Vestita actriță de formație, jurnalistă de vocație și scriitoare de conjunctură, așa cum singură se definește, este cumva reprezentativă pentru spațiul media românesc și pentru politică. A scris în Tabu, Playboy, Vice și Maxim, după informațiile preluate de pe siteul ”www.hyperliteratura.ro” și a publicat de asemenea romane ca Rondo Capriccioso, Bătăușu' de câmpi, Hyde Park, Dona Juana. Faptul că este socotită o scriitoare reprezentativă, stau mărturie publicațiile cu un număr reprezentativ de scriitori, care o apreciază pozitiv: VoxPublica, Ziarul Finaciar, Șapte Seri, sau oameni de artă ca Lucian Mungiu. Oamenii care vorbesc despre ea caută sensuri ascunse în ceea ce scrie, o descriu ca pe o persoană sensibilă și mai degrabă timidă. Trezindu-mă însă într-o bună zi cu un link către un articol de pe pagina ei de blog, mi-am zis să fiu curios în ziua aceea și să urmăresc informația. Ca să puteți înțelege mai bine, iată linkul: http://lorenalupu.wordpress.com/2013/02/10/o-mica-lectie-pentru-oameni-in-varsta/. Pentru cine nu vrea să piardă timpul, căci este o pierdere de timp, am să dau explicații: articolul povestește despre oamenii care au trăit în vechiul regim, buni de nimic, fără experiență reală de viață, niște imbecili va să zică, ce au trăit degeaba și ca atare aflați în imposibilitatea de a da sfaturi de viață unor persoane deosebit de importante, cum este dânsa, care a avut până acum vreo 10 meserii diferite, toate la un nivel ok (cum o fi asta un nivel ok?) și nu a avut siguranța zilei de mâine etc., etc. Ea este însă calificată (prin prisma experienței deosebite, este născută în 1978) să dea asemenea sfaturi și chiar să emită judecăți de valoare asupra unor persoane cu care nu a schimbat decât câteva fraze, adică unor mucoși care au muncit mai mult decât a trăit ea în total și asta încă în vechiul regim (ce oroare). Bănuiesc că printre persoanele respective ar putea fi și cei care i-au dat de mâncare și probabil au făcut ceva sacrificii pentru ca ea să aibă oarece educație. Dar să trecem peste amănunte nerelevante ca astea. Comentariile de acolo, ale ei și ale susținătorilor, sunt pline de invective și abundă în limbaj violent. Ea însăși se descrie pe propriul blog într-un mod vulgar.
Acum mă gândesc și eu așa ca prostu': să scrii pentru playboy este desigur important. Trebuie să fiu sincer, am cumpărat și eu în tinerețe revista. Ghiciți câte articole am citit? Pentru cine are dubii: Niciunul. Am luat revista pentru poze. Am așa, un simț nu știu cum să vă spun, că nu sunt mulți bărbați care au abonament la Playboy pentru articolele scrise acolo. De altfel, se poate face un test: întrebați bărbații care parcurg materialul respectiv, care sunt numele autorilor care scriu articole acolo? Probabil că eventualele răspunsuri ar fi cam așa: ”mă n-o cunosc, dar spune-mi, e bună?” De unde deduc că slujbele numitei au fost toate la un nivel ok.
Să ne întoarcem însă la sensuri. Majoritatea criticilor, celor care au făcut recenzii la cărțile Lorenei, se întreabă inițial dacă aceste cărți sunt pornografice sau sunt altfel. Și apoi încep să găsească adevăruri adânci, sensibilitatea scriitoarei și alte cele printre pagini. Același lucru l-ar putea face cineva care urmărește la televizor o emisiune în care apare actualul pârât Gigi Becali: ”Frate cât de prost este! Da, e sensibil, un adevărat român.”
Spuneam la început că Lorena Lupu ar fi reprezentativă pentru o mare parte a spațiului media actual. Obișnuim să ne uităm la emisiuni tip ”reality show”, care scot la iveală caractere urâte, violente, mizeria omenească. Și plângem sensibil în fața ecranului. Este hrana spirituală a multora din noi. Numeroasele reviste de lifestyle nu se situează departe. Iată bunăoară titluri de la rubrica sănătate a revistei TABU:
”Anda Adam a început înfometarea! Foto!”, Liposucție nereușită? Esteticianul vedetelor a băgat în comă o femeie!”, ”Iubita lui Torje arată impecabil, deși nu face sport de loc!”, ”Jack Osbourne, tratament cu celule stem pentru boala sa cumplită!”, ”Bianca aproape rahitică în poză!”
Observați că toate titlurile au semnul exclamării. E musai. Cu siguranță că toate aceste articole conțin leacuri extraordinare, pentru boli extraordinare. Rubrica de sex are și ea titluri conținând nume sonore de vedete media, rubrica culinară, ați ghicit, este legată tot de vedete. În principiu, toate rubricile sunt legate de câte o ”Lorena Lupu”, sau un ”Lorena Lupu”, pentru că, așa cum mărturisește ”bardul”: ”Sunt femeia tuturor bărbaţilor şi bărbatul tuturor femeilor. Aţi auzit asta şi de la Iulius Cezar, dar el a murit de mult; eu sunt încă în viaţă. Vânez plăcerea pe toate căile posibile. Uneori o pândesc îndelung, de prin tufişuri, până când îmi devine accesibilă. Alteori sar pe neaşteptate asupra ei şi o înghit pe nemestecate, ca un şarpe boa. Alteori simulez lipsa totală de interes, încercând să determin prada să se ofere singură pe tavă – şi, spre surprinderea mea, este una dintre cele mai eficiente modalităţi de vânătoare. Mai sunt şi momente în care o consum civilizat, cu tacâmuri şi şerveţele, ca la un restaurant de cinci stele. Şi uneori o cumpăr la colţ, ca pe un ştrudel.” Vedeți așadar firea sesibilă care se ascunde în spatele cuvintelor…Dar să nu divagăm. Nu este totuși vorba de distinsa doamnă, ci de o societate bolnavă. Doamna este numai reprezentativă.
Un cititor al unei astfel de publicații (lifestyle în general), având o paletă atât de bogată de categorii (sănătate, culinar, horoscop, bărbați, femei, ce port azi?, must have! și altele), după un timp oarecare, nu poate fi altfel decât un individ deosebit de inteligent, cu un dezvoltat simț artistic și o cultură înaltă și nu în ultimul rând un fin sociolog și un adânc psiholog cu geniu provenit din cunoașterea comună. Tocmai de aceea distinșii politicieni nu sunt prinși de cameramani citind în senat sau parlament decât asemenea publicații, atunci când au un moment liber în timpul prezentării unei legi neimportante pentru dânșii.
De aceea politica noastră seamănă atât de mult cu modelul Lorena Lupu și ”adânca” creație a renumitei. Pentru că noi o apreciem. Noi îi acordăm valoare. De aceea societatea noastră, comunitatea noastră are lucruri de care nu ne mândrim. De aceea eu spun că nu trebuie să ne plângem. Dacă am schimba registrul de informații pe care îl recepționăm, poate am avea o șansă. Nu e cazul să acuzăm numai media, corporațiile, politica. Noi avem partea noastră de vină. Nu mai știm să ne abținem, nu mai știm să fim smeriți. Este totul mult prea ușor, sau cel puțin așa suntem făcuți să credem. Răspunsul e nu. Nu este ușor. Dar nici imposibil. Trebuie însă să dorești o schimbare. Și asta nu pentru cel de lângă tine. Ci în primul rând pentru tine.
Eu vă spun că putem mai mult!
