Rutiera și magazinul universal, despre care am vorbit în prima parte a jurnalului, te plasează într-o atmosferă socială care pare a nu avea nimic de-a face cu viața modernă. În prima mea istorisire am vorbit despre ne-modernitatea unui loc destinat comerțului, care nu este nici pe departe o arenă a bătăliilor mărcilor de tot felul, ci un spațiu în care totuși omul, așa cum este firesc, rămâne suveran, iar mărfurile își păstrează calitatea de simple obiecte. Așa se întâmplă și cu rutiera! În lumea actuală trebuie să ne calculăm cu mare precizie timpii de deplasare deoarece, dacă n-o facem, există riscul să devenim contra-productivi, neeficienți și inutili – asta dacă judecăm în termenii unei filosofii a alterității, ce tinde să se prefigureze, a omului ca instrument.
În schimb, comportamentele sociale nu sunt doar apanajul economicului, al raționalității instrumentale, spontaneitatea și contactele permanente, așa cum se întâmplă în rutieră, ne pot face mai conștienți de noi și de ceilalți.
În nu foarte lunga mea călătorie prin Basarabia, atenția mi-a fost atrasă și de restaurante și ospătării (o denumire locală pentru terasele mai mici, fără pretenții). În Chișinău, într-unul dintre restaurantele unde am mâncat, totul era clarificat în meniu. În afară de lista clasică cu oferta, mai exista o altă listă cu prețul pe care trebuia să-l plătești în cazul în care spargi un pahar, o scrumieră; chiar și obiectele sanitare erau incluse în meniu!
În schimb, la ospătăria din raionul Dimitrie Cantemir, la ora nouă dimineața, nu era mâncare, dar am fost asigurată că va fi gata în 2-3 ore, în jurul prânzul. Dacă bine îmi amintesc, chiar ne-au întrebat cu ce dorim să ne ospătăm. Încă un prilej de comunicare în plus, în afara canoanelor impuse de relația standard client/vânzător. Îmi venea să întreb dacă au mulți clienți, dacă gătesc și în funcție de preferințele acestora, dacă se cunosc între ei. Dacă mă gândesc la fast-food-urile din orașele mai mari, cei care ”se ospătează” acolo au deja gusturile culinare formate de mâncărurile standardizate, gata pregătite sau în curs de preparare (însă timpii de așteptare sunt știuți!).
După ce am băut cafeaua, râșnită doar după ce doamna vânzătoare a preluat comanda, m-am îndreptat către primărie unde urma să aibă loc o discuție între primarii din regiune. Clădirea era printre singurele care se remarca, fiind oarecum izolată de restul orașului. În timpul ședinței am ieșit din sală și întâmplător m-am uitat la avizierul din dreptul locului unde avea loc întâlnirea. Erau niște anunțuri imobiliare cu iz local, care conțineau foarte multe detalii tehnice – suprafața băii, bucătăriei, sufrageriei etc. – fapt ce denotă transparența anunțurilor, care pun clientul într-o situație mai anticipabilă din punct de vedere al așteptărilor. În loc de cameră era folosit cuvântul odaie, iar varianta la gri (apartament netencuit), era denumită, foarte amuzant, variantă ”sură”. De fapt, textele anunțurilor imobiliare au rămas emblematice, în primul rând datorită limbajului, atât de specific.
În alte locuri, anunțurile sunt împopoțonate, cosmetizate, ambigue, clientul fiind adesea frapat de neconcordanța dintre textul anunțurilor și oferta propriu-zisă. De asemenea, prețurile erau propuse potențialilor clienți și nu impuse, fapt ce lasă loc negocierilor dintre propunător și client, ambii fiind la fel de importanți în ecuația vânzărilor imobiliare. Mie, în schimb, de multe ori mi s-a întâmplat să citesc anunțuri imobiliare și să am impresia că persoana care le-a postat le-a conceput exclusiv în termenii unor condiții, lăsând impresia că face un mare favor celor interesați de oferta respectivă. De pildă, varianta de plată triază din start potențialii cumpărători, iar prețurile unor locuințe situate în zone mai prost cotate, sfidează regulile bunului simț.
Observațiile mele conduc la un miez de concluzie… Cred că, spre deosebire de alte societăți mai apropiate geografic și comportamental de modelul occidental, cea basarabeană frapează prin firescul interacțiunilor și prin neagresiunea simbolică pe care o simți în spațiile alocate activităților economice. Aș spune chiar că în Republica Moldova m-am regăsit în acel alt generalizat al interacționismului simbolic, care ne întărește simțul civic sau comunitar, ancore identitare care pot neutraliza efectele alunecării pe panta unui individualism inautentic.
