-ul printr-o geopolitică a containment-ului, a ”îngrădirii”, China iese în lume dintr-un ocean în altul, printr-o rețea de porturi dincolo de mările calde. Neimpunând ideologia comunistă și revoluția proletară, cum încerca URSS-ul, fricțiunea Chinei cu Occidentul se petrece pe un palier mult mai subtil al manifestării puterii: organizarea materiei. URSS-ul a fost pedepsită atât de rău pentru aventura sa către mările calde prin Afganistan, încât a dispărut la 3 ani după încetarea ostilităților. China, în schimb, a fost recompensată prin mutarea producției industriale occidentale la ea acasă, devenind, în plus, unul dintre creditorii majori ai Americii**.
America a crezut că a înghesuit uriașul dragon în carcasa laptopurilor și telefoanelor miniaturizate la care China nu a avut acces decât cu cele mai ieftine dintre mâini. Iacătă că uriașa răbdare și acumulare de energie sub grija statului, obținută printr-o asemenea muncă umilă, țâșnește acum și înconjoară Globul.
Canalul din Nicaragua nu este doar expresia unei forțe economice extraordinare apte să susțină costurile exorbitante ale unui nou canal transoceanic. Desigur, din punct de vedere tehnic, China chiar nu mai poate respira prin Panama. 41% din vapoarele construite în 2012 sunt făcute în China și tot China domină mările lumii cu unele dintre cele mai mari vapoare trans-container. China construiește sau cumpără porturi în oceanul planetar la distanțe egale cu ”pasul” uriașelor sale vapoare: în Colombo (Sri Lanka – Oceanul Indian) va avea curând un superport construit în 30 de luni, în timp ce actualul s-a dezvoltat în câteva sute de ani, Pireu (Grecia – Mediterana), Togo (Nigeria, Atlantic); statul chinez a cumpărat participații importante în inima comerțului mondial, în portul Anvers și la carotida comerțului mondial, în Suez; este prezent cu participații importante în porturile Los Angeles, Seattle, Singapore și în Golful Persic – închis sau disputat pentru ruși și iranieni, prin Karachi (The Economist, 8 iunie 2013). Practic, prin asemenea supervapoare, China pregătește deja lumea pentru un nou ritm logistic, mult mai amplu.
Și mai interesant decât aspectul unei eventuale supremații comerciale chinezești este schimbarea axului comercial și amploarea acestuia. Până de curând, relațiile dominante erau Nord-Sud, unde Nordul predomina asupra Sudului prin relații de schimb inechivalente. Nu era vorba despre relațiile de tip neocolonial dintre Europa și Africa, de pildă, cât, iată, de relația de dominație dintre Germania și Grecia (desigur, acoperită sub un maldăr de termeni tehnici, într-un cap, și de invective gen ”grecii sunt leneși”, în celălalt, toate situate pe același continuum nefericit al ”austerității” de care beneficiază… Germania). China mută comerțul mondial spre sine: ea dă tonul investițiilor, al ritmului de producție și… de consum. Și tot ea devine principalul comerciant. Ramificațiile spre Nord ale comerțului repolarizat de China nu sunt decât derivații ale aceluiași drum: China-China.
Dar cum spuneam la început, parafrazându-l pe Steinhardt, sinusoida lumii nu e doar materială, este acompaniată de altele din cer și din inimă: credința, libertatea și fericirea. Porturile susțin frenezia cumpărăturilor unei mase tot mai mari de clienți din propria țară și din statele gazdă. Clientul, după cum îi și spune denumirea, e un personaj dependent. Îl va elibera China? Măcar iluminismul occidental ne-a dat această iluzie vreme de aproape 300 de ani.
BBC, 10 iunie 2013, ”Edward Snowden was a NSA Prism leak source – Guardian”,
http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-22836378
BBC, 14 iunie 2013, ”Snowden leaks caused US 'significant harm' – Mueller [șeful FBI], http://www.bbc.co.uk/news/world-us-canada-22884566
BBC, 13 iunie 2013, ”Nicaragua Congress approves ocean-to-ocean canal plan”, http://www.bbc.co.uk/news/world-latin-america-22899744
Bloomberg, 16 aug. 2010, ”China overtakes Japan as world's second-biggest economy”, http://www.bloomberg.com/news/2010-08-16/china-economy-passes-japan-s-in-second-quarter-capping-three-decade-rise.html
The Economist, 8 iunie 2013, ”China's foreign ports. The new masters and commanders”, http://www.economist.com/news/international/21579039-chinas-growing-empire-ports-abroad-mainly-about-trade-not-aggression-new-masters
*PRISM este un subiect interesant, dar nu central în discuția noastră din simplul motiv că, după cum merg lucrurile, supravegherea generalizată ca politică ce se folosește de stat era de așteptat. O societate birocratizată, computerizată, fără rituri de trecere, pentru care intimitatea nu mai înseamnă mare lucru – din simplul motiv că omul postmodern nu prea mai are sensul ființei și al întregului, sucombă firesc supravegherii continue. Despre absurdul acesta ”firesc”, centrat pe minciună și imperialism tehnologic, vezi Venture beat, 14 iunie 2013, ”PRISM 2.0: From 9 to 'thousands' of technology and finance companies”, http://venturebeat.com/2013/06/14/prism-2-0-from-nine-to-thousands-of-technology-and-finance-companies/; The Economist, 15 iun 2013, ”Secrets, lies and America's spies. Surveillance. A government's first job is to protect its citizens. But that should be based on informed consent, not blind trust”, http://www.economist.com/news/leaders/21579455-governments-first-job-protect-its-citizens-should-be-based-informed-consent
**Ponderea datoriei către China în datoria publică a SUA depășea 800 de miliarde de dolari în 2009. The Economist, ”China and America. The odd couple”, 22 oct. 2009, http://www.economist.com/node/14699593
