Textul care urmează încearcă să ne amintească, în peisajul acesta apăsător de toamnă spre iarnă politică, cît de fragilă, de anormală (paradoxal, nu?) este pacea, printr-o rememorare pe scurt a actelor de invazie desfăşurate în spaţiul dintre Atlantic şi Urali, plus minus ceva împrejurimi, după primul război mondial (PRM). Şi vom începe prin a ne aduce aminte că în urmă cu o sută de ani, la 28 iulie 1914, începea acea primă conflagraţie mondială cu atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria, iar în urmă cu 76 de ani, la 12 martie 1938, începea (practic) cel de-al doilea război mondial prin ocuparea Austriei, chiar dacă data oficială a începerii acestuia este 1 septembrie 1939, adică momentul atacării Poloniei.
De ce după PRM? Pentru că: 1) Lumea a suferit o schimbare dramatică la finalul acestuia (1918) prin dispariţia imperiilor şi apariţia, din cenuşa lor a statelor naţionale. 2) Pentru că perioada în care se intră după PRM este ceea ce s-ar numi demararea construirii democraţiilor consolidate. 3) Pentru că sistemul de relaţionare la nivel mondial se schimbă prin apariţia, după Conferinţa de pace de la Paris, a Ligii Naţiunilor urmată apoi de ONU. 4) Pentru că în acest interval operează actori politico-militari (state), care, într-o formă puţin schimbată, fac acelaşi lucru şi astăzi. 5) Pentru că întotdeauna trebuie început de undeva.
De ce facem referirea doar la cele două state, unul, Germania nazistă, rămas în istorie, celălalt, Rusia, ameninţând în continuare istoria? Pentru că ambele au fost, iar Rusia încă este, principalele state agresoare ale Europei (şi de aici, ale lumii), în umbra cărora s-au desfăşurat şi alţi veleitari mai mici – cum ar fi Italia şi Ungaria, sau state marionetă ca Slovacia şi Croaţia.
În multe dintre evenimentele listate mai jos, ca şi în cele din aceste zile legate de Ucraina, motivaţia a fost aceea a protejării cetăţenilor, de aceeaşi etnie cu agresorul, trăitori pe teritoriul statului agresat. Culmea ipocriziei o reprezintă invadarea Austriei pentru, pasă-mi-te, protejarea cetăţenilor germani. Este cazul aşa numitelor coloane a cincea, constitutite din organizaţii politice ale etnicilor mai sus menţionaţi sau chiar din agenţi ai agresorului înfiltraţi în teritoriile revendicate.
După cum se întâmplă şi astăzi, s-a folosit tactica ameninţărilor ultimative, a forţei, a bocancului pe grumaz, a faptului împlinit, după care, eventual, au urmat negocieri şi tratative. Modelul acesta se repetă sub ochii noştri astăzi.
Tot ca în aceste zile, reacţia statelor aliate, garante, democratice, atunci când a existat, a fost slabă, dezarticulată, naivă, lipsită de hotărâre, târzie, ineficientă. Lipsa de coerenţă, lipsa de unitate, cedarea la şantaj au acţionat în favoarea agresorilor.
Spaţiul şi scopul acestui articol nefiind o prezentare exhaustivă a momentelor şi evenimentelor respective, informaţiile despre fiecare dintre vor fi extrem de sumare, mai mult incitative pentru a reciti (sau a citi) mai multe despre ele şi a înţelege, şi pe această cale, mai bine lumea în care trăim. Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm. Nu în ultimul rând sunt un apel pentru reconsiderarea relaţiei noastre cu istoria, atât a fiecăruia cât şi a şcolii.
12 martie 1938 – ocuparea Austriei (Anschluss Österreichs) cunoscută cel mai bine sub formula scurtă Anschluss (anexare). Ideal al naziştilor din ambele state, ca prim pas spre recrearea marelui imperiu german, care şi forţează în 1934 preluarea puterii şi unirea cu Germania, printr-o lovitură de stat eşuată, soldată cu asasinarea lui Engelbert Dollfuss, cancelarul Austriei la acel moment . Anexarea a avut loc, după cum pretindea Hitler, sub motivul că guvernul autoritar din Austria “care este susţinut de numai 10 % din populaţie îi oprimă pe germani”.
30 septembrie 1938 – Ca urmare a ameninţărilor lui Hitler cu declanşarea războiului împotriva Cehoslovaciei (pentru a-şi apăra etnicii germani din Sudeţi în faţa “agresiunii” cehilor), în lipsa reprezentanţilor acesteia la negocieri, marile puteri europene acceptă „de dragul păcii” să semneze acordul de la München, prin care Germania putea ocupe şi să anexeze regiunea Sudeților. La 15 martie 1939, violând acordul, Hitler ocupă întreaga Cehie, Slovacia proclamându-şi, cu sprijinul Germaniei, independenţa şi devenind de fapt un stat marionetă al acesteia
7 Aprilie 1939 – ocuparea Albaniei de către Italia fascistă. După capitularea armatei italiene din 1943, Albania este ocupată de germani.
1 septembrie 1939 – declanşarea agresiunii Germaniei şi marionetei sale Slovacia împotriva Poloniei. 17 septembrie 1939 – declanşarea agresiunii Uniunii Sovietice împotriva Poloniei.
La 23 august 1939, este semnat pactul de neagresiune între Germania şi Uniunea Sovietică, cunoscut şi sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, care deschide drumul atacării Poloniei de cele două state agresoare. Pactul era însoţit de un protocol secret prin intermediul căruia erau recunoscute drepturile Uniunii Sovietice asupra Finlandei, Letoniei, Estoniei şi Basarabiei.
Motivul atacării Poloniei l-a constatat un “presupus atac polonez” împotriva Germaniei. Ocuparea şi împărţirea statului polonez iau sfârşit pe 6 octombrie 1939.
30 noiembrie 1939 – atacarea Finlandei de Uniunea Sovietică cunoscută şi sub numele de Războiul de iarnă, Războiul sovieto-finlandez sau Războiul ruso-finlandez. Stalin se aşteptase să cucerească Finlanda până la sfârşitul anului, dar rezistenţa finlandeză i-a zădărnicit planurile şi, deşi sovieticii îşi depăşeau inamicii în proporţie de 3 la 1, Finlanda a rezistat până în martie 1940, când a fost obligată să semneze un tratat de pace, prin care ceda agresorului sovietic aproximativ 10% din teritoriul naţional şi cam 20% din capacităţile sale industriale. Pierderile sovietice au fost extrem de mari şi capacitatea de luptă a Armatei Roşii a fost pusă sub semnul întrebării, fapt care a contribuit din plin la luarea deciziei lui Hitler de atacare a Uniunii Sovietice.
9 aprilie 1940 – asaltul Germaniei împotriva Danemarcei şi Norvegiei prin operaţiunea Weserübung.
10 mai 1940 – ocuparea Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, odată cu declanşarea războiului împotriva Franţei.
14 – 16 iunie 1940 – ocuparea Estoniei, Letoniei și Lituaniei sub acuzaţia de conspiraţie împotriva Uniunii Sovietice. Ocuparea începuse practic din septembrie 1939 când, ca urmare a ultimatumurilor adresate celor trei guverne, fuseseră semnate acorduri pentru staţionarea pe teritoriul lor a unor baze militare sovietice.
28 iunie 1940 – declanşarea agresiunii împotriva Basarabiei şi Bucovinei după metoda deja binecunoscută şi utilizată atât de Germania cât şi de Rusia: România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care I se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române din Basarabia și din partea nordică a ei. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.
6 aprilie 1941 – invadarea Iugoslaviei de armatele Axei pe mai multe direcții. Motivul era pedepsirea acesteia pentru sfidarea Germaniei. După înfrângere, Iugoslavia a fost împărțită între Germania, Ungaria, Italia și Bulgaria, cea mai mare parte a Serbiei fiind ocupată de Germania, în timp ce liderul fascist croat Ante Pavelić a proclamat independența Croației.
23 octombrie – 4 noiembrie 1956 – prima şi a doua intervenţie sovietică în Ungaria pentru înăbuşirea Revoluţiei Ungare
20-21 august 1968 – invadarea Cehoslovaciei de către trupele pactului de la Varşovia (mai puţin România) conduse de Uniunea Sovietică împotriva reformelor cuprinse în programul lui Dubcek în perioada cunoscută ca “Primăvara de la Praga”.
1994-1996 – primul război al Rusiei împotriva Ceceniei
1999 – al doilea război al Rusiei împotriva Ceceniei, care continuă şi acum ca război de gherilă.
August 2008 – atacarea Georgiei de către Rusia.
Martie 2014 – Ucraina….
