Sentimentul că trăiesc într-o societate distopică cu nuanţe pre-post-prost-apocaliptice nu cred că surprinde pe nimeni. Mulţi sunt cei ce-şi află somnul tulburat de flash-uri provenind din acest simulacru de realitate. Astăzi însă am aflat (scuze! dar nu am televizor şi nici nu găsesc vreun motiv cum că mi-ar trebui) că patria lui Gigi, Guţă, a galinaceelor cu pedigree şi a altor asemenea personaje de basm suprarealist prost scris s-a îmbogăţit estetic printr-un nou plagiat, de data asta literar şi în spirit orwellian. Se aude că a fost moşit în cancelaria Copilului Minune al politicii româneşti (oare de ce sună aiurea? de ce anume îmi aminteşte?), ajuns între timp Prim Ministru, un minister demn prin denumire (şi probabil nu numai) de orice minunată lume nouă. E vorba, după cum presupun că aţi ghicit, de Ministerul Marilor Proiecte. Au!
Ei, care va să zică, minunea mi-a tăiat suflarea, ce mai, şi m-a umplut de speranţă cum umpli ciurul la fântâna seacă. Şi mi-am zis în mintea mea de român ca orice român, cu gândul cel de pe urmă, dar cu duhul blândeţii, că în sfârşit România se aşază, timid, dar temeinic ca stâna fără câini, pe făgaşul gândirii strategice, descoperindu-şi vocaţia pentru Mari Proiecte (pe unde oare am mai auzit de poveşti asemănătoare dar cu iz de cincinal?). Acum cred că altfel simte pe gâtlej rumânul ecoul micului din decembrie anul trecut ştiind că făr’de pătimaşa poftă de iute-umed-usturatul-fetiş-culinar-tradiţional naţiunea nu şi-ar fi împodobit tichia cu aşa mărgăritar instituţional.
Căutând pe net niscai informaţii despre noua ispravă instituţională am descoperit cu neplăcere o sumedenie de cârcotaşi insinuanţi, incapabili să priceapă acestă minune istorico-politică demnă de luat în seamă, iar nu peste picior. Ceea ce tre’să priceapă fiştecare e că în primul rând vaca (…animal domestic, membru a subordinului ruminantia, rumegătoarele, familia bovidae, care face parte din grupul vitelor cornute mari; sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vac%C4%83), deci (sic!) vaca stă într-un singur grajd, ăla de trebe’, cu arcade de marmură şi geamuri termopan să nu tragă curentul (GRAJD, grajduri, s. n. Construcţie sau încăpere special amenajată pentru adăpostirea animalelor domestice mari. – Din sl. graždĩ; sursa DEX '98 (1998)), sporindu-se astfel eficienţa mulsului care, acum, nu mai riscă să aibă loc prin gardul vecinului. În al doilea rând, văcarul fiind al tău, pe linie de sânge politică sau prin alianţă, îşi poate asigura singur veniturile din tranzacţionarea pe Piaţa Libertină şi la Bursa de Valori Nerespectate a derivatelor de lapte ecologizate prin extragerea infamelor grăsimi animale aflate în suspensie şi care provoacă scârba aia de obezitate, diminuând presiunea bugetară exercitată prin salarii. Astfel se încurajează şi iniţiativa la locul de muncă, aquis comunitar în curs de ratificare, ca parte a planului strategic de conversie a economiei capitaliste la economie socială, prin conservarea celei dintâi doar acolo unde trebe’. În al treilea şi ultimul rând (asta doar pentru a respecta sistemul categorial-ternar specific gândirii cea de pe urmă a occidentului, lista putând continua), ca urmare a nou-înfiinţatului minister se obţine şi strunirea membrilor cooperatişti recalcitranţi prin supravegherea severă a accesului la bucatele din Cămara Mare a asociaţiei.
Până ne vom îneca în lumina Marilor Proiecte… Veselieee!
