Din păcate, periplul basarabean şi scurta noastră cronică se vor încheia prin descrierea altor fragmente, dintr-un altfel de cotidian, despre care spusesem în celelalte rânduri că este mai nealterat de ideologiile lumii moderne. Această constatare ne obligă la a evidenţia specificitatea sau particularitatea acestor lumi, mai îndepărtate geografic şi mental de societăţile în care individul, în comportarea lui socială, ţine seamă doar de sine şi de prezent.
A trăi doar sub umbrela modernităţii şi în termenii acesteia, înseamnă o negare crasă a unor tradiţii care au contribuit la buna articulare culturală a lumilor sau la re-calibrarea tensiunilor din social. Dacă actualele coordonate ale lumii dez-articulează individul, îl fac să trăiască într-o solitudine nefirească, care nu are nimic de-a face cu monahismul voluntar, ci cu o îndepărtare, mai degrabă ne-voită, de celălalt, atunci putem apela la reţetarul tradiţiei, fără să devenim întru totul anacronici.
Sau, putem privi realitatea ca pe un puzzele, într-o imbinare a vechiului şi a noului, ca nişte fii adoptivi ai modernităţii, însă cu mari rezerve faţă de potenialul acesteia în a asigura individului accesul către acel echilibru social pe care numai ritualisticile colective, conţinute în tradiţii, pot să-l confere. Dacă ritualul şi scopurile lui devin individuale, atunci omul actual ajunge să trăiască într-un soi de monahism modern, fără valenţe mistico-religioase.
Dar să nu ne îndepărtam de subiectul nostru! Despre cotidianul basarabean ce mai putem spune? Experienţa inedită din rutieră, ”ospăţul” oferit în ospătării, anunţurile imobiliare deosebit de transparente, toate au făcut deliciul unei călătorii, să-i spunem exploratorii, într-un spaţiu social care îmi aminteşte cu plăcere de momentele de vioiciune socială trăite în România anilor ’90.
La toate acestea se mai adaugă şi un alt moment. Printre altele, mi-am propus să merg la arhivele din Chişinău, situate într-o zonă nu chiar centrală. Intuiam că unele dintre documentele de interes sunt în limba rusă, dar totuşi, mânată de curiozitate, am intrat în clădire. Arhivele în general nu sunt locuri foarte populate, atmosfera este destul de apăsătoare, iar munca ce te aşteaptă nu este una uşoară. Am consultat catalogul şi am început să fotografiez documentele cu pricina, iar într-o scurtă pauză, călăuzită de doamna custode, am mers să fac cunoştinţă cu domnul director. Mă aşteptam să fiu întâmpinată în nota caracteristică, lingvistic vorbind!! Aşa a şi fost când domnul director a solicitat sigiliul (adică, ştampila!) Asemenea terminologii plăcute te plasează în Evului Mediu, în timpul celui care a fost supranumit Ştefan cel Mare.
De asemenea, limbajul folosit în anunţurile de tot felul, te lasă, într-un sens bun, fără replică, fiind surprins de fiecare dată cât de bine conservată este limba, cât de nealterată este de englezisme sau limbaje de tip internet. Am observat că verbele sunt diferit folosite, cu un alt sens faţă de cel cunoscut de noi. De pildă în piaţa agro-alimentară era un anunţ pe care trebuie să recunosc că nu l-am înţeles de la început. Era vorba despre o angajare. Citez: Angajăm realizator hamal. Nu se angajează hamal, ci realizator hamal! Exprimare diferită faţă de cea cunoscută de mine! În fine, nu sunt lingvist sau grămătic pentru a face comentarii avizate.
Un alt anunţ îi viza pe agenţii economici, informaţi, citez: Că în fiecare zi de vineri la ora 10 vor fi petrecute seminarii la tema… Limbajul şi exprimarea sunt indiscutabil similare cu cele din exemplul de mai sus.
Un miez mai mare de concluzie…Călătoria mea a fost una cu iz antropologic. Experienţele basarabene şi locurile pitoreşti pe care le-am văzut m-au transpus într-un alt timp, care poartă indiscutabil pecetea acestui tip de social mai “întârziat“ (într-un sens bun!) economic, dar care îl face de-o autenticitate debordantă.
