Oameni tineri, până în 30 și ceva, care gândesc viața în etape, "proiecte", generația celor pentru care ideea e ceva nepractic și lipsit de concret. Pentru care, în consecință, și iubirea le atârnă sugrumată de gât, cheie către o poartă în care nu cred – idealul feminității dăruite, al bărbatului-cavaler și al familiei. Pentru care romantismul e o recuzită de film. Viața e înlocuită de "competențe" pentru atingerea unor etape de "carieră". Cu mintea astfel eliberată de trăire, se refugiază ușor în congregații virtuale, cu sensuri prescurtate, de genul fb (facebook). Au sensibilitate, dar aranjată în sticluțe, în "proiecte", la care au acces deplin numai pentru a-și căuta frustrarea insingurării. Virtualul și parțialul nu pot hrăni nici o specie de om. Desigur, asta pentru cei mai profunzi.
Cei mai puțin constiincioși nici nu ajung la disperare – sentiment atât de dependent de conștiința întregului.
Este adevărat, ”omul-cu-proiecte” nu e creație de azi, de ieri. El derivă din generația anilor 1960, căreia nu i-a ieșit șpagatul între idealul familial și binomul carieră-anticoncepționale. Cardul de credit prin care una-două ieși la restaurant, mașina automată de spălat, bucătăria modernă și designul minimalist au devenit săniile rapide ale vieții de capul tău prin facilitarea ”socializării” și nu a întemeierii omului prin alt om. Numărul celor care trăiesc singuri a crescut în lume cu 80% în ultimii 20 de ani (The Guardian, 30 martie 2013). Iar viața ca plăcere nu se poate desfășura decât între adrenalină și sex. E adevărat, pentru că suntem oameni citiți, mergem la teatru și la muzee, dar numai pentru a confirma psihanaliza freudiană, a centrării falice a lumii (ca proiecte individuale). Viața este touch and go, din simplul motiv că în ultima jumătate de secol, una dintre marile realizări ale progresului a fost uitarea artei de a fi împreună. Acum ”trăim smart”, avem proiecte. Avem nevoie însă de ”omul ca proiect”, dar fără păcatele iluminismului, care a pus o firimitură din Univers (omul) în centrul Universului, inversând raporturile omului cu lumea pentru ultima jumătate de mileniu.
The Guardian, 30 martie 2013, ”I want to be alone: the rise and rise of solo living”
http://www.guardian.co.uk/lifeandstyle/2012/mar/30/the-rise-of-solo-living
