Românii nu sunt împotriva „Europei unite”, ci împotriva hegemonilor europeni care vor să transforme uniunea de state și de cetățeni într-un imperiu.
Românii nu sunt împotriva alianțelor militare defensive cu America și nu vor să le schimbe prin alianțe cu Rusia, altminteri imposibil de realizat, căci Moscova nu este în măsură să își asume obligația de a-i apăra împotriva terților; cu atât mai puțin împotriva ei înseși. Românii sunt împotriva participării lor, în cadrul unor alianțe euro-atlantice agresive sau ca prepuși ai unor puteri occidentale, la un război cu vecinul rus, ca, de altfel, cu orice altă putere regională sau globală. Aceasta cu atât mai mult cu cât se află pe prima linie a frontului și știu că nu pot câștiga lupta cu deținători ai armei nucleare.
„Europa unită”, expresie care este mai degrabă o metaforă denumind „Europa politică”, nu este incompatibilă cu suveranitatea membrilor săi, numai că suveranitatea este parțial (adică în limita intereselor comune) exercitată în comun.
Statele Unite ale Europei, care ar fi un actor global permițând și României membre să joace un joc global, nu înseamnă desființarea statelor europene, ci federalizarea gestiunii intereselor lor comune într-un corp politic comun.
România ar rămâne mică, singură și izolată doar dacă ne întoarcem la “concertul națiunilor” europene apărut în secolul 19. Or, nici un partid românesc actual nu se pronunță în favoarea unei asemenea întoarceri.
Dezbaterea privește comportamentul României ca membru al UE, deci în interiorul UE. Vrem să fim sateliții unui nucleu dur, vasali ai acestuia, membri de rang inferior, sau vrem să fim egali cu ceilalți membri, negociind, asemenea lor, deciziile uniunii în conformitate cu interesele noastre specifice, inclusiv acela de a lărgi baza intereselor comune?
Ca participant la redactarea Tratatului constituțional al UE, vă garantez că nici unul dintre membrii Convenției privind viitorul Europei nu și-a permis să afirme altceva decât ceea ce am scris eu aici, chiar dacă unii au gândit altceva.
Cei care încearcă să ne convingă că alegând Lasconi alegem „Europa unită”, iar alegând Georgescu alegem „Europa dezbinată” în care România ar urma să se bată pe cont propriu cu statele europene mai puternice, fie sunt în confuzie fie mint. Amândoi sunt pentru unirea Europei, cu deosebirea că Lasconi vede unirea prin dispariția națiunii române în malaxorul european sau, cel puțin, prin subordonarea intereselor românești față de interesele hegemonilor europeni alcătuind nucleul dur al unei entități supranaționale, nu federale, ci imperiale, în timp ce Georgescu vrea o uniune de state națiune care pentru a se uni se delimitează precis și pentru a lua decizii comune în interes comun negociază de pe poziții specifice ca membri egali.
Cei care ne spun că alegând Lasconi alegem alianța cu SUA, iar alegând Georgescu alegem alianța cu Rusia, fie vor să ne piardă, pentru interesele altora, fie și-au pierdut discernământul. Nici unul nu vrea părăsirea alianțelor occidentale și trecerea în tabăra rusă, cu mențiunea că Lasconi vrea să ne angajăm în războiul cu Rusia, în timp ce Georgescu vrea pacea cu Rusia și relații normale cu Rusia. Așa cum, de altfel, și noul Președinte al SU, Donald Trump, vrea să fie în pace cu rușii.
Oare nu cumva Președintele partenerului nostru strategic de dincolo de Atlantic, ar avea nevoie, la București, de un Președinte român care să poată vorbi cu Moscova și să îi faciliteze acordul asupra unei noi arhitecturi de securitate la Marea Neagră și gurile Dunării, în Europa centrală și orientală, iar nu de vreun taliban al Ursulei von den Leyen, vreun fanatic al Victoriei Nuland sau vreun fidel al lui Emmanuel Macron, care să oblige Casa Albă la o înțelegere cu Kremlinul peste capul și în dauna României? Și oare nu cumva, uliii războiului care au ghidonat administrația Biden pentru a mări profiturile complexului militar-industrial american, încearcă să lase moștenire la București, administrației Trump, o formațiune de partizani ai globalismului agresiv, neo-bolșevic, după unii, sau neo-fascist, după alții, care să îi zădărnicească aplicarea planurilor sale de „pace în 24 de ore”?
Personalitatea unuia sau a celuilalt dintre cei doi prezidențiabili români rămași în cursă poate să ne placă sau nu. Slavă Domnului, nu este vorba de a ne căsători cu ei!
Putem avea încredere sau nu în sinceritatea lor. Nu putem fi în capul lor și, de aceea, vom putea verifica doar sinceritatea celui ales numai după ce îi vom vedea faptele.
Alegerea noastră nu la aceste aspecte se referă, ci la ceea ce propun explicit cei doi candidați pro-europeni.
Pe scurt, alegerea este între dizolvarea României în UE și renunțarea la identitatea ei în relația transatlantică sau consolidarea națiunii române în cadrul UE și promovarea intereselor ei în cadrul și cu sprijinul parteneriatului transatlantic.
De asemenea, avem de ales între războiul cu Rusia și pacea cu Rusia, precum și între ascultarea supusă a ordinelor ocultei oligarhice americane (statul subteran animator și protector al statului subteran român), promotoare a unui neoconservatorism condamnat atât de istorie cât și de America profundă, pe de o parte, și alianța cu SUA, reprezentată de conducătorii săi legitimați prin votul poporului american, pe de altă parte. Adică între vasalitatea față de statul subteran american, bazat pe dreptul forței, și parteneriatul strategic cu statul legitim american, bazat pe principiile egalității suverane, precum și pe acelea ale comunicării, consultării, concertării și cooperării în respect și interes reciproc. Rusia nu joacă nici un rol în această alegere.
Votul trebuie dat în funcție de răspunsul la aceste întrebări. Singurele adevărate. Singurele care contează. Restul este rătăcire.
Cei care vor să ne „confiște” votul în actualele alegeri nu ne fac sugestii incorecte, ci ne pun întrebări incorecte; întrebări la care răspunsul corect este, prin raportare la contextul real, … greșit. Să nu cădem în această capcană! Să răspundem numai la întrebările care ne așează în fața problemelor reale și avansează alternative reale.
România nu este Republica Moldova, unde alegerile au caracter geopolitic, făcându-se între un patron extern sau altul, între pro-occidentali / europeni și pro-ruși. În România alegerile sunt pur și simplu politice. Este alegerea între pro-români și anti-români.
