Dintru-nceput menţionez că rândurile de mai jos nu sunt un pamflet, întrucât atât cancelarul german cât şi preşedintele român lasă să se înţeleagă, când n-o afirmă răspicat, că, pentru întărirea flancului sud-estic al Europei, e nevoie de o Românie riguros guvernată atât de la Bruxelles, capitala politico-administrativă a continentului unificat, cât şi de la Berlin, centrul deciziilor economico-financiare, locul de unde puterea emană putere. „Graniţele de sud-est ale Europei trebuie întărite nu pentru a crea cuiva un confort politic sau economic, ci pentru a fi siguri că ne mişcăm într-un spaţiu familiar” – s-a confesat doamna Merkel. (Poate a vrut să spună familial, referindu-se la familia popularilor, dar aceasta nu-i decât o speculaţie.) Ei bine, tocmai în acest context, vine şi surprinzătoarea afirmaţie a preşedintelui României, de la anul fără posibilitatea de a reveni la Cotroceni, că, în orice circumstanţe, ar fi un premier mai bun decât Victor Ponta. Nu escaladăm, repunând în circulaţie zvonul lansat, cu siguranţă, tot în laboratoarele propagandistice de la Cotroceni, că fostului ofiţer Traian Băsescu i-ar putea fi oferit postul de şef al N. A. T. O. Am risca să alarmăm lumea degeaba…
Primirea fastuoasă pe care Angela Merkel i-a făcut-o recent lui Victor Ponta, în vizită oficială la Berlin, nu semnifică decât că doamna cancelar a vrut să se asigure că pactul de coabitare Băsescu-Ponta, de inspiraţie germană, are vocaţia de a-l menţine pe preşedintele în exerciţiu al României într-un incubator politic securizat. Smurdul teuton îi administrează preşedintelui român transfuzii de plasmă şi hormoni de creştere. Pe de altă parte, fără a da de înţeles că-i copleşită de acest proiect exotic, cu reverberaţii nu tocmai favorabile în campania electorală în care-i angrenată, doamna Merkel îşi aduce brusc aminte de neamurile sale din România, saşii şi şvabii, de rolul civilizator al acestora la graniţele imperiilor germane (chiar dacă, stricto sensu, respectivele graniţe erau austriece), de dinastia Hohenzollern şi imensa ei contribuţie la făurirea României moderne. (Desigur, despre valorile culturii şi civilizaţiei germanice, aduse în România de mari intelectuali autohtoni şcoliţi în acest spaţiu, poate ar trebui s-o informăm noi, pentru a preveni vreo gafă a preşedintelui român, ai cărui consilieri nu excelează în conexiuni de istorie culturală.)
Nu-i fără obiect, în contextul afirmaţiilor de mai sus, să ne întrebăm de ce o oarecare reechilibrare a atribuţiilor preşedintelui în noul proiect de Constituţie este întâmpinată cu atâta ostilitate. Argumentul că domnul Crin Antonescu ar vrea o lege fundamentală care să-i permită să picotească la Cotroceni nu-i deloc convingător, victoria domniei sale în alegeri nefiind sigură. Sigur e că cineva urmăreşte ca preşedintele României să aibă şi atribuţii executive, adică de cancelar…
Desigur, opţiunea doamnei Angela Merkel pentru Cotroceni ar putea intra în discuţie doar dacă domnia sa ar fi înfrântă în alegerile din Germania, iar poporul român ar accepta o riguroasă schimbare de destin. N-ar fi fără precedent. Pentru a crea România, întâi sub denumirea de Principatele Unite, muntenii l-au ales pe domnul moldovean Alexandru Ioan Cuza. Mai târziu, „monstruoasa coaliţie”, decide ca Domnul Cuza să fie alungat peste graniţă şi adus pe tron un principe german, dinastia lui fiind aceea care a creat România Mare.
Pentru germani, renunţarea la doamna Merkel n-ar fi, cu siguranţă, o tragedie, ci o opţiune responsabilă, ca orice opţiune democratică. Dar, indiferent de realitatea politică în care am fi plasaţi într-un viitor apropiat, trebuie să ne întrebăm, de pe acum, ce ne facem cu axa Bucureşti-Londra-Washington, pe care a clamat-o, cam cu de la sine putere şi puţin cam aventurist, preşedintele Traian Băsescu. S-ar putea ca aceasta să rămână în vigoare, deşi am fi singura ţară europeană euroatlantică ai cărei cetăţeni au nevoie, pe respectiva axă, de viză specială (în sensul că se acordă cu exagerată prudenţă) pentru a admira măcar Statuia Libertăţii.
