Mihail Manoilescu, savantul ctitor de biserică

Constantin Schifirnet 7 iunie 2013 0 Comentarii

Celebru pentru originala sa teorie economică, Mihail Manoilescu este puţin cunoscut pentru ideile sale despre ortodoxie. În cadrul activităţii sale publice tumultoase, savantul a găsit loc pentru afirmarea şi susţinerea ideii ortodoxe. În revista ,,Lumea Nouă”, al cărui fondator şi director a fost, Mihail Manoilescu a publicat mai multe articole despre ortodoxie. O spune el însuşi în Memorii: ,,Revista Lumea Nouă era atât prin articolele mele, cât şi prin ace­lea ale soţiei mele care trezeau polemici pasionate cu uniţii, un mic monitor al ideologiei ortodoxe.” (Mihail Manoilescu, Memorii, vol. II, ediţie Valeriu Dinu, Editura Enciclopedică, 1993, p. 375). Despre ortodoxie a vorbit la întâlnirile publice. În 1933 a ţinut conferinţa „Lupta Ortodoxiei împotriva materialismului!" la Fundaţia Dalles, sub preşedinţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Miron. Prelegerea a fost tipărită în 1933, şi a avut ecou în rândul clerului şi credincioşilor ortodocşi. În 1935, Manoilescu a participat la Sibiu, la Congresul Frăţiei Ortodoxe Române, de sub conducerea lui Sextil Puşcariu. În ziua de 6 octombrie 1935 a prezentat conferinţa ,,Românism şi ortodoxie”, la Congresul Frăţiei Ortodoxe Române din Caransebeş. Ideile sale despre religie şi ortodoxie sunt citate în publicaţii religioase, de pildă, ,,Foaia diecezană”, 22 aprilie 1945. Manoilescu a diseminat ideile despre ortodoxie la elitele româneşti cu scopul de a le determina să acţioneze, în contextul statului naţional unitar, pentru edificarea unei spiritualităţi ortodoxe, temei al identităţii naţionale: ,,Eu am socotit întotdeauna Ortodoxia ca dimensiunea cea mai pronunţată a sufletului românesc, fără de care nu se poate forma conceptul de român. După mine, spiritul de libertate al Ortodoxiei este la originea fermecătoarei şi fecundei lărgimi de spirit a românului „Ortodoxia este credinţa care nu tira­nizează viaţa" scria el în Lumea Nouă din oct.-nov. 1935 în articolul "Fiin­ţa neamului românesc şi Ortodoxia". El constată că intelectualii s-au îndepărtat de religia creştină, adoptând indiferenţa religioasă numită ateism iar cauza dezinteresului faţă de spiritul religios  este materialismul secolului al XlX-lea. Călăuzit de mărturisirea credinţei ortodoxe, împreună cu fratele său Grigore, ca patroni ai minelor „Şorecani", a ridicat biserica ortodoxă în Colonia minieră a Şorecanilor, judeţul Cluj. El istoriseşte, în Memorii,  cum a fost construită biserica: ,,Dar când a fost să-i alegem stilul şi arhitectura, ne-am hotărât la o soluţie originală. Pe o coastă înaltă de deal, sub strejăriş, am tăiat o platformă cu pereţii consolidaţi în piatră cioplită, din care se lăsau în jos în cascadă terase mari pline de flori şi şiruri de trepte late şi impu­nătoare de granit. În  acest cadru, ca o cutie luxoasă pregătită să primească un giuvaier de preţ, am aşezat sus pe platformă o veche bisericuţă de lemn, adu­să dintr-un sat ardelenesc şi reconstituită, bârnă cu bârnă şi şindrilă cu şindrilă, cu multă grijă, cu aspră muncă şi cu mari sacrificii.” (Memorii, p. 374). Prin reconstruirea acestei biserici, veche de peste trei sute de ani, a ţinut să aducă ,,prinosul preţuirii noastre Ardealului şi trecutului său.” În ziarul ,,Renaşterea”, 6 octombrie 1935, s-a relatat despre sfinţirea bisericii din comuna Ticu-Colonia, înălţată de fraţii Mihail şi Grigore Manoilescu, săvârşită duminică 29 septembrie 1935: ,,Se cuvine deosebită recunoştinţă fraţilor Manoilescu, cari au jertfit din belşug din mijloacele proprii şi au ridicat acest minunat şi simbolic locaş de închinare. Ceea ce au înfăptuit aceşti generoşi ctitori într-un loc uitat de lume, a umplut de profundă admiraţie sufletele celor ce-au asistat la frumoasa serbare”. Biserica este toată din lemn, cu o vechime de peste 300 de ani. Ea fost cumpărată de la credincioşii din comuna Tămaşa şi transportată aici aşa cum a fost, punându-se numai acoperişul nou, pictura veche ,,de o frumuseţe rară, rămânând neatinsă.” I s-a dat hramul „Sfânta Varvara", patroana minerilor. La sfinţire au participat toţi intelectualii comunelor din jur: preoţi, învăţători, notari etc., în număr de peste 500. Printre personalităţi prezente s-au remarcat Sextil Puşcariu, Onisifor Ghibu, Dragoş Protopopescu,  I. Chinezu, Mircea Vulcănescu. În cuvântarea sa, Mihail Manoilescu a menţionat că el a urmat pilda vechilor boeri, ctitori de biserici şi mănăstiri. „N-am zidit o biserică nouă, ci am adus una veche, drept semnificaţie că noi nu suntem noi pe aceste plaiuri, ci suntem vechi stăpânitori pe aceste văi". În articolele sale, Mihail Manoilescu consideră creştinismul ca factor esenţial în susţinerea revoluţiei naţionale, iar progresul moral este legat de întărirea sentimentului religios la clasele sociale superioare. În acest sens, el subliniază rolul ortodoxiei în constituirea elite naţionale. Prin ortodoxie se poate realiza victoria în lupta împotriva materialismului, un curent creat în secolul al XIX-lea. Acţiunea ortodoxiei trebuie să se manifeste nu oricum ci ca religie activă şi de către o biserică activă în viaţa socială. La baza oricărei societăţi umane stau două fundamente: religia şi familia. Asemenea altor exegeţi români – C. Rădulescu-Motru, D. Drăghicescu, M. Ralea – Manoilescu observă sentimentul religios exterior la burghezia românească. Creştinismul nu domină şi nici măcar nu stăpâneşte viaţa burghezului român. Religia burgheziei româneşti este o religie de duminică; ea nu-i controlează conduitele în celelalte zile ale săptămânii, o dovadă în plus că burgheziei româneşti îi lipseşte educaţia religioasă. Manoilescu vorbeşte despre ,,un tradiţionalism ştiinţific” şi susţine că ,,tradiţionalismul vremii noastre se va integra în veac şi va constitui forma ideologică de reconstrucţie a societăţii româneşti” (Rostul şi destinul burgheziei româneşti, 1942, p. 13). El discută despre forţele latente ale tradiţiei. Prima dintre ele este spiritualitatea creştină şi ortodoxă, ,,parte integrantă a însăşi ideii de naţiune românească. Dar ar fi greşit să se identifice ortodoxia cu românismul”, pentru că ortodoxia a constituit un factor supranaţional de solidaritate creştină, delimitându-se, astfel, de Nae Ionescu care afirmă: „Suntem ca atare, ortodocşi pentru că suntem Români, şi suntem Români pentru că suntem ortodocşi. Tradiţionalismul românesc capătă expresie în ortodoxie, românism militant, elită apărătoare şi paternală, antimaterialism. Acest tradiţionalism este o realitate actuală, ,,o cerinţă şi un proces imperativ al veacului”. Ideile lui Mihail Manoilescu despre ortodoxie şi biserică exprimă viziunea unui mare savant despre spiritualitatea burgheziei româneşti, căreia el îi conferea o identitate proprie faţă de burgheziile occidentale secularizate.