Opincari, rămâneţi acasă!

Atenţi la situaţia din Ucraina, la acţiunile lui Putin din Crimeea şi la reacţiile uşor anemice atât ale Statelor Unite ale Americii, cât şi ale Germaniei, trecusem pe planul doi un vecin de-al nostru: Ungaria. E drept că nu se întâmplă neapărat ceva deosebit în această ţară la o analiză superficială, dar, după cum observa sociologul Dan Dungaciu[1], Ungaria este o problemă pentru sud-estul Europei şi o poartă deschisă pentru influenţe ne-europene. Din păcate, aceasta are un statut privilegiat, iar reacţiile, inclusiv ale UE, lipsesc cu desăvârşire. În orice caz, pe 6 aprilie 2014 vor avea loc alegeri parlamentare. Vicktor Orbán vede o conexiune între aceste alegeri şi „vocea libertăţii”, arătând că Ungaria este hotărâtă să-şi decidă propriul destin. În acest sens, e bine să specificăm faptul că este foarte probabil (sau de la sine înţeles) ca partidul lui Orbán, Fidesz, să fie reales.[2]

1. Pe 15 martie, adică sâmbăta trecută, Viktor Orbán a ţinut un discurs de aproape o oră şi jumătate în faţa unei mulţimi entuziaste din Budapesta. Se pare că şi vremea a fost de partea sa („sunny and warmy”) cât timp şi-a ţinut discursul; opoziţia n-a fost la fel de norocoasă, aşa că şi-a anulat demonstraţiile de ziua naţională[3].

În treacăt menţionăm că guvernul lui Orbán a început încă din 2010 să rescrie istoria Ungariei, adică tot ce are legătură ocupaţia germană din 1944 sau cu orice regim ce a dus la dezintegrarea Ungariei Mari. Câteva mostre ale naţionalismului maghiar: în programul de guvernare Fidesz era prevăzută mutarea anumitor statui din centru în locuri cât mai puţin vizitate şi o modificarea aspectului din centrul capitalei; prim-ministrul Ungariei şi-a ţinut discursul în faţa Muzeului Naţional pentru că aici şi-a recitat Sándor Petőfi poemul său faimos („Ridicaţi-vă maghiari, Patria vă cheamă!). Orbán nu s-a sfiit să strecoare în discurs referiri la virtuţile care îi fac pe unguri superiori altora. Nu ştim dacă s-a inspirat de la Vladimir Putin (printre altele, Moscova i-a acordatun credit 10 pana la 12 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare), dar trimiterile către străinii care se opun unui viitor strălucit al Ungariei şi alte declaraţii de acest tip îţi dau impresia că te afli la Moscova. Ca şi acolo, este un singur om care le poate aduce gloria. În altă ordine de ei, Fidesz a făcut câteva schimbări prin Constiţie, astfel că la alegerile parlamentare sunt aşteptaţi să voteze şi maghiarii care nu au reşedinţă permanentă în Ungaria. După unii experţi, voturile venite din afară pot fi decisive şi de acest lucru depinde şi soarta partidului lui Orban. Mai mult, cetăţenii din Transilvania cu drept de vot ar susţine Fidesz[4].

2. Dacă am am ajuns cu discuţia la Transilvania, se ne oprim un pic la noţiunea de stat. Sociologul german Max Weber specifica faptul că un stat încetează să mai existe din punctul de vedere al relevanţei sociologice în momentul când acţiunile unor actori nu vor mai ţin cont de acesta. Reţinem deocamdată chestiunea aceasta.

Luni, 10 martie, au avut loc două mitinguri simultane pentru autonomie teritorială, unul la Târgu Mureş şi altul la Budapesta. La Budapesta susţinătorii autonomiei au aprins lumânări în faţa ambasadei României în Ungaria (comemorarea martirilor secui). Mai mult, presa a notat că la evenimentul din capitala statului ungar, la Târgu Mureş, dar şi la Bratislava, Londra şi alte câteva oraşe din SUA şi Canada (19 oraşe în total) ar fi fost citită o petiţie adresată Guvernului român prin care este îndemnat să înceapă negocieri cu organizaţiile care susţin idealul autonomiei pentru „Ţinutul Secuiesc”[5]. N-am putut totuşi să nu constat că liderul Societăţii pentru autonomia Ţinutului Secuiesc are ceva probleme de logică. Astfel, Arpad Gyorgy-Mozes a dorit să reamintească Guvernului de la Bucureşti că „secuii iubesc libertatea, iar dorinţa lor de autonomie este la fel de vie ca în urmă cu 160 de ani”, când s-au revoltat împotriva dominaţiei habsburgice. Da, secuii s-au putut revolta de-a lungul istoriei pentru a-şi apăra drepturile de fiecare dată când erau nedreptăţi de către administraţie (cel puţin teoretic). Tocmai din acest motiv au şi luptat alături de Mihai Viteazul. Dar, nu e o chestiune caracteristică doar secuilor. La fel, nu e foarte clar de ce compară situaţia de sub imperiul hasburgic cu situaţia din interiorul unui stat fără tendinţe imperiale, unde totuşi minorităţilor li se respectă drepturile. Nu ştim dacă mai are rost să subliniem că nu spune care sunt drepturile sau libertăţile care le sunt încălcate secuilor. Poate există soluţii mai bune decât autonomia teritorială, că tot n-am înţeles ce ar rezolva ea. Oricum ar fi, Mozes a menţionat: „vom fi o piatră în pantoful decidenţilor europeni. La fiecare pas, vor simţi presiunea şi durerea, vor şti că există o problemă”. O mică paranteză; diaspora maghiară a reuşit să construiască Corvinus Library- bibliotecă online despre istoria maghiarilor, cu texte inclusiv despre români, ţinutul secuiesc, în limba engleză. Când ai o asemenea problemă spionoasă cum este aceasta, este mai mult decât binevenită o sursă de informare pentru cei care sunt foarte puţin familiarizaţi cu subiectul şi cu istoria Transilvanie. Noi? N-avem. Partea românească nu are nimic de zis, se pare. Se cuvine să menţionăm că prefectura Mureş nu autorizase manifestarea de luni; cu toate acestea Organizaţia 64 de Comitate a scandat lonzinci cu caracter xenofob (vă spuneam de probleme cu logica „Opincarilor, plecaţi acasă!”- deci opincarii erau sedentari, unde să plece acasă?) şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Prefectul  de Mureş, Corneliu Grosu, a declarat că pe viitor trebuiesc stabilite condiţiile în care se pot desfăşura asemenea manifestări. „Plimbări prin oraş cu steaguri şi cu solicitări din acestea de rupere a pământului românesc în Târgu Mureş nu trebuie să se mai întâmple niciodată. Autorităţile de data aceasta — pe un fundament legal care nu există acum şi care trebuie creat — trebuie să interzică astfel de manifestări”[6]. O reacţie oficială a venit din partea Ministerului de Interne din România carea interzis cetăţenilor extremişti din Ungaria să pătrundă pe teriorul său.[7] Tot luni, europarlamentarul Laszlo Tokes declara, în PE, că   secuii din Ţinutul Secuiesc sunt pe cale să devină minoritari[8] pe propriul teritoriu, aşa cum s-a întâmplat cu tătarii în Peninsula Crimeea şi cerea ajutor UE pentru obţinerea autonomiei”[9].

3. 15 martie în România

a) Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost sărbătorită în câteva oraşe ardelene. La Cluj, 300 de persoane au participat la marş, intonând imnul Ungariei şi imnul secuiesc[10]. În Covasna, la festivitate a fost prezent şi Sjemen Zsolt, vicepremierul Ungariei;  Zsolt a defilat călare la parada organizată sâmbătă în municipiul Târgu Secuiesc[11]. De ce tocmai călare?[12]            

Sjemen Zsolt a subliniat, în discursul său, că „în Uniunea Europeană autoguvernarea şi autonomia reprezintă o realitate naturală şi obişnuită, iar dacă pentru alţii este posibil, atunci este şi pentru maghiari posibil, întrucât nu sunt un popor mai prejos decât altele. Semjen a spus că, dacă maghiarii ar accepta că există un lucru care în UE este posibil pentru alte popoare, atunci ar accepta că ei sunt oameni de rangul doi, cetăţeni de rangul doi şi mai prejos decât alte popoare, adăugând că maghiarii nu pot accepta acest lucru”. Politicianul le-a sugerat „prietenilor români” să analizeze faptul că, spre exemplu, în Italia lucrează mulţi români care i-ar putea întrebape prietenii lor italieni dacă Italia a devenit mai slabă după ce Tirolul de Sud a oţinut autonomia[13].

b) La Mihăileni (Harghita), aproape de Miercurea Ciuc, maghiarii şi românii locuiesc în două sate vecine (Livezi şi Nădejdea). De 15 martie unii maghiari au participat la activităţile culturale, alţii şi-au văzut de gospodărie.

„Eu stau acasă, mă uit la televizor, nu mă duc la nicio sărbătoare, spune un localnic.

Eu am steagul acesta pus aicea, ei au steagul românesc. Nimeni n-a aruncat niciodată-n noicu pietre, nici noi.

Noi ţinem sărbătoarea duminică, mergem la biserică, la slujbă, şi după aceea punem nişte flori la monumentul din sat. Cu românii ne înţelegem bine, nu e nicio problemă, povesteşte un bătrân din Nădejdea”[14].

4. Cu puţin timp înainte de manifestările din 10 martie, UDMR a solicitat  extinderea emisiunilor în limba maghiară pe tot parcurul zilei la televiziunile de stat. Kelemen Hunor a explicat că studioul teritorial al TVR Târgu Mureş are o frecvenţă aparte, pentru a emite întreaga zi în limba maghiară.

Aşa s-a născut şi solicitarea inclusă în programul de guvernare Ponta 3, scrie Hotnews[15].

„Asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţionale, în special pentru comunitatea maghiară (…) În acest sens vor fi extinse emisiunile studiourilor publice de radio şi televiziune finanţate din buget pentru ca acestea să emită în limba maghiară pe tot parcursul zilei”. Pe de altă parte, „Informaţia Harghitei”, singurul ziar editat de limba română din judeţul Harghita, ar putea să „dispară” din cauza lipsei de fonduri. Aşadar, românii din zonă nu vor mai avea acces la informaţie locală.

Aşadar, Ungaria şi-a mutat campania electorală în România pentru că Fidesz vrea cu orice preţ să câştige alegerile parlamentare. Drept urmare, oficialii maghiari au un discurs menit să dezbine comunităţile din Transilvania. Mai avem şi jocuri de imagine, vicepremierul Ungariei defilează călare în Covasna şi comparaţii periculoase: un europarlamentar din partea României militează pentru „autonomia Ţinutului Secuiesc” şi compară situaţia din Crimeea cu cea din Ardeal. Nu lipsesc nici extremiştii unguri pe teritoriul administrat deja de un stat. Evident, avem şi replică din partea Noii Drepte româneşti. UDMR vrea program în limba maghiară la postul TVR întreaga zi, în timp ce românii din Harghita rămân fără singurul ziar de unde puteau să se informeze.  Pe de altă parte, departe de politică, membrii unei comunităţi, indiferent de etnie pot convieţui indiferent că e 15 martie sau o zi ca oricare alta. Dacă politicienii din Ungaria nu se sinchisesc să respecte legile statului român, dacă alături de extremişti contribuie la crearea unei nelinşti în zonă, mai este statul relevant, chiar şi sociologic? Acţiunile lor nu mai iau în calcul nimic din ceea ce are legătură cu statul român. Nici măcar UDMR, care este în interior. Pe de altă parte, putem să deducem că statul este şi o sursă de insecuritate, de data asta pentru cetăţenii români minoritari în anumite judeţe din Ardeal. Dacă există mijloace pentru ca TVR să emită toată ziua în limba maghiară, de ce nu există mijloace şi pentru finanţarea unui ziar în limba română? De ce avem aceste diferenţe? Şi, evident, mai avem o ultimă întrebare, de ce românii şi maghiarii/secuii pot convieţui în linişte în anumite locuri şi în alte nu?

 

[1]În cadrul emisiunii „Jocuri de putere”, Realitatea TV, miercuri, 12 martie 2014

[2]http://english.eastday.com/e/140316/u1a7982492.html

[3]http://hungarianspectrum.wordpress.com/2014/03/15/another-nationalist-and-anti-foreign-tirade-from-viktor-orban/

[4]http://blogs.wsj.com/emergingeurope/2014/01/30/foreign-hungarian-voters-may-tilt-outcome-at-general-elections/

[5]http://www.expresmagazin.ro/mitinguri-simultane-la-budapesta-si-targu-mures-pentru-autonomie-teritoriala-sustinatori-ai-autonomiei-secuilor-au-aprins-lumanari-in-fata-ambasadei-romaniei-la-budapesta/

[6]http://www.mediafax.ro/social/prefectul-de-mures-la-marsul-secuilor-unii-manifestanti-au-incercat-sa-provoace-fortele-de-ordine-12239853

[7]http://www.mediafax.ro/politic/partidul-jobbik-se-declara-socat-de-interdictia-intrarii-in-romania-a-politicienilor-sai-12269446

[8]„Situaţia noastră, prin starea demografică a maghiarimii, se poate compara cu cea a tătarilor din Crimeea. În urmă cu 20 de ani, aveam un procentaj de 45 (din totalul populaţiei Transilvaniei – n.r.), iar acum am ajuns la 20 la sută. Scăderea este rezultatul unei politici comuniste şoviniste. Este vremea să nu tăcem, să vorbim, cum spune Sfânta Scriptură. Avem toate posibilităţile să vorbim cinstit, fără oportunism. Maghiarii din Oradea au scăzut dintr-o majoritate la o minoritate de 26 la sută. Dacă continuăm aşa, vom dispărea din Oradea, oraş care a fost fondat de Sfântul Rege Ladislau”

[9]http://www.mediafax.ro/politic/laszlo-tokes-sa-continuam-schimbarea-de-regim-sa-ne-impacam-dar-fara-sa-ascundem-adevarul-12269543

[10]http://www.mediafax.ro/social/cluj-peste-300-de-oameni-la-un-mars-prin-centrul-orasului-intonand-imnul-ungariei-si-imnul-secuiesc-12269103

[11]Amiralul fascist “elibera” în 1940 oraşele româneşti călare pe calul alb. Vicepremierul Zsolt deschide la fel mitinguri în Ardeal, http://jurnalul.ro/stiri/observator/vicepremier-ungaria-calare-covasna-romania-663650.html

[12]http://www.agerpres.ro/social/2014/03/15/covasna-vicepremierul-ungariei-semjen-zsolt-a-defilat-calare-la-parada-de-15-martie-din-targu-secuiesc-12-39-38

[13]http://www.mediafax.ro/politic/vicepremierul-ungariei-la-ziua-maghiarilor-de-pretutindeni-ceea-ce-cerem-noi-nu-este-un-fel-de-specialitate-secuiasca-este…

[14]http://stiri.tvr.ro/romanii-din-livezi-si-maghiarii-din-nadejdea-povestea-unor-vecini_41708.html

[15]http://www.expresmagazin.ro/program-de-guvernare-ponta-3-tvr-in-limba-maghiara-24-de-ore-la-tvr-targu-mures-deja-se-aplica/

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey