Gânduri după conferința de la Berlin. Partea I.
Poate avea România interese distincte față de SUA sau Europa de Vest?
La finalul săptămânii trecute am participat la Conferința pentru Suveranitate de la Berlin, eveniment important asupra căruia voi reveni. Am fost sincer impresionat de calitatea referenților, de marele număr de participanți (peste 1000) și de energia degajată din discuții.
Tema centrală a a conferinței a fost nevoia Germaniei de a-și redobândi suveranitatea pierdută odata cu înfrângerea și ocupația militară care au urmat celui de-al Doilea Război Mondial. Chiar și în prezent, Germania este țara cu cea mai numeroasă prezență militară străină, în diversele baze militare americane de pe teritoriul german fiind prezenți în permanență între 40.000 și 60.000 de militari americani. Totodată nemții sunt și cei mai supravegheați/ ascultați/ interceptați oameni de pe planetă, BND – Bundesnachrichtendienst transmițând toate datele în formă brută către NSA. Recent dezvăluitul scandal cu privire la interceptarea telefonului cancelarului Angela Merkel este bineînțeles doar un vârf al eisbergului de date care pleacă în timp real din Germania și Europa spre alte centre de analiză.
Sincer, nu m-am așteptat ca anumite aspecte să fie puse atât de tranșant în discuție la o conferință ținută totuși în Germania, țară despre care organizatorii înșiși spuneau că e ocupată/ lipsită de suveranitate. Problema este însă lipsa timpului iar cei care gândesc realizează acest lucru. Noul val de emigrație din zona Orientului Mijlociu se pare că a deschis ochii multora și a accelerat procese.
Alternativa la acțiune o reprezintă dispariția nu numai a statelor naționale dar chiar și a popoarelor în sine. Dacă se continuă pe calea actuală, popoarele europene vor dispărea într-un melanj babilonian turco-arabo-africano-european care va înghiți întregul continent iar cultura și civilizația europeană clădită în atâtea secole va fi complet anihilată.
Desigur, acest proces de distrugere a Europei este frumos ambalat ca și inițiativă umanitară, iar cei care îl prezintă sunt exact cei care cauzează aceste războaie urmate de catastrofe umanitare.
Dar dacă în multe cercuri politice europene se afirmă că țările vechiului continent pot avea interese distincte de agenda elitelor globale, cum stau lucrurile în România?
Trăim într-o țară în care elita politică de după 1989 a fost incapabilă să genereze o agendă a intereselor naționale strategice, aceasta fiind suplinită de o tactică a supraviețuirii politice prin aruncarea cât mai abjectă la picioarele mai-marilor timpului. Nimic nou, fanariotism în stare pură.
Mai deranjant pentru mine decât comportamentul “elitei” politice este incapacitatea elitelor intelectuale ale României de a genera un proiect și un discurs național suveranist. Să spui la noi în țară că există zone în care România are un interes național distinct de cel al Europei de Vest sau de cel american echivalează cu o erezie.
Cum stau totuși lucrurile, există zone în care interesele românești sunt diferite de cele ale altor țări? Voi face o scurtă trecere în revistă:
Economic
Pentru firmele europene nu este de dorit o concurență din partea unor firme puternice cu capital românesc. Obiectivul, foarte normal de altfel, este acapararea pieței locale pentru desfacerea propriilor produse și folosirea forței de muncă de la noi din țară.
Astfel, achiziționarea la preț cât mai redus sau dispariția unor firme precum COMTIM – cel mai mare combinat de carne din Europa înainte de ‘89, UCMR – una dintre primele trei uzine producătoare de echipamente pentru hidrocentrale din Europa, Oltchim și întreaga industrie petrochimică românească – sunt în interesul concurenților, nu și în propriul nostru interes.
Renunțarea la posibilitatea de achiziționare a gazului ieftin rusesc ca și la veniturile generate de transitul acestuia spre Europa Occidentală poate satisface niște considerente strategice americane însă este fatală multor industrii est-europene și afectează negativ consumatorul casnic.
La fel – exploatarea pădurilor, perpetuarea sau dispariția micii proprietăți rurale, mutarea industriilor poluante spre Est, existența unei flote comerciale competitive sau a unui sistem bancar național – sunt tot atâtea zone în care România poate afirma că are interese distince de cele ale aliaților și partenerilor săi.
Militar
În scenariul unui conflict NATO-Rusia, interesul american și vest-european cere ca teatrul de operațiuni să fie mutat cât mai spre est, dacă nu în zona rusă, măcar în zona Est-Europeană. Chiar și rușii ar prefera în scenariul puțin probabil al unui război convențional un teatru de acțiuni în Europa de Est decât în zona rusă. Este evident că nu acesta este și interesul românesc.
În paranteză fie spus, la Berlin s-a vorbit și despre decizia administrației Reagan de a împânzi Europa de Vest cu rachete cu rază medie de acțiune, la mijlocul anilor ’80 și efectul acestei decizii asupra capacității mutuale de distrugere, element de bază în echilibrul strategic postbelic. (Rachetele cu focoase nucleare pornite din Germania de Vest puteau să ajungă la Moscova în 8 minute, capacitatea de a riposta a sovieticilor fiind pusă sub semnul întrebării. În situație similară, pe timpul crizei rachetelor din Cuba, americanii au reacționat cu blocarea navală a Cubei și au amenințat cu declanșarea celui de al treilea război mondial, conflictul fiind dezamorsat de negocierile Kennedy – Hrusciov)
Social-Cultural
Interesul României este să aibă o creștere demografică sănătoasă, să nu preia povara refugiaților și să-și mențină populația în a cărei educație s-a investit masiv (medici, ingineri, personal calificat din toate zonele societății).
Interesul partenerilor noștri europeni este de a prelua personalul calificat cât mai ieftin cu putință și de a ne pune să preluăm o parte din efortul financiar și social al refugiaților ne-europeni.
Pe plan cultural, cultura creștină-tradițională în care s-a născut poporul român este diametral opusă globalizării și culturii hollywood-iene a morții, în care libertate înseamnă parada homosexualilor dezbrăcați („liberty parade”), a alege înseamnă a avorta („right to choose”), iar libertate de expresie înseamnă diseminarea neîngrădită a pornografiei („freedom of expression”).
Față de toate cele de mai sus, concluzia poate fi una singură, a afirma că România poate avea interese naționale distincte nu numai că nu este o erezie, ci un adevăr cu care trebuie să se confrunte atât politicienii cât și societatea românească în ansamblul ei. Realitatea din țară și din jur ne obligă ca după 25 de ani să încetăm să preluăm ideile pe jumătate digerate de alții și să începem să gândim cu propriile capete.
sursa: http://bogdanherzog.ro/
