Radu Baltasiu
18 noiembrie 2014
Am ales „un neamț”, președinte al României. Și da, românii plecați s-au cam întors acasă prin votul de duminică.
***
Limbajul
Nu avem nici o dovadă că viitorul președinte nu va fi la fel ca alții. Dar poporul caută orice urmă de trezie și speră că limbajul face pe om. Iar poporul „are totdeauna dreptate”: teoria Sapir-Whorf arată că limbajul generează gândirea, deci fapta. „Neamțul nostru” a fost mai puțin volubil, mai tăcut și… a câștigat. Pentru că a fi volubil într-o istorie dramatică înseamnă prost-gust în cel mai bun caz, dacă nu „mult mai rău decât…”.
„Disecăm natura de-a lungul liniilor oferite de către limba noastră maternă. Categoriile şi tipologiile extrase din natura fenomenală nu le găsim pur şi simplu, că ne sar în ochi; dimpotrivă, lumea ni se prezintă ca un caleidoscop care trebuie să fie cumva organizat de mintea noastră – şi acest lucru trimite la sistemul limbajului. Descompunem natura în părţi inteligibile, o organizăm în concepte, îi atribuim semnificaţii, în mare parte pentru că putem face acest lucru – posibilitate care există întrucât suntem parte a unui acord cu restul comunităţii vorbitorilor aceleiaşi limbi din care facem parte… obţinem aceeaşi imagine asupra universului nu datorită evidenţelor fizice ci datorită limbajului similar în care gândim…” (Caroll, „Selected Writings of Benjaming Lee Whorf”, pp. 212-214)
Îngăduința s-a cam terminat
Poporul s-a revoltat întotdeauna împotriva ciocoismului. Românii mestecă istoria încet. Știu că nu se pot pune cu ea, aici, între atâtea puteri, decât dacă au vreun domnitor de vază. Ultimul a fost Ferdinand (și, poate, puțin, Ceaușescu – ZiuaNews, 10 apr. 2014). Dar nu suportă batjocura spusă din vârful buzelor. Asemenea fapte, într-adevăr, nu mai trebuie să se întâmple:
„La Torino si Paris, romanii care au stat ore in sir la coada si s-au trezit ca li se inchid usile in nas, au rabufnit. Iar jandarmii au intervenit si au folosit gaze lacrimogene.” – ProTv, 17 nov. 2014
„As vrea sa recomand tuturor celor care, eventual, s-ar putea simti descurajati de numarul mare de oameni care sunt la coada, sa incerce sa voteze si la alte sectii. Cea mai apropiata sectie este la Nancy (aflată la 384), unde, la ora actuala, nu exista niciun fel de coada”, a declarat, duminica, la Paris, ministrul de Externe, Teodor Melescanu. (Romanian Global News, 16 nov 2014)
Îngăduința a devenit factor politic. Răbdarea s-a cam terminat. La actualele alegeri din 16 noiembrie s-a înregistrat cea mai mare participare la vot din 2000, de 62,04%, și una dintre cele mai mari din Europa (media de participare la vot în UE, între 1945 și 2002 a fost de 59,4%, Voter turnout, p.17). Aceasta este a doua încordare istorică a societății românești în ultimii doi ani pentru dreptul la normalitate. În 2012, 7,4 milioane de români, din 8,5 milioane prezenți la urne, și-au acordat votul de încredere actualului candidat la președinție, Victor Ponta, pentru demiterea lui Băsescu și eliminarea UDMR de la guvernare (Cotidianul, 22 aug. 2012)
Neamțul nostru, ca și Ponta, nu au nici o calitate managerială vădită pentru a guverna o țară. Dimpotrivă. A ține o primărie, e la mintea cocoșului, nu e același lucru cu a ține o țară. Mai mult, lumea știe „de afacerile cu case și cu copii” după 1990, de retrocedările cu cântec către organizațiile etnicilor germani, păstorite de primarul Sibiului (un întreg dosar la ZiariștiOnline, 11 nov. 2014). După cum a da „100 de lei” (România Liberă, 4 nov. 2014), a te asocia cu Biserica Ortodoxă pe spatele icoanelor (HotNews, 29 oct. 2014), acum, la spartul târgului, pentru a fi ales, după ce ți-ai copiat startul în viață, nu dă bine (Ponta a fost învinuit de plagiat, vezi Cotidianul, 19 iun 2012).
Dar neamțul nu iese din tipar. Cine nu a furat? Nume grele au fost implicate în jafuri istorice, inclusiv în trafic cu copii.
Dar lucrurile s-au schimbat. Ponta a fost scos din competiție de aceia care nu mai au îngăduință acum. Până acum, politicienii erau votați cu îngăduință. Numai o gândire superficială avea impresia că „moldovenii”, „țărănimea”, și „în general”, „regățenii”, sunt mai înapoiați și votează cu cine dă pungi în ziua votului. Nu.
De altfel, orașele din Moldova au fost printre primele care au „condus revolta”, alături de București: „București, Iași și Focșani, primele orașe mari câștigate de candidatul ACL („neamțul nostru”, Klaus Iohannis, n.n.)” (Gândul, 16 nov. 2014)
Politicianul de format Ponta era votat de demografia îngăduinței, care nu mai credea în nimic bun (dovadă sondajele privind „direcția în care merge țara”), și care fura din momentul în care era furat, ce se putea, pungile. Lua resturile de la masa istoriei, ca Lazăr care împărțea firimiturile cu câinii de la masa bogatului din pilda Bogatului nemilostiv (Luca 16). Pentru poporul cel îngăduitor, politicienii nici nu aveau nume, pentru că „toți sunt o apă și un pământ”, important era să nu mai facă și experimente. Adică, după ce că sunt surzi și orbi, să nu mai facă vreo fudulie. PSD a oferit această stabilitate într-o istorie furată. Până la actualul lor candidat, Victor Ponta.
Între timp, demografia s-a schimbat. Popoarele se simt păcălite și în case mai mari. Iată de pildă, majoritatea americanilor nu mai cred în sistem, în capitalism (The Economist, 15 nov.2014). Practic, sistemul politic acolo nu mai are nici o legitimitate. Tinerii, așa dezeducați cum sunt, știu că nu mai vor să fie batjocoriți, umiliți. Ceea ce i-a scos în stradă (la proteste și la vot) este umilința. De fapt o dublă umilință: aceea de a fi respins de două ori din țara ta: să fii obligat să pleci și să nu te mai poți întoarce. Mai întâi că te-au făcut să pleci din țară, în bejenie, să cauți un câștig decent față de ce ai fi putut câștiga acasă, nu neapărat față de ce se câștigă în vest. În al doilea rând, pentru că ai fost pus în situația să nu poți să îți exprimi nemulțumirea prin complet nefireasca puținătate a urnelor de vot (votul – expresie „a întoarcerii acasă”). Să ajungă jandarmii francezi și italieni să îți dea bastoane pentru că tu vrei să votezi în țara ta (în ambasadă)? (Mediafax, 16 nov. 2014)
Pentru unii umilința e chiar triplă, dacă punem la socoteală nevoințele dintr-o țară străină.
Sentimentul acesta al umilinței, se pare că nu poate fi dezeducat nici prin cărțile nedemnității naționale scoase pe bandă rulantă de unul și de altul (de tot felul de boi), nici prin școală.
În același timp, Occidentul a oferit un model de rigoare socială în funcțiune. Modelul corelat cu nevoia intrinsecă de demnitate, numărul tot mai mare (de imigranții români din Vest) au creat o demografie neîngăduitoare, care, iată, de vreo doi-trei ani a atins masa critică. Este suficient de conștientă de sine pentru a se putea aduna fără să aibă un program politic și fără să aibă partid. Este suficient de alertă pentru a-și impulsiona părinții și rudele din țară, prietenii să scoată zeci de mii de oameni în stradă (vezi manifestațiile și din primul și din al doilea tur, Mediafax, 2 nov., Gândul, 8 nov. 2014 și Romanian Global News, 16 nov.)
Poate că neamțul nostru mai are un avantaj, ca o licărire de speranță: el vine de undeva din negurile bune ale istoriei, care ni l-au adus pe Carol I. Licărirea e frumoasă, dar „neamțul nostru” de azi trebuie să ne dovedească că ar avea principii. Cum zicea un bun prieten: azi, liderii „potriviți” sunt cei care știu să colonizeze o țară, nu să o guverneze pentru popor, având principii. Aș fi un pic mai optimist.
***
Lecția de demnitate
„Harghita: Iohannis a câștigat cu 79,78%; Ponta a obținut 20,22% (rezultate finale BEJ)” (Agerpres, 17 nov. 2014)
Să sperăm că se va înțelege, în sfârșit, că lipsa de demnitate nu aduce voturi, nici de la cei în fața cărora te ploconești (mai ales că nu ți-au cerut), cu atât mai mult în fața celor care se simt înșelați (reprezentați nedemn):
„La începutul manifestării, fanfara din comuna Cozmeni a intonat imnul Ungariei, iar apoi a fost pusă o înregistrare (!?, n.n.) cu imnul de stat al României (două strofe, n.n.).” –
Mediafax, 3 aug. 2014. Dacă vrei puterea, trebuie să poți reprezenta statul român cu demnitate, nu mai vorbim de popor.
***
Lecția despre „toleranță”
Termenul de „toleranță” este relativ fetișizat și ideologizat astăzi, fiind pus de-andoaselea cu tradiția, și de-a valma cu rasismul și xenofobia. Cred că alegerea unui etnic german a închis acest capitol, intelighenții obișnuiți cu pomana de la înaltele curți pe acest subiect vor avea să-și caute surse cinstite de venit (Jurnalul Național, 16 mai 2013).
***
Spre reamintire:
„Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosibeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partit, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partitele în folosul său. …
Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţile şi a declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la ochi şi se arată lumei în mizerabila şi uricioasa nuditate a sufletului său celui mic.
Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi-njosirile prin care a trecut, devine inecapabilă de orice simţământ frumos şi uman. Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechitaţile vieţii sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particolari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orândurile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pânea nenorociţilor funcţionari.
Iată tipul ciocoiului din toate ţările şi mai cu seamă din ţara noastră …” (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi. Sau ce naşte din pisică şoarici mănâncă. Romanţ original, EDPL, Bucureşti, (1863) 1964 p.7-9)
Cotidianul, 22 aug. 2012, „Cine l-a ajutat pe Traian Băsescu să înfrângă poporul român”
Romanian Global News, 16 nov. 2014, „Românii din Diasporă și Basarabia își aleg Președintele. Cozi uriașe la Paris, Torino, Berlin, Chișinău. Londra, Munchen, Bruxelles, Viena, Dublin și Madrid. … Declarații scandaloase! …”,
http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/economic–social/15487-romanii-din-diaspor-i-basarabia-ii-aleg-preedintele-cozi-uriae-la-paris-torino-berlin-i-chiinu-londra.html
The Economist, 15 nov. 2014, „Buttonwood. All it needs is love. Capitalism’s reputation has been damaged by the bankers, ”,
http://www.economist.com/news/finance-and-economics/21632602-capitalisms-reputation-has-been-damaged-bankers-all-it-needs-love