Constatând tendințele anti-naționale, anti-unioniste ale politicienilor români, sunt tentat să-l parafrazez pe marele Eminescu: “Avem o țară și punctum“.
Da, o singură țară românească, nu două, nu “un popor, două state“, concept prin care figuri triste și șterse ale politicii vremurilor noastre induc diversiunea a două state românești sfârtecate printr-o graniță internă pentru a menține poporul divizat în acord cu voințe străine de neam și de destinul românesc.
Incapabili să stea cu fruntea sus în fața străinilor, politicienii români de astăzi de la București și Chișinău acceptă secesiunea țării din servilism, din teama de a-și pierde privilegiile și mai ales din lipsa patriotismului, calitatea înaintașilor, a marilor bărbați de stat care au înfăptuit România Întregită.
Și astfel, încet, încet, spațiul românesc de pe cele două “maluri de Prut” se va transforma în pașalâc, în care Pașa Bey din capitalele imperiale ale Vestului și Estului vor decide soarta acelui popor al lui Eminescu de “români și punctum”.
Deja semnele se văd când ba un ambasador, ba un komisar de la Bruxelles, ba o “voce” a Berlinului, ba un înalt trimis al Kremlinului încep să emită cerințe și să dicteze pe malul Dâmboviței și al Bâcului cum să fie interpretată voința românilor și ce să facă administrațiile trecătoare pentru a nu supăra cancelariile imperiale.
Dar mai întâi, România trebuie adusă în starea de vasalitate completă de acești pigmei politici români, prin îndoctrinarea poporului asupra “necesității renunțării la prerogativele suveranității pentru întărirea UE“, completată cu mirajul anti-unionist al “regăsirii celor două state românești în UE“.
Acest așa zis pragmatism politic acționează ca un somnifer pentru a arunca națiunea într-un “somn al rațiunii care naște monștri“. Iar “monstrul” acestui somn este fărâmițarea Patriei române.
Ieri, conceptul “un popor, mai multe țări” care caracteriza cei trei ”brazi dintr-o tulpină”, Transilvania, Țara Românească și Moldova a fost transformat prin lupta unei generații de patrioți în conceptul unirii, “un popor, o singură țară“.
Astăzi, o graniță impusă separă România de provincia sa istorică Basarabia, iar mâine, aplicându-se același concept al “unui singur popor (moldovenesc) în mai multe țări“, Basarabia va avea granițe interioare și cu Comratul, și cu Bălțiul, și cu Transnistria.
Oare, la Chișinău și București mai există oameni capabili să denunțe diversiunea “un popor, două țări” pentru a înfăptui idealul național al “unui popor, o singură țară“?
Dacă “somnul rațiunii” în care se complace națiunea este prea profund, se va pierde ultimul tren cu destinația Unire.
