În ultimul timp, intoleranţa esticilor creştini (în majoritate ortodocşi) vine, tot mai des, în coliziune cu ideologia toleranţei păcatului, cu aşa zisa filozofie a protejării minorităţilor sexuale. Scene ca aceea în care celebrul cântăreţ Elton John şi de-acum celebrul său consort se afişează ostentativ în public cu fiul lor (adoptiv, bineînţeles), căruia declară că-i dau o severă educaţie creştină, nu mai surprind. Asta n-ar fi nimic pe lângă lobby-ul gay pe care-l fac chiar slujitori ai Domnului din biserica evanghelică occidentală sau chiar de importanţi clerici ai catolicismului şi, în ultimul timp, ai bisericii anglicane. Bine certat cu logica, dar şi cu morala creştină, preotul anglican N. Holtman, de pildă, vede în reinterpretarea textelor biblice un îndemn la legalizarea căsătoriilor gay, fără să ne spună însă prin ce minune împreunarea între bărbaţi, pe de o parte, şi femei, pe de alta, ar împlini porunca divină din Geneza: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul”.Ortodocşii Estului sunt acuzaţi de păcatul ipocriziei, întrucât ar practica, la rându-le, homosexualitatea pe care, în vorbe, o resping cu vehemenţă.
Dar, când vine vorba de Biblie, şi societăţile gay afirmă, cu relaxare, că aceasta n-ar fi cu totul împotriva lor, că aşa-zisele modele negative s-ar întâlni la tot pasul. Iisus, de pildă, n-a fost căsătorit, deşi, în ultimul timp, se depun eforturi demne de o cauză mai bună pentru a atesta legătura sa păcătoasă cu Maria din Magdala. Dar pledoaria lor nu se opreşte aici: Avram a fost curvar, iar Iacob mai mult decât bigam, chiar incestuos. Mai ales Vechiul Testament colcăie de poligami. „Exegeţii” gay se străduiesc să găsească cupluri homosexuale în Biblie dar, după cum bine afirmă Iarina Dumitrescu, aşa-zisul cuplu Ionatan-David nu le serveşte, nici pe departe, demonstraţia.
În realitate, păcatul homosexualităţii este veştejit atât în Vechiul cât şi-n Noul Testament. Scena din Geneza e terifiantă. Doi îngeri (sub acoperire, în limbajul nostru) sunt găzduiţi de Lot dar, peste noapte, „bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa […] au chemat pe Lot şi i-au zis: Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi să ne împreunăm cu ei”. În mare încurcătură, Lot le oferă pe cele două fiice neprihănite, dar este refuzat, agresorii încercând să spargă uşa. Aplicându-le o sancţiune directă, îngerii îi lasă fără vedere pe toţi (19:1-13). Interdicţia o regăsim şi-n Levitic: „Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune” (18:21). Urmează însă ceva greu de înţeles pentru cititorul Bibliei tălmăcită în româneşte: „Să nu te culci cu o vită ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să curvească cu ea. Este o mare mişelie” (18:23). (Traducerea-i nefericită, cel puţin pentru limba română actuală, vita nedesemnând, de bună seamă, vaca.) Epistola lui Pavel către romani ne înfăţişează aceleaşi nepermise moravuri: „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor care este una împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au prins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească, lucru scârbos, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirile lor”. Nu e clar ce plată au primit, Dumnezeu fiind şi aici, ca şi în alte cazuri similare, cam behaviorist, lăsându-i pe oameni să acţioneze „în voia minţii lor blestemate”. Ameninţarea vine însă din Întâia epistolă a lui Pavel către corinteni: cei nedrepţi (curvarii, închinătorii la idoli, malahii, sodomiţii, hoţii, beţivii, defăimătorii, lacomii etc.) „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.
Oare păcătosului să-i fie refuzată pentru totdeauna şansa Împărăţiei? Nu, bineînţeles. Orice păcat poate fi iertat, iar procedura de urmat e simplă, la îndemâna oricui. Mai întâi, este recunoaşterea păcatului ca păcat. Dar cohortele gay îl recunosc cu vârf şi îndesat, se scaldă în el cu voluptate cinică. Urmează însă o treaptă ceva mai greu de urcat: căinţa şi decizia de a începe o viaţă nouă: „Şterge toate nelegiuirile mele. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule. Pune în mine un duh nou şi statornic. […] Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă. Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoşii se vor întoarce la Tine” (Psalmi, 51:7-12). În sfârşit, păcătosul nu mai trebuie decât să aibă încredinţarea că, cerând iertare, va fi mântuit (Psalmi, 32:1-6).
Dar, paradoxal, liderii societăţilor gay găsesc legitimitatea păcatului tocmai în interdicţiile biblice, în adiţionarea altor păcate, egale, ca gravitate, cu sodomia: lăcomia, hoţia, preacurvia, defăimarea etc. Ca atare, până la stârpirea, puţin probabilă, a acestora, ei nu pregetă să-şi considere plăcerea păcătoasă drept virtute. În Occident, demonstraţiile gay au ajuns să rivalizeze, ca amploare şi fast, cu saturnaliile Antichităţii, iar când păcătoşii sunt îndemnaţi să se pocăiască ne dau cu tifla, afirmând că, dacă ar face-o, ar cădea în tot mai vizibilul păcat (sic!) al ignorării corectitudinii politice. Pe acest din urmă considerent, când se opun public, prin contramanifestaţii, tinerii Estului – ai Estului ortodox mai ales – sunt consideraţi fascişti.
O nouă mistică, cea a păcatului, îşi afirmă triumfal vocaţia…
