La cum stau lucrurile acum în România, n-ar fi exclus ca Uniunea Scriitorilor să-şi deschidă filiale de creaţie în marile puşcării ale ţării, în care talentul scriitoricesc al criminalilor, violatorilor, tâlharilor, evazioniştilor şi-al celor ce se înfruptaseră din banul public dă pe răscoale. Analfabeţi (la urma urmelor, Homer şi Isus n-au fost şi ei analfabeţi?), semianalfabeţi, stele ale culturii de periferie, ca şi intelectuali adevăraţi dar, până mai ieri, deloc răsfăţaţi ai muzelor, se aştern pe scris, recuperând cu hărnicie recluziunea prin sfânta trudă a condeiului. Gândul ne duce la neşansa tragică a altor întemniţaţi, intelectualii din închisorile comuniste, mulţi ajunşi acolo tocmai pentru că au scris. Unii dintre ei, ca Nichifor Crainic, şi-au continuat opera în închisoare prin mijloace de tip folcloric, cei din celulă cu el memorând câte o strofă sau o poezie pentru posibila punere pe hârtie după ispăşirea osândei. Oricum, voinţa acelor nefericiţi de a se exprima liber nu făcea decât să adauge alţi ani de suferinţe celor, şi aşa, mulţi, nemeritaţi.
Bineînţeles că nu vreau să mă opun în vreun fel elanului scriitoricesc al atâtor foşti politicieni, demnitari sau pur şi simplu interlopi, dar mă gândesc totuşi că volumele elaborate de fostul premier, actualul profesor universitar Adrian Năstase, scrise în puşcărie, vor fi definitivate, ulterior, în libertate. Ele trebuie curăţate de alean („Suie-te mamă pe cruce / Să vezi duba cum mă duce”) şi informaţie, prin forţa lucrurilor, precară.
În context, e de amintit că a mai existat o perioadă în istoria penitenciarelor româneşti în care s-a dat liber la scris. A fost cu vreun an-doi înainte de 1964, când statul comunist hotărâse, şi la presiunea Occidentului, să golească puşcăriile de deţinuţi politici. Umiliţi îndeajuns, cu sănătatea mult şubrezită, forţaţi să semneze pactul de loialitate, cei care au avut şansa supravieţuirii nu mai prezentau un pericol real pentru orânduirea aşa-zisă democrat-populară. Ei bine, celor mai mulţi dintre ei li s-a cerut atunci să-şi scrie memoriile în caiete numerotate şi ştampilate. Unul dintre cei mai harnici s-a dovedit Petre Pandrea, filosof, sociolog de o neobişnuită cultură umanistă, printre altele şi cumnat al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, lider comunist asasinat de tovarăşii săi, la ordinul Moscovei, pentru grava infracţiune de naţionalism. Petre Pandrea şi-a luat rolul în serios, elaborând, la repezeală, câteva volume. Nebănuind că în curând vor fi oricum liberi, crezând că sunt doar testaţi cu perversitate, celor mai mulţi le-a cam tremurat condeiul, ocolind evenimente şi idei majore, falsificând, pur şi simplu, istoria. Campion al disimulării, Petre Pandrea…
Nu-mi dau seama cum se măsoară „cubajul” operelor aşa-zişilor scriitori din puşcăriile democraţiei noastre (la indicaţia iniţială a domnului Ion Iliescu, încă destul de originală), cărora, prin îndurarea destinului, a Codurilor în continuă schimbare, li se oferă şansa să-şi reducă mult, prin osânda scrisului, perioada detenţiei. Ştiu însă că, printre ei, există mulţi semianalfabeţi care trag mult în jos vocaţia şi funcţia culturală, morală şi socială a scrisului. Am auzit însă că, în situaţia dată, ei se instalează după gratii cu opere deja elaborate. De alţii, bineînţeles, de profesionişti, de mercenari, lor rămânându-le doar să mimeze travaliul şi să numere pe răboj zilele de libertate furate… legal.
Se ştie sau doar se bănuieşte că scrisul, talentul, hai să-i spunem geniul, nu s-au bucurat de prea mare preţuire în România. Niciodată! Amintiţi-vă doar replica unui Stănică Raţiu, personaj din romanul Enigma Otiliei de G. Călinescu: „De ce nu dăm şi noi, ceara mă-sii, un Eminescu”? La cât se scrie, iată, mai mult prin puşcării decât în libertate, ecoul nedumeririi lui Stănică Raţiu persistă, sancţionând o mentalitate culturală şi morală la nivelul ei cel mai de jos.
Dacă, din varii motive, extraliterare, cu siguranţă, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga şi Mircea Eliade n-au luat Premiul Nobel, n-ar fi exclus ca juriul bătrâneilor de la Stockholm, la recomandarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, să-şi îndrepte atenţia către condeierii din puşcăriile noastre.
