Interviu cu LEONID SAVIN,
redactor-șef al site-ului www.geopolitca.ru (Rusia)
- Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?
Este evident faptul că un rol-cheie l-a jucat filosofia occidentală, cu precădere marxismul. Deși însuși Marx era mai curând naționalist (e destul să ne amintim de articolul în care el vorbea despre nevoia ca muncitorii germani să participe în războiul cu Rusia, dacă va apărea o astfel de necesitate, uitând despre solidaritatea proletariatului). Lenin a revăzut anumite teze ale acestuia, inclusiv cea care ține de saltul dintr-o societate agrară în una socialistă. Aici ar trebui să luăm în calcul influența creșterii industriei în Imperiul Rus în ansamblu. Astăzi se vorbește despre apariția unei noi clase a precariatului, dar la începutul secolul XX se întâmpla ceva similar. Afluxul considerabil al populației rurale în mediul urban, ruperea lor de la rădăcini și tradiție a determinat apariția unei mase enorme de oameni lipsite consistență spirituală, care erau supuși cu ușurință prelucrării ideologice – este vorba nu doar de regiunile centrale ale Rusiei, ci și de Caucaz, Povoljie, Ucraina etc. În plus, în anumite zone lua turații naționalismul local – secolul XIX, odată cu apariția tehnicilor literare și a autorilor, își făcuse deja treaba. În ceea ce ține de originile spirituale, trebuie să ținem cont de Schisma bisericească, care s-a produs în partea a doua a secolului XVII. Reformele Patriarhului Nikon au divizat poporul rus pe principii religioase, o perioadă destul de îndelungată partea conservatoare a societății (creștinii de rit vechi) era supusă prigoanei. În acest sens, nu e deloc întâmplător faptul că mulți capitaliști-lipoveni (ca, de exemplu, Reabușinski) au finanțat bolșevicii, aceștia sperând că astfel vor obține mult râvnita libertate. Și, într-adevăr, imediat după evenimentele din octombrie, toate comunitățile creștinilor de rit vechi (atât cele cu preot, cât și cele fără preot) au căpătat drepturi largi, însă această perioadă n-a durat prea mult.
- De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?
În momentul când s-a produs revoluția, Rusia și Germania erau istovite de război, iar subiectul încheierii păcii constituia unul dintre instrumentele propagandei bolșevice, ceea ce le-a și permis acestora formarea propriilor forțe armate pe baza soldaților care dezertaseră și a transfugilor. De reținut că și în Germania a avut loc o tentativă de instaurare a puterii sovietice, însă aceasta a fost pur și simplu înnăbușită. Rusia, însă, a fost considerată dintotdeauna un fel de paria în cadrul ”familiei europene”, tocmai de aceea atitudinea față de revoluție (și față de finanțarea acesteia) a fost una diferită. Marea Britanie era cea mai cointeresată țară în nimicirea unui concurent redutabil – de aici și ideea creării unui cordon sanitar, a unei ”zone-tampon”, formate din statele ”naționale”, care în mod teoretic urma să fie mult mai largă. De fapt, ajutorul din partea Antantei era unul destul de specific, țările occidentale pe de o parte nefiind cointeresate în păstrarea Imperiului Rus, iar pe de altă parte nutrind temeri față de bolșevici. Însă instaurarea unei ”guvernări externe” n-a reușit sută la sută. În interiorul nucleului bolșevic au existat opinii diferite asupra modului de organizare a Uniunii Sovietice.
- Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?
Nu sunt de acord cu termenul ”civilizație sovietică”, deoarece 70 de ani reprezintă o perioadă prea scurtă pentru afirmarea unei civilizații. Este vorba despre un proiect imperial, dar care avea principii ideologice aparte, unele dintre acestea fiind greșite (de exemplu, suprimarea instituțiilor religioase). Proiectul sovietic a reprezentat continuarea marxismului în același fel în care marxismul a reprezentat continuarea ideilor lui Adam Smith. A existat un evident economocentrism, cu accentul pe identitatea colectivă. În plus, a predominat o trăsătură, caracteristică liberal-capitalismului după sosirea epocii Iluminismului – timpul linear și credința în progresul tehnic (mâine va fi mai bine decât azi). Parțial, asta e cauza faptului că încă se fac resimțite rudimentele epocii sovietice. Și așa cum viitorul se anunță a fi nu tocmai radios, apare efectul nostalgiei, amintirea despre ”veacul de aur”, martorii căruia pot să relateze multe lucruri despre protecția socială, învățământul și medicina gratuite, mândria pentru țară și pentru realizările ei științifice – și aici ei au dreptate, întrucât URSS dispunea de instrumente pentru politica de cadre și pentru o mobilizare eficientă.
- Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?
Vorba e că cei care sunt critici ai experimentului sovietic de regulă sunt liberali. Cel puțin, principalii apologeți, care au acces la media și primesc sprijin din partea Occidentului. Iar proiectul sovietic era concurentul democrației liberale în sensul asigurării libertăților. De altfel, anume aceasta a fost una dintre cauzele care au determinat poziția SUA, care timp îndelungat n-au recunoscut URSS. Acest lucru este descris în cartea lui Gordon S. Wood ”The Ideea of America”. Însă există și critici-conservatori, dar aceștia sunt mai puțin cunoscuți – atât ortodocși, cât musulmani, ei criticând ideologia sovieto-marxistă pentru vacuumul spiritual. Este interesant faptul că în America Latină suprapunerea catolicismului și a marxismului au condus spre fenomenul Teologiei eliberării, iar filosoful iranian Ali Shariati a elaborat concepția ”șiismului roșu”. Apropo, în etapa timpurie a regimului sovietic au existat inițiative interesante ce țineau de religie, cum au fost cele ale poetului Nicolai Kliuev, însă acestea au fost stârpite din rădăcină. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm faptul că instituția patriarhiei în Biserica Ortodoxă Rusă a fost restabilită la indicația directă a lui Iosif Stalin (asta în timp ce anterior reprezentanți ai Bisericii au salutat abdicarea lui Nicolai II – posibil, din motivul că anume dinastia Romanovilor era vinovată de suprimarea instituției patriarhiei).
- În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?
Similitudinile țin de materialism, de interpretarea lineară a timpului (aspecte la care m-am referit și mai sus), de caracterul conflictual ca element esențial al ideologiei. Deosebirea de bază ține de atitudinea față de spiritul cetățenesc – în liberalism este vorba de niște indivizi-atomi, în timp ce în comunism societatea se îngrijește de propriii cetățeni. În locul Leviathanului invizibil al lui Hobbes, se răspândesc rețele nevăzute ale puterii prin intermediul organizațiilor de partid, sindicate, comitete de bloc etc. De asemenea, comunismul a fost mult mai internaționalist, iar liberalismul se sprijinea în sec. XX pe regimuri național-burgheze.
- Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?
Dacă e să luăm în considerație ideologia troțkistă, atunci o astfel de afirmație capătă un anumit sens. Însă toate religiile lumii de asemenea pretind la eticheta de ”proiect globalist”
- În spațiul ex-comunist, dar și în Occident, rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?
Nu trebuie să uităm faptul că întreaga lume trăiește în cadrul concepției occidentale asupra timpului – de la sistemul de calculare a coordonatelor geografice (meridianul zero a fost fixat în mod voluntarist după Greenwich) și până la școala istorică. De aceea Occidentul va continua să impună propria viziune asupra trecutului și asupra interpretării prezentului. Este vorba despre una dintre formele războiului informațional-ideologic, care țintește slăbirea suveranității Rusiei. În același timp, astfel de acțiuni pot fi considerate ca o formă specială a rasismului. Savantul contemporan John M. Hobson utilizează termenul de rasism subliminal, când superioritatea nu este exprimată în mod direct, ci indirect, prin intermediul învățământului, științei, precum și prin intermediul diverselor interpretări istorice. Și deși e puțin probabil să putem fi mai vocali decât presa occidentală, care dispune de resurse enorme și de experiență, trebuie să purtăm o contrapropagandă la cele mai diverse nivele – de la polemicile cu inițiatorii atacurilor de presă până la conferințe științifice internaționale și proiecte media cu parteneri non-occidentali.
8. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină. Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?
Propagandiștii occidentali și lacheii lor au inventat în acest caz un mit, potrivit căruia Biserica ar fi fost o pârghie în mâinile bolșevicilor și ale puterii sovietice de exercitare a unui control asupra cetățenilor. Iar la ora actuală ei încearcă să recicleze aceste speculații. Însă în cazul Occidentului tabloul e mult mai complex, deoarece în accepția lor (a catolicilor, a protestanților) Ortodoxia Orientală reprezintă niște schismatici, obscurantiști, iar a pune un semn de egalitate între aceștia și anticreștini e mult mai simplu. Desigur, Biserica trebuie să explice aceste rătăciri, iar această muncă se desfășoară. E posibil ca anume exercitarea controlului asupra principalelor structuri media de către liberali și de către coloana a șasea nu permite ca situația să fie explicată în mod adecvat. Cu toate că o serie de inițiative guvernamentale în acest sens sunt destul de elocvente și eficiente.
- Cum se explică faptul că la distanță de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?
Consider că aici problema e mult mai complicată, deoarece, pe lângă mausoleu, în zidul Kremlinului sunt înmormântate multe personalități politice și istorice ale Uniunii Sovietice. De aceea, dacă e să avem o abordare complexă a acestei chestiuni, atunci e nevoie să se pună problema întregii necropole. În plus, dacă e să urmăm litera Statutului Bisericii, n-aș crede că Lenin trebuie să fie înmormântat după rânduiala creștină tradițională. Iată de ce această chestiune va rămâne pentru o perioadă de timp deschisă.
- În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie anti-liberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?
Într-adevăr, anume o astfel de imagine s-a statornicit, dar, cu părere de rău, ea nu întotdeauna corespunde realității. Mai există încă multe probleme de ordin intern. De exemplu, fiecare regiune a Rusiei finanțează programe sociale în funcție de buget. În unele regiuni sprijinul acordat familiilor cu mulți copii poate fi considerabil, iar în altele situația poate fi diametral opusă. Aceste probleme din domeniul politicii interne sunt corelate cu opinia publică. Deseori liberalii încearcă să speculeze pe seama stărilor de spirit din societate, acestea fiind induse chiar de acțiunilor liberalilor din guvernul federal sau de nivel regional. De aceea aceste procese sunt destul de încurcate. Însă pentru o renaștere de anvergură trebuie să dispui de bază și de posibilități. Iar aceste chestiuni atârnă de voința politică a unui grup restrâns de oameni, care ar putea permite așa ceva. De aici se iscă și criticile frecvente din partea grupurilor conservatoare la adresa conducerii Rusiei. Iar Kremlinul nu va face mișcări bruște (dacă nu vor apărea provocări externe), acolo este preferată o transformare lentă. Dar chiar și cu toată această lentoare, în ultimii ani climatul social din Rusia s-a ameliorat simțitor (dacă e să îl privim de pe poziții conservatoare) – construcția de lăcașe sfinte, rolul Bisericii, ajutorul acordat de către autorități în o multitudine de situații.
Traducere – Iurie Roșca
