Fără categorie
Este un singur Dumnezeu şi multe feluri de a crede în el nu sânt. Dar felul în care trebuie să i te închini se schimbă după durerile şi grijile ce le aduce fiecare zi. Cerem în zilele obişnuite sănătate, putere de muncă şi voie bună, cerem binecuvântarea cerească pentru noi şi toţi ai noştri de sângele şi din apropierea noastră. Dar în zilele cum sunt cele de astăzi, neobişnuite, trebuie să cerem dacă nu neobişnuite lucruri, măcar cu o stăruinţă neobişnuită, cele urmează:
Dă, Doamne, mintea Ta cerească acelora care au să ducă ţara românească în zilele greutăţilor celor mai mari! Dă, Doamne, bună înţelegere între toţi cei buni şi destoinici, iar gurile vorbitoare de rău opreşte-le de a rosti şi zădărniceşte faptele cele rele pe care cei răi le gătesc! Dă, Doamne, prieteni credincioşi ţării şi neamului, iar pe duşmani orbeşte-i şi ia-le înţelegerea!
Dă României, dă poporului român întreg tot dreptul lui, căci mai mult nu-ţi cere! Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel greu, căci, din părinţi în fii, mult am răbdat pentru Tine! Amin !
NICOLAE IORGA
Mulţi dintre noi, poate cei mai mulţi, în mod sigur prea mulţi, suntem conduşi de egoism, lăcomie, avariţie, dispreţ, ură, indiferenţă, lipsă de responsabilitate, cruzime, minciună, dorinţă de mărire, nerăbdare, setea de putere, vedetism şi adulare încât nu cred că, în afara voii lui Dumnezeu şi a intervenţiei sale minunate, noi, românii, vom supravieţui ca neam după ce am reuşit – sub diverse alte denumiri – să străbatem mileniile. Uitarea lui Dumnezeu şi îmbrăţişarea diavolului fac ca pentru foarte mulţi – prea mulţi – viitorul să fie precum al celuilalt tâlhar, cel care, pe cruce fiind – ca noi acum – l-a refuzat pe Dumnezeu şi a ratat Viaţa. Despre el vorbim ca despre tâlharul cel mort, atunci când îl amintim, dacă îl amintim, pe când celălalt este răsfăţat şi aici şi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Instituţiile statului, de la cel mai înalt până la cel mai de jos nivel, prin oamenii care le însufleţesc, sunt atât de corupte, de putrede, de bolnave, de dăunătoare, de criminale, încât nu cred că există posibilitatea schimbării lor. Iar dintre cei care, din afară, ar putea veni să-i înlocuiască pe cei dinăuntru – într-un efort de imaginaţie, în care, ca pe nişte vase, le-am goli de conţinut şi am turna altul în loc – cei mai mulţi, foarte mulţi, în mod sigur prea mulţi sunt asemenea celor dinăuntru şi poate mai răi. Iar dacă unele dau semne de însănătoşire – cum e justiţia în ultimul timp – asupra lor se reped trolii întunericului pentru a o readuce la supunere. De aceea, disoluţia morală a neamului, lipsa de unitate, indiferenţa faţă de soarta lui, dispreţuirea lui şi dezicerea de el, chiar atacarea lui din interior, vor fi tot mai mari, ajungând până la acel punct – de care nu suntem departe – de la care întoarcerea va fi, poate, imposibilă; ca într-un cancer al trupului aflat într-un stadiu, brusc, foarte accelerat.
Iar dacă sunt alţii dinafară care ne vor răul – şi sunt sigur de asta -, şi dacă sunt unii care vor să schimbe în rău lumea – şi sunt sigur de asta -, şi dacă sunt unii care vor să stăpânească lumea – şi sunt sigur de asta – aceştia pot să doarmă liniştiţi pentru că noi lucrăm pentru ei. Despărţirea de Dumnezeu, indiferenţa faţă de Dumnezeu, ura faţă de Dumnezeu şi lupta cu Dumnezeu au ajuns atât de departe încât diavolul (cel care urmăreşte distrugerea omului şi a lumii), stăpânul din umbră sau asumat al celor pomeniţi mai sus poate să stea şi el liniştit: noi facem chiar mai mult decât şi-ar imagina şi ar putea face el.
Dar oricât de fără ieșire ar părea situația nu trebuie să abdicăm de la a crede și a spera; de la a gândi binele, de la a face binele, de la a compătimi, de la ajuta, de la a asculta, a da un sfat şi, dacă e cu putinţă, o mână de ajutor, de la ne îndrepta, şi nu îndreptăţi, permanent, de la a spera şi a crede, de la a lupta pentru Bine, împotriva răului. Tabloul sumbru de mai sus trebuie să îl cunoaştem pentru a şti unde ne aflăm, dar el nu are voie nici să ne sperie, nici să ne înfricoşeze, nici măcar să ne clatine. Nu-i vorbă, am avut, avem şi vom avea fiecare micile noastre clipe de tristeţe, de confuzie, de deznădejde chiar, vom avea fiecare ispitele lui, dar ele trebuie să rămână mici, trebuie să treacă repede, trebuie să aibă la orizont cerul albastru al credinţei în victoria Binelui, în triumfului lui Dumnezeu.
Ca să reușim trebuie să nu ne mai dispreţuim, să nu ne mai urâm, să nu ne mai nedreptăţim, să nu ne mai lovim, să nu ne mai omorâm între noi. Să avem ochii sufletului şi ai minţii larg deschişi şi luminaţi pentru a înţelege, voinţa puternică pentru a rezista şi inima blândă pentru a ajuta şi iubi. Dar trebuie și să ne rugăm pentru neam. Căci cine mai face astăzi acest lucru în afara preoţilor şi a călugărilor, cine îi mai cere lui Dumnezeu, în gând sau cu glas tare, ca la liturghie, ajutorul pentru toţi românii. În momentele grele, care ne privesc pe toţi, să uităm televizoarele, mașinile, telefoanele și toate celelalte după care alergăm, și să ne rugăm, aşa cum ne-a reamintit Iorga, pentru neamul românesc. Să ne rugăm să găsească ieşirea la lumină. Să ne rugăm aşa cum făcea Nicolae Iorga, așa cum făceau moşii şi strămoşii noştri, de la care învățase și el.