Evoluția dotării cu automobile a armatei române între 1948 și 1957

În anii războiului, armata noastră dispunea de foarte puține tancuri și automobile, și acestea în totalitate procurate din import. Tracțiunea, în mod deosebit la artileria din organica diviziilor era hipo, aprovizionările și transportul materialelor se făceau cu trenul și cu căruțele, comandanții până la nivel de regiment mergeau călare, iar trupa mărșăluia pe jos.

Sfârșitul războiului a găsit armata română în această situație și, desigur, așa a rămas încă o perioadă relativ mare de timp.[1]

La 15 noiembrie 1947, după ce prima mare descongestionare a parcului de autovehicule al armatei române fusese deja făcută în cursul anului 1946[2] degrevând armata de cca.3900 de mașini care nu mai erau utile, în dotarea armatei române mai rămăseseră 6124 de automobile dintre care doar 882 în stare de funcționare, la un necesar scriptic de 6860.[3]336 autocamioane de transport, 103 autocamioane de tracțiune, 219 autoturisme (majoritatea covârșitoare fără tracțiune integrală), 99 de tractoare, precum și cantități simbolice din varii categorii de autospeciale asigurau nevoile de mobilitate ale unei armate blocate parcă în realitatea militară a sfârșitul primei conflagrații mondiale.

În cursul anului 1948 situația critică a tehnicii auto din armată a suferit o minima dar practic insignifiantă ameliorare cu toate că atât prin reformarea sau transferarea către diverse autorități civile unui număr din ce în ce mai mare de mașini care erau dincolo de posibilitățile de reparare sau care nu mai corespundeau fie prin performanțele avute, fie prin numărul mic și multitudinea de tipuri existente în dotare, cât și prin creșterea necesarului scriptic odată cu multiplele restructurări organizatorice și doctrinare,s-a exercitat o presiune din ce în ce mai mare asupra fragilului parcul auto funcțional. Această ameliorare a fost generată de acceptarea în dotare de către Ministerul Apărării Naționale, spre sfârșitul anului și sub imperativul necesității de a se completa anumite lipsuri care reclamau urgență, și a greutăților din import[4]a circa 300 de autovehicule noi achiziționate pe baza unor oferte sau repartizate din oficiu de Ministerul Comerțului Exterior, autovehicule care nu corespundeau nevoilor tehnice și tactice ale armatei și nici nevoii de a realiza o dotare uniformă(dintre acestea putem menționa 72 autocamioane britanice Fordson de 5 tone, 41 Fordson de 8.5 tone, 11 autoturisme Tatra 87K, 10 autodube de comandament Fordson, 5 autotipografii Fordson, precum și primele 40 autoturisme de teren sovietice GAZ-67, 15 autoturisme Skoda 1101, 5 autoturisme Ford Pilot, etc.)[5], acest aflux de tehnică auto contribuind la menținerea unui potențial mecanic minimal în oștire. Decrepitudinea parcului auto a avut repercusiuni negative și asupra procesului de instrucție, unitățile care dispuneau de tehnică grea fiind incapabile să-și transporte întreg materialul necesar instrucției la câmp, cele câteva piese de artilerie strict necesare fiind cărate cu brațele și lăsate în câmpul de instrucție cu asigurarea pazei[6], iar instrucția îmbarcată pe mașini a unităților de infanterie motorizată (din cadrul diviziilor ”Tudor Vladimirescu-Debrețin” și ”Horea, Cloșca, și Crișan) fiind executată în mod redus, cu concentrarea pe divizie a mijloacelor auto în cazul diviziei ”T.V.”[7], și compromisă total în cazul diviziei ”H.C.C.”[8]încă din primele subperioade de instructive (individ-grupă). De altfel, pentru subperioadele târzii (subperioada regimentului), directiva de instrucție pe 1948 a Marelui Stat Major nici nu mai prevedea instrucția infanteriei purtate pe mașini, acest capitol fiind imposibil de realizatdin lipsa mijlocelor auto.[9]

În ceea ce privește reparațiile tehnicii auto, după ce în anii 1946 și 1947 s-au pus în funcțiune 236, respectiv 770 autovehicule militare[10] deopotrivă în ateliere civile (de stat și particulare) și militare[11], 1948 aduce cu sine interzicerea oricăror intervenții tehnice la automobilele armatei în atelierele private, comandantul second pentru înzestrare și administrație al Regiunii I Militare evaluând performanța acestor ateliere într-o conferință ținută cu cadrele de comandă ale Regiunii la 20 mai 1948, astfel: Se interzice cu desăvârșire lucrul în atelierele particulare care au însemnat distrugerea întregului nostru material, reparat întotdeauna de mântuială și cu piese de cea mai proastă calitate. La 10 iunie 1948, nu mai trebuie să existe nici o mașină în atelierele particulare.[12] Tot cu această ocazie se vorbește și despre repararea, la Ploiești, în cursul anului 1948, a 900 de autovehicule Skoda, Tatra, și Praga cu ajutorul specialiștilor din Cehoslovacia,[13] ca și de predarea către Primăria Capitalei a unor cantități însemnate de automobile prea uzate sau care nu mai corespundeau cerințelor militare, consemnându-se că Primăria a depus suma totală pentru 5700 mașini.[14]

Însă primii pași articulați și sistematici pe calea regenerării capacității mecanice a armatei române au fost făcuți începând cu anul 1949. După ce fondurile pentru achiziția de armament și tehnică de luptă au crescut cu 900% în exercițiul bugetar 1948/1949 față de 1947/1948[15], și după ce în planificarea din 23 februarie 1949 se prevăzuse achiziționarea a 639 autovehicule din URSS[16], începând cu luna iunie 1949 primele loturi de autovehicule militare sovietice au început să sosească în țară: 22 tractoare șenilate S-80 ”Stalineț”, primele 154 autocamioane ZiS-150 care vor constitui coloana vertebrală a capabilităților moto ale armatei române până către jumătatea anilor ’60, și care au fost utilizate în același an la motorizarea batalioanelor de infanterie din Dobrogea (26, 28, 30, și 33) constituite în Brigada 19 infanterie(un an mai târziu Brigada 25 infanterie moto independentă)[17], primele 135 autocamioane de tracțiune ZiS-151, 88 autoturisme de teren GAZ-67 (pe lângă cele 40 primite în 1948), precum și 5 limuzine ZiS-110. Tot acest aport de peste 400 de automobile, din care 270 au fost trimise de pe platformele de cale ferată direct în aplicațiile din zona Cincu Mare, Făgăraș, care aveau loc în acele zile[18], au resuscitat mobilitatea armatei române și au pus baze motorizării cvasi-complete ce avea să fie realizată în anii 1955-1957.[19] Tot în cursul anului 1949 s-au mai dat la reformă 1500 de atuovehicule militare[20] și s-au reparat în atelierele armatei și în cele de stat791 mașini.[21]

Astfel, dacă în prima jumătate a anului 1949, necesarul automobilistic al armatei române crescuse la 7976 autovehicule[22], iar existentul de mașini militare aflate în stare de funcționare la 14 iunie 1949 se ridica la 1362 bucăți[23], la 15 octombrie, după venirea primelor loturi de autovehicule sovietice și după repararea unui număr sporit de autovehicule, găsim un existent în stare de funcționare de 2156 mașini.[24]În acest sens putem observa că, dacă la 15 noiembrie 1947, necesarul automobilistic al armatei române era satisfăcut cu mijloace în stare de funcționare în proporție de circa 13%, după un an și jumătate, la jumătatea lui 1949, procentul autovehiculelor funcționale existente în armată a crescut la aproximativ 17% din necesar, pentru ca patru luni mai târziu, la 15 octombrie 1949, acesta să ajungă la 27,5% din necesar, în condițiile în care și necesarul auto pe ștatul de pace al armatei române crescuse în intervalul dintre noiembrie 1947 și primul trimestru al anului 1949 cu cca. 16%.

Situația comparativă a autovehiculelor armatei române între anii 1947-1949

CATEGORII DE TEHNICĂ AUTO NECESAR LA 15.XI.1947 EXISTENT ÎN STARE BUNĂ LA 15.XI.1947 NECESAR ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI 1949 EXISTENT ÎN STARE BUNĂ LA 14.VI.1949 EXISTENT ÎN STARE BUNĂ LA 15.X.1949
Autoturisme 947 (din care 351 cu tracțiune integrală) 219 (din care 22 cu tracțiune integrală) 1116 (din care 453 cu tracțiune integrală) 340 (din care 90 cu tracțiune integrală) 578 (din care 141 cu tracțiune integrală)
Autocamioane de transport 1845 336 2048 602 910
Autocamioane de tracțiune (autotractoare) 2726 103 3321 194 335
Tractoare (șenilate, pe roți) 194 (din care 63 cu șenile) 99 (din care 10 cu șenile) 584 (din care 507 șenilate) 6 (cu șenile) 52 ( din care 11 cu șenile)
Autobuze 128 12 108 47 70
Autodube 60 22 87 30 46
Autocisterne 272 14 171 24 39
Automacarale 84 2 68 2 14
Autosanitare 139 11 69 21 41
Autoateliere (reparații auto, armament, radio, etc.) 184 59 206 32 47
Autostații radio 281 23 11
TOTAL (privind doar categoriile tratate în acest tabel). 6860 900 7778 1298 2143

 

Urmare a aportului de autovehicule noi și a reparării unor cantități semnificative de mașini vechi în anii 1948 și 1949, în ședința       Secretariatului C.C. al P.M.R. din 9 ianuarie 1950, înaltul for de partid, analizând situația armatei pe mai multe planuri, printre care și pe cel al dotării materiale a armatei[25] a fost mulțumit de nivelul acesteia la pace, considerând-o ca în general satisfăcătoare. În același timp, tot în cadrul acestei ședințe, mulțumind guvernului sovietic și Tovarășului I.V.Stalin pentru ajutorul imens și multilateral acordat Partidului Muncitoresc Român și Guvernului Republicii Populare Române în legătură cu reorganizarea armatei și cu întărirea capacității de apărare a țării,[26] conducătorii români au hotărât să concretizeze noua cerere pentru furnizarea de material militar adresată guvernului U.R.S.S. în septembrie 1949 prin trimiterea la Moscova a unei delegații românești formate din Emil Bodnăraș, Teclu Iacob – subșef al M.St.M., Romulus Costescu – comandantul artileriei armatei, Ion Focșeneanu – șeful transmisiunilor armatei, și Grigore Ionescu – șeful geniului armatei, delegație care să studieze la fața locului și să precizeze detaliile privitoare la această comandă.[27] Partea sovietică urma să fie încunoștințată despre compunerea delegației până la 15 ianuarie 1950.

În vara aceluiași an, în ședința Secretariatului C.C. al P.M.R. din 4 iulie 1950, probabil după tratativele purtate la Moscova de delegația amintită mai sus, liderii politici de la București au aprobat Planul de 5 ani de dezvoltarea și înzestrarea Forțelor Armate ale R.P.R., resursele financiare alocate capitolului de înzestrare fiind de 258 de miliarde lei (12,9 miliarde lei stabilizați-1952) pentru tot cincinalul, din care pentru acoperirea importului militar (o parte semnificativă constituind-o autovehiculele militare) au fost rezervate 48,5 miliarde lei (2,5 miliarde lei stabilizați-1952).[28]În acest context și ca urmare a Consfătuirii de la Moscova a miniștrilor apărării ai țărilor socialiste care a avut loc în zilele de 9-12 ianuarie 1951 și unde s-a decis accelerarea procesului de dotare și de pregătire a armatelor din sfera de influență sovietică, la 15 aprilie 1951, Ministerul Forțelor Armate ale R.P.R. a cerut și a obținut majorarea planului său de investiții pe 1951 de la 22,3 miliarde lei la 43 miliarde lei (de la 1,15 miliarde lei stabilizați-1952, la 2,15 miliarde lei stabilizați-1952), cea mai mare parte a acestei majorări fiind destinate însă lucrărilor de fortificații de pe granița româno-iugoslavă și de la Marea Neagră.[29]

În ciuda acestor decizii politice și a alocațiilor bugetare generoase, situația parcului auto al armatei române a rămas în continuare deosebit de fragilă cel puțin până către sfârșitul anului 1952. Astfel, într-o notă din 19 iunie 1952 a Direcției Auto din Ministerul Forțelor Armate, se reclama că dotarea cu autovehicule a unităților nou înființate și completarea dotării unităților vechi devine o problemă din ce în ce mai grea din cauza insuficienței mașinilor. Se întâmpină mari greutăți în asigurarea cu autoturisme pentru consilierii sovietici. E necesar să se urgenteze importul de autovehicule din comenzile speciale, de asemeni și piese de schimb.[30] Ilustrativă pentru această stare de fapt este incidentul survenit la comandamentul Corpului 52 Armată, comandantul acestei mari unități raportând la 11 martie 1952 că, după ce singurul mijloc de transport în teren al comandamentului Corpului, un autoturism GAZ-67, fusese dat spre reparație Atelierului Central de Reparații nr.2 din București, acesta a fost dat de organele superioare consilierului sovietic de la Brigada 40 tancuri, comandamentul Corpului de Armată fiind lăsat fără nici un mijloc de deplasare în teren accidentat, ceea ce a produs o stânjenire evidentă a funcționării Corpului. Pentru suplinirea parțială a acestei lipse, comandantul marii unități operative a fost obligat să folosească un autoturism Pobeda și unul Tatra 57K, a căror utilizare în teren accidentat le-a produs pene majore, iremediabile.[31] Cu toate acestea, așa cum se poate vedea și din situația centralizatoare prezentată mai jos, în a doua jumătate a anului 1952, și ulterior, până în vara anului 1955, afluxul de autovehicule militare sovietice a ameliorat într-o măsură semnificativă, dar nu decisivă, situația mobilității în armata română, situație care în ansamblul primilor 4 ani ai noului regim popular se menținuse la un nivel critic.

În cincinalul următor, înzestrarea și modernizarea armatei române a continuat într-un ritm  și mai susținut, reușindu-se în urma efortului economic deosebit făcut de statul român ca la sfârșitul deceniului al șaselea armata să se găsească înscrisă decisiv pe calea modernității militare, fiindu-i asigurată înzestrarea necesară receptării evoluțiilor contemporane ale artei și organizării militare. În acest scop, în ședința Biroului Politic din 1 aprilie 1955, conducerea de partid și de stat a României a aprobat planul de dotare al armatei române pe anii 1955-1959, plan fundamentat pe protocolul semnat la Moscova de delegația română ce s-a deplasat în capitala sovietică între 15 și 20 ianuarie 1955. Miron Constantinescu releva cu această ocazie că valoarea investițiilor necesare se ridica la 5 miliarde ruble (30 miliarde lei)[32], sumă achitabilă în 15 ani, cu excepția capitolului auto, unde urma să se achite prin clearing în același an când primim materialul[33].

Toate aceste deveniri au dus, în cursul perioadei tratate aici, la schimbarea înfățișării și a capabilităților armatei române, înfățișare și capabilități a căror esență este reflectată, ca în cazul tuturor armatelor secolului al XX-lea, cu precădere de dotarea cu tehnică auto militară de toate categoriile și destinațiile.[34] Această evoluție o prezentăm în cele ce urmează pe baza unor situații centralizatoare a dotării cu automobile a armatei române la finele anilor 1952-1956 și la jumătatea anului 1957, situații îndosariate sub numărul 307/1958 în fondul de arhivă al Direcției Tancuri și Auto, și care se găsesc sub formă microfilmată la Serviciul Istoric al Armatei.[35]

 

­

Serviciul Istoric al Armatei, f.Direcția Tancuri și Auto, rola. 3.838, dosar 307/1958, cadrele 479-631

Ministerul Forțelor Armate ale R.P.R.                                                Strict Secret

Direcția Autotractoare                                                                                    Exemplar Unic

Situația autovehiculelor și tractoarelor aflate în dotarea forțelor armate ale R.P.R.[36]

  1. Autoturisme
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Mașini noi            
GAZ-67 192 193 183 167 167 162
GAZ-69 3 163 134 213[37]
Pobeda M.20 95 104 104 104 104 107
Warszawa 12
ZiS-110 6 6 6 6 6 6
ZiM 2 2 2 1 1
Moskvici[400-420] 3 3 3 3 3 3
Tatraplan 2 12 12 11 11 11
Tatra 87K 11 11 10 10 11 10
Skoda Comercial[38] 50 50 35 23
Skoda Militar[39] 20 20 20 19
Total mașini noi 359 381 388 509 479 567
Mașini vechi            
BMW 2 2 2 1 1
Bugatti 1 1 1 1
Buick 18 18 20 11 10
Cadillac 3 3 3 2
Chevrolet 20 20 20 11 9 6
Citroen 1 1 1
Crysler 2 2 6 1 1
DKW 3 3 3
Dodge 8 8 8 1 1
FIAT 6 6 6 1
Ford 88 88 88 68 69 66
Horsch 39 39 49 4 1
Hanomag 1 1 1 1
Humber 1 1 1 1 1
Jeep Willis 17 17 16 6 3 4
LaSalle 1 1
Lincoln Zefir 2 2 2
Mercedes-Benz 42 42 33 9 9 5
Nasch 5 5 7 1
Oldsmobile 4 4 4
Opel 26 26 23 11 7 7
Pakard 3 3 3 1
Plymouth 5 5 4 2 2 2
Praga 17 17 16 16 5 4
Renault 3 3 3 1
Rolls-Royce 1 1 1 1 1
Rover 1 1 1
Steyr 2 2 2
Stoewer 12 12 12 3 2 2
Studebaker 1 1 1 1
Tatra 57K 99 99 99 72 56 48
Tatra Brek 27 27 27 5 4 6
Wanderer 2 2 2
Volkswagen 3 3 3
Total mașini vechi 468 468 464 226 187 175
TOTAL 827 849 852 735 666 742

 

  1. Autocamioane de transport
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Mașini noi            
ZiS-150 483 595 870 1065 1054 1147
IAZ/MAZ[-200] 110 130 134 134 134 105
GAZ-51 31 31 281 368 355 352
Praga RN Militar 265 265 304 265 265 258
Praga RN Comercial 210 220 94 90 85
Skoda 706 5 5 5 5 5
SR-101 2 31 196
Csepel 12 20 17 14
Total mașini noi 1099 1181 1606 1953 1951 2162
Mașini vechi            
Alfa Romeo 2 2 2
Autocar 1
Bedford 2 2 2
Borgward 12 12 12 5 4 4
Bussing-NAG 8 8 8 9 7 5
Chevrolet 10 10 10 14 4 4
Citroen 2 2 2
Dodge 1 1 1
FIAT Diesel 1 1 1 2 1 1
Ford 4 cil. 11 11 11 7 15 21
Ford 6 cil. 1 1
Ford 8V 319 319 197 214 194 121
Ford Marmon 185 185 110 127 129 120
Ford Pickup 1 4
Fordson 116 116 54 43 42 30
GAZ AA 27 27 27 21 22 21
Hansa Lloyd 1 1 1 1 1 1
Henschel Comercial 1 1
Krupp 1 1 1
Klokner 82 82 82 65 48 41
Latil 11 11 11 12 19 21
Magirus 1 1 1
MAN Diesel 11 11 11 8 5 5
Mercedes-Benz 79 79 71 64 60 54
Mercedes Diesel 1 3 3
Moriss Comercial 29 29 29 22 16 10
Opel Adam 1 1 1
Opel Blitz 75 75 75 54 37 33
Peugeot 1 1 1 1 1
Polski FIAT 17 17 17 8 7 4
Praga RN (tip vechi) 66 66 66
Renault 10 10 10 8 3 3
Raba Botond 2 2 2 2
Schneider 1 1 1
Steyr 1 1 1 1 1 1
Saurer Diesel 1 1 1 1 1 1
Skoda Diesel 3 3 3 2 2 2
Thornicroft 1 1 1
Tatra 27B 30 30 30 22 18 18
Willis 1 1 1 1 1
ZiS-5 104 104 104 109 106 48
Total mașini vechi 1224 1224 957 827 749 575
TOTAL 2323 2405 2563 2780 2700 2737

 

  1. Autocamioane de tracțiune
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Mașini noi            
ZiS-151 241 279 325 1169 1458 1623
GAZ-63 40 40 40 1023 1295 1469
IAZ-210[40] 27 36 36 46
Tatra-805[41] 200 200 200 196 196 196
Total mașini noi 481 519 592 2424 2985 3334
Mașini vechi            
ADGR 94 46 46 36 34 19
GMC 2 2 2 3 2 2
Henschel 94 94 94 93 60 59
Praga RV 94 94 94 60 60 60
Skoda ST 246 246 246 188 184 167
Skoda STP 33 33 33 9 14 17
Skoda LTP 29 29 29 7 8 8
Studebaker 8 8 8 7 6 6
Tatra 93T 68 68 68 12 8 7
Total mașini vechi 668 620 620 415 376 345
TOTAL 1149 1139 1212 2839 3361 3679

 

  1. Autostații radio
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Mașini noi            
GAZ-51 20 20 20 29 24 24
GAZ-63 27 27 28 84 123 148
GAZ-67 9 9 9 10 10 10
GAZ-69 30 30
ZiS-151 38 38 50 110 184 241
Csepel 42 42 42 56 76 76
Tatra-805 4 4 4
Total mașini noi 136 136 149 293 451 533
Mașini vechi            
Borgward 7 7 7 7 7 6
Bussing-NAG 1 1 1 1 1 1
Chevrolet 2 2 2 2 2
Ford 8V 2 2 2
Henschel 14 14 14 15 4 14
Horsch 20 20 20 16 17 12
Krupp 8 8 8 11 7 7
Latil 3 3 3
Mercedes Diesel 5 5 5 6 3 3
Morris Comercial 2 2 2 3
Opel Blitz 6 6 6 6 6 5
Polski FIAT 1 1 1 1 1
Renault 3 3 3 1 1 1
Steyr 9 9 9 1
Studebaker 1 1 1 1 1 1
GAZ AA 1 1 1 1 1
GMC 4 4 4 4 4 4
Tatra 1 1 1
Vomag 1 1 1
ZiS-5 1 1 1 1 1 1
ZiS-6 1 1 1 1 1 1
Total mașini vechi 93 93 93 88 67 66
TOTAL 229 229 242 381 518 599

 

  1. Autostații degazare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-51 14 9 8
GAZ-63 1 1 1 1 3 22
ZiS-150 8 8 36 36 45 45
ZiS-151 3
ZiS-5 2 2 2 1 2 2
TOTAL 11 11 39 52 59 80

 

  1. Autocentrale telefonice
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-63 27 [42] (vezi nota 42)
Csepel 1    
Polski FIAT 1    
Horsch 1    
Renault 1    
Mercedes Diesel 1    
Vomag 1    
Ford Marmon 2    
TOTAL 35    

 

  1. Autoalimentare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-51 6 6 6 10 12 12
ZiS-150 36 36 36 39 50 52
ZiS-151 30 31 29
IAZ/MAZ-200 4 4 4 4 4 4
Tatra-111A 5 5 5 5 5 5
Total mașini noi 51 51 51 88 102 102
Ford 12 12 12 2 2
Hotchkis 16 16 16 2 1 2
Latil 9 9 9 9 9 9
Mercedes 1 1 1
Studebaker 3 3 3 3 3 3
ZiS-5 6 6 6 6 6 6
ZiS-6 3 3 3 3 3 3
Total mașini vechi 50 50 50 23 24 25
TOTAL 101 101 101 111 126 127

 

  1. Autocisterne
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 15 15 15 13 15 13
PMZ-11 2 2 2 6 6
Mao Tze Dun (S.R.) 20
Total mașini noi 17 17 17 19 21 33
Praga RN 26 26 26 3
Praga TN 1 1 1 3 3 3
Ford 8V 42 42 42 55 53 51
Fordson 1 1 1 1 1 1
Mercedes-Benz 10 10 10 10 11 11
ZiS-5 16 16 16 16 15 15
Tatra 11 11 11 5 3 3
Total mașini vechi 107 107 107 90 89 74
TOTAL 124 124 124 109 110 107

 

  1. Autopompiere
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-5 4 4 4 2 10 9
Praga RN 26 26 26
ZiS-150 4 4

 

  1. Autoextinctoare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Latil 4 4 4 4 4 4

 

  1. Automacarale
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 15 15 15 15 16 13
LAZ-690 10 10
MAZ-200 5 5 5 2
Total mașini noi 20 20 20 20 26 23
Ford 8V 8 8 8 7 8 7
Skoda STP 10 10 10 9 8 8
ZiS-5 1 1 1 1 1 1
Renault (șenile) 1 1
Willeme 2 2
Total mașini vechi 19 19 19 19 20 17
TOTAL 39 39 39 39 46 40

 

  1. Autoateliere
  2. a) reparații auto
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 1 2 1 1
ZiS-151 VAREM 1 1
Total mașini noi 1 1 1 2 2 2
Alfa Romeo (vulcanizare) 1 1 1 1 1 1
Bussing-NAG 2
Chevrolet 1 1 1 1
Ford 8V 5 5 5 6 6 6
Ford Marmon 1 1 1 1 1 1
GAZ AA 1 1 1 1 1 1
Henschel 1 1 1
Latil 2 2 2 3 4 2
Opel Blitz 55 55 55 75 72 62
Skoda APDR 17 17 17 20 18 19
Skoda ST 2 2 2 2
ZiS-5 2 2
Total mașini vechi 86 86 86 111 107 98

 

  1. b) reparații tancuri
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-151 TRMA 18 18 18
ZiS-151 TRMB 50 12 12
ZiS-151 (reparat și

încărcat acumulatori)

8 8
ZiS-151 (sudură electrică

și autogenă)

8 8
ZiS-151 (reparații electrice) 1 1
ZiS-151 (fierărie, alămire) 1 1
Total mașini noi 68 48 48
Bussing-Nag 2 2 2 3 2
Ford Marmon 1
Opel Blitz 9 9 9
Skoda APDR 1
ZiS-5 2
Total mașini vechi 11 11 11 6 3

 

  1. c) reparații armament
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 1
ZiS-151 2 2 2 5 5
Csepel 4 4 4 4 4 4
SR-101 2
Total mașini noi 7 7 7 6 9 9
Fordson 4 4 4
Henschel 6 6 6 10 8 7
Latil 9 9 9
Opel Blitz 28 28 28 40 38 39
ZiS-5 9 9 9 7 6 6
Total mașini vechi 56 56 56 57 52 52

 

  1. d) reparații avioane
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 1
ZiS-151 4 9 9 9
ZiS-151 PARM-2 5 6
Total mașini noi 4 10 15 16
Henschel 3 3 3 6 7 7
Latil 4 11 8
Opel Blitz 2 2 2 7 7 7
ZiS-5 2 2 2 3 3 3
ZiS-6 2 2 2 2 2 2
Total mașini vechi 9 9 9 22 30 27

 

  1. e) reparații radio
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 6 6
ZiS-151 2 6 12 12

 

  1. f) reparații mașini de geniu
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 APRIM 3 5 5
Csepel APRIM 1 4 2 3

 

  1. g) reparații electrice
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Latil 1 1
Mercedes Diesel 1 1

 

  1. h) autoșasiuri pentru confecționat autospeciale
TIPUL 1957
GAZ-51 15
GAZ-63 89
ZiS-151 90
SR-101 10

 

  1. Autostații amplificare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Steyer 10 10 10 10
Horsch 1 1

 

  1. Autostații iluminare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 3 [43] (vezi nota 43) (vezi nota 43)
Csepel 22      

 

  1. Autosanitare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-55 7 7 7 5 7 6
GAZ-63 1 1 1 1 1 1
PMZ-653 (GAZ-51) 5 10
Phenomen-IFA 5 5 5
Total mașini noi 8 8 8 11 18 22
Ford 4 cil. 1 1 1
Ford 8V 23 23 23 28 27 26
GAZ-AA 5 5 7 12 9 9
Horsch 1 1 1
Hotchkis 1 1 1 1 1 1
Latil 2 2 2 2 2 3
Naclandi 1 1 1 1 1 1
Opel Blitz 1 1 1 1 1 1
Phenomen 7 7 7 2 2 2
Polski FIAT 7 7 7 2 1
Renault 2 2 2 1 1 1
Skoda 21 21 21 13 12 11
Steyr 1 1 1
Schneider 1 1 1
Tatra 5 5 5
Total mașini vechi 79 79 79 63 57 55

 

  1. Autoradiologii
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Praga RN 1 1 1 1 1 1
Latil 3 3 3 3 3 3

 

  1. Autodentare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Praga RN 1 1 1 1 1 1
Skoda 1 1 1

 

  1. Automortuare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Skoda 1 1 1 1 1 2

 

  1. Autoetuve
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Latil 1 1 1 1 [44] (vezi nota 44)

 

  1. Automagazine
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-151 5 5
SR-101 1 9
Ford Marmon 10 10 10

 

  1. Autotipografii
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 5 10 10 10
Fordson 5 5 5 5 5 5

 

  1. Autoscene
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Skoda ST 2 2 2 2 2 2

 

  1. Autobasculante
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 4 4
SR-101 12
Csepel 2 2
Dumper 2 2 2

 

  1. Autoaparataj special pentru aviație și geniu
  2. a) laboratoare foto
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 25 25 23 27 28 28
ZiS-151 24
SR-101 1
Latil 6 6 6 6 3 3

 

  1. b) autobalizaj
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 12 3
Latil 4 4 4 1
ZiS-5 2 2 2

 

  1. c) autostații LUCII
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 10 10 10 6 18 18

 

  1. d) autostații proiectoare pentru aterizare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 1 26 [45]  

 

  1. e) autoproiectoare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 (vezi nota 41)         26 28
ZiS-151 3 17 17
Thornicroft 1
Latil 1 1 1 2 2
ZiS-5 2 2

 

  1. f) autofar sclipiri
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Latil 3 3 3 6 6 6

 

  1. g) autostar (pcs)
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 5 5 5 9 [46] (vezi nota 46)
Latil 1    

 

  1. h) autostații pentru fabricat oxigen
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 2 2 5 9 11 11

 

  1. i) autostații pentru transvazat oxigen
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-150 7 7 9 9 11 11
ZiS-151 15 17
GAZ AA 1 1 1 1 1 1

 

  1. j) autostații pentru transvazat benzină
TIPUL 1957
GAZ-51 4

 

  1. k) autoelectriciene
TIPUL 1952
Latil 1

 

  1. l) autostații simplificare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Latil 6 6 6 8 5 5

 

  1. m) autogrup electrogen (vechi)
TIPUL 1952 1953 1954
Skoda 1 1 1
Phenomen 7 7 7

 

  1. n) noduri mobile de transmisiuni
TIPUL 1956 1957
GAZ-63 25 47
ZiS-151 6 12
Ford Marmon 1 1

 

  1. o) autospeciale pentru pornit avioane cu reacție
TIPUL 1955 1956 1957
ZiS-150 1 5 5
Moskvici 4 4 4

 

  1. p) autoplug rotativ pentru zăpadă
TIPUL 1955 1956 1957
ZiS-151 2 2 2

 

  1. q) autogeneratoare electrice PES-15
TIPUL 1955 1956 1957
ZiS-150 1 1 1
GAZ-51 15 2 2
Csepel 40 40 40
ZiS-5 1

 

  1. r) autogeneratoare electrice AES 1 K
TIPUL 1955 1956 1957
GAZ-51 15 15 14
GAZ-63 20 20

 

  1. s) autogeneratoare electrice AE 2
TIPUL 1955
Csepel 4
ZiS-5 1

 

ș) puncte de comandă zbor

TIPUL 1956 1957
ZiS-150 10 10

 

  1. t) autostații meteo
TIPUL 1956 1957
ZiS-151 5 6

 

ț) autostații telegrafice

TIPUL 1957
Ford 8V 1
Horsch 1

 

  1. u) autofrigidere
TIPUL 1956 1957
GAZ-51 3 3

 

  1. Autobuze
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-51 18 21
GAZ M.30 10 10 10 10 9 10
GAZ N.63 1 8
ZiS-150 5 5 5 5 5 5
Praga RND 10 10 10 13 9 9
Mao Tze Dun (SR) 2 2
Tudor Vladimirescu 2
Total mașini noi 25 25 25 28 44 57
Bussing-NAG 1 1 1 1 1 1
Chevrolet 9 9 9 6 4 4
Citroen 2 2 2 1 1 1
Faun Diesel 1 1 1 1
FIAT 1 1 1 4
Ford 8V 14 14 14 17 17 17
Fordson 19 19 19 19 19 19
GAZ AA 1
Greistift 2 2 2 1 1 1
Krupp 1 1 1 1 1 1
Latil 2 2 2 4 2 2
Magirus 1 1 1
MAN Diesel 32 32 32 26 23 21
Mavag 2 2 2 1 1 1
Mercedes Diesel 2 2 2 4 5 4
Opel Blitz 4 4 4 3 2 1
Polski FIAT 4 4 4 2 2
Saurer Diesel 3 3 3 2 2 2
Schneider 1 1 1
Total mașini vechi 100 100 100 92 84 80

 

  1. Autodube
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-51 1 1
Csepel 17
Skoda 1101 6 7 7
Phenomen-IFA 1 1 1
Total mașini noi 24 9 9
Bussing-NAG 4 4 4 2
Borgward 3 3 3 1 1 1
Chevrolet 1 1 1 1 2 2
Ford 8V 15 15 15 12 14 10
Ford Marmon 1 1 1 1 2 2
Fordson 5 5 5 6 9 9
GAZ-AA 12 12 12 11 12 11
Henschel 1 1 1 1
Horsch 2 2 2 1 1
Krupp 1 1 1 3 2
Latil 17 17 17 17 11 9
Magirus 2 2 2 1 2 1
Mercedes-Benz 2 2 2 1 4 4
Mercedes Diesel 1 1 1 4
Morris Comercial 1 1 1 4 5 4
Opel Blitz 2 2 2 4 2 2
Polski FIAT 5 5 5   3 3
Renault 1 1
Skoda 9 9 9 1 1 1
Tempo FIAT 1 1 1
Vomag 1 1
Total mașini vechi 85 85 85 63 78 64

 

  1. Autocaravane cinematografice
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
GAZ-51 5 5 20 27 25 25
ZiS-150 7 7 7 12 16 16
Csepel 3 3 3 3 4 4
Total mașini noi 15 15 30 42 45 45
Fordson 2 2 2 4 3 3
Ford 8V 2 2 2 1 2 2
Ford Marmon 1 1 1 2 2 2
Polski FIAT 1 1 1
Skoda 1 1
Total mașini vechi 6 6 6 7 8 8

 

  1. Tractoare
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
Stalineț S-80 53 53 80 71 91 81
IAZ-204 4 4 4 5 6 6
KD-35 273 653 703 750 773 637
ATZ 4 4 4 10 3
CTZ 4 4 4 2 1 1
IAR-22 60 60 59 59 58
AT-L 25 25 35
AT-S 30 30 37
BTR-152 1 2 1
23 August 1 1 2
Total mașini noi 338 778 855 954 991 858
Praga T6 30 30 30 11 7 6
Caterpillar 28 33 33
FIAT 2 2 2 1 1
FIAT Modena 1 1 1
Fordson 1 1 1 1
Hanomag 8 8 8 10 8 6
Hurliman 2 2 2
Lanz Buldog 17 17 17 16 16 11
Latil 3 3 3 3 3 3
Maybach 2 2
Numberg 1 1 1 1    
Steyr 3 3 3 1 1 1
Renault 1 1 1
Polski FIAT 1 1 1
Twenty-two 1 1 1 2 4 4
Total mașini vechi 81 81 81 74 76 65
TOTAL 419 859 936 1028 1067 923

 

  1. Drezine
TIPUL 1957
SR-101 2
ZiS-150 1
Mercedes-Benz 1

 

  1. Excavatoare rutiere
TIPUL 1957
E.353 3

 

  1. Gredere
TIPUL 1957
Stalineț S-80 15

 

  1. Autoamfibii
TIPUL 1956 1957
ZiS-120 5
ZiS-150 12 12
GAZ-46 4

 

  1. Autoplantatoare stâlpi
TIPUL 1956 1957
GAZ-63 1 1

 

  1. Aruncătoare cu reacție
TIPUL 1952 1953 1954 1955 1956 1957
ZiS-151 52 52 52 74

 

TOTAL

CATEGORIA 1952 1953 1954 1955 1956 1957
  AUTOTURISME moderne 359 381 388 509 479 567
vechi 468 468 464 226 187 175
AUTOCAMIOANE moderne 1580 1778 2198 4367 4936 5395
vechi 1844 1844 1568 1232 1140 930
AUTOSPECIALE moderne 370 370 531 925 1259 1998
vechi 729 729 741 666 637 575
TRACTOARE moderne 338 778 855 954 991 858
vechi 81 81 81 74 76 65
TOTAL moderne 2647 3307 3972 6755 7665 8818
vechi 3122 3122 2854 2198 2040 1745
TOTAL GENERAL 5769 6429 6826 8953 9705 10563

 

[1]Nicolae Spiroiu, Tiberiu S. Urdăreanu (coord.), ș.a., Autovehiculele în armata română. Tradiție și contemporaneitate, ed. Militară, București, 1991, p.134

[2]Ibidem, p.142

[3]Ibidem, p.143

[4]Serviciul Istoric al Armatei (în continuare S.I.A.), f.Secția Auto, Blindate, și Carburanți, Spatele Armatei, rola 2.2217, cadrul 248, apud Alin Sămușan, Motorizarea tracțiunii în armata română între 1948 și 1957, în ”Buletinul Muzeului Militar Național”, vol.12, 2014, p.189

[5]Alin Sămușan, op.cit., p.189 și S.I.A., f.Secția Auto, Blindate, și Carburanți, Spatele Armatei, rola 2.2217, p.238-239.

[6]S.I.A., f.Regiunea II Militară, rola 6.1990, cadrul 577.

[7]Ibidem, cadrul 371.

[8]Ibidem, f.Regiunea I Militară, rola 5.356, cadrul 115.

[9]Ibidem, cadrul 165.

[10]Nicolae Spiroiu, Tiberiu S. Urdăreanu (coord.), ș.a., op.cit., p.144

[11]Până la 1 iunie 1946 reparațiile s-au făcut descentralizat și fără evidențe, la ateliere private, chiar și ilegal. Între 1 iunie 1946 și 31 decembrie 1947 a avut loc un proces lent de identificare și urmărire a autovehiculelor împrăștiate pe la diverse stabilimente particulare, iar începând cu anul 1948 reparațiile autovehiculelor militare nu s-au mai făcut decât la atelierele armatei și la cele civile de stat (Auto Independența și Auto Cotroceni), Alin Sămușan, op.cit., p.188, nota 2.

[12]S.I.A., f.Regiunea I Militară, rola 5.361, cadrul 180.

[13]Ibidem.

[14]Ibidem, p.178.

[15] Mihai Inoan, Oliver Lustig, ș.a., Armata română în primii ani ai revoluției și construcției socialiste, ed.Militară, București, 1975, p.214

[16]Alin Sămușan, op.cit., p.190.

[17]Nicolae Spiroiu, Tiberiu S. Urdăreanu (coord.), ș.a., op.cit., p.144-145.

[18]La aplicațiile respective au participat 270 mașini noi, 300 aparținând unităților ce se aflau pe zona de manevre, și 220 detașate de la alte unități. Alin Sămușan, op.cit., p.190.

[19]Ibidem, p.190-191.

[20] Ibidem, p.188, nota 2.

[21] Ibidem, p.189.

[22]S.I.A., f.Secția Auto, Blindate, și Carburanți, Spatele Armatei, rola 2.2217, cadrele 260-261.

[23]Ibidem, cadrul 237.

[24]Ibidem, rola 2.2218, cadrele 398-399.

[25]Arhivele Naționale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), f.C.C. al P.C.R., s.Cancelarie, d.4/1950, p.11.

[26]Ibidem, p.1.

[27]Ibidem.

[28]A.N.I.C., f.C.C. al P.C.R., s.Administrativ-Politică, d.89/1950, p.12

[29]Ibidem, d.58/1951, p.6.

[30]S.I.A., f. Ministrul adjunct pentru armament și tehnică, rola 3.2629, cadrul 485.

[31]S.I.A., f.Direcția Auto, rola 3.563, cadrul 23.

[32] Suma din 1955 este redată în lei stabilizați-1952, iar cea din 1951 este redată în lei stabilizați-1947. Dat fiind că leul stabilizat în 1952 valora 20 de lei stabilizați-1947, putem stabili echivalentul de 12,9 miliarde lei destinați înnoirii armatei române în perioada 1951-1955, față de 30 miliarde lei destinați aceluiași scop în intervalul 1955-1959.

[33] Alin Sămușan, op.cit., p.202.

[34]Un indicator deosebit de grăitor în acest sens este cel al energiei mecanice aferente fiecărui militar român; astfel, dacă în 1948 acest indice era de 0,6 C.P./militar (într-o divizie de infanterie), în 1956 el a ajuns la 15 C.P./militar (în ansamblul armatei). Apud, Mihai Inoan, Oliver Lustig, ș.a., Op.Cit., p.277,278.

[35]Datele concrete ale situațiilor anuale sunt: 31 decembrie 1952, 31 decembrie, 1953, 31 decembrie 1954, 1 ianuarie 1956, 10 decembrie 1956, și 1 iunie 1957.

[36] Cifrele reprezintă cantitatea totală de autovehicule: suma celor în stare de funcționare, a celor de reparat, și a celor reformabile. De asemenea, în tabelele de față nu este reprodusă repartizarea pe grupe de folosință și pe categorii de stare tehnică a mașinilor, repartizare care este făcută în documentele originale.

[37]10 GAZ-69, și 203 GAZ-69A.

[38]Este vorba despre modelele Skoda 1101 STW, 1102 STW, sau 1101 Furgon.

[39]Skoda 1101 VO, produsă între anii 1948 și 1951, în principal pentru export.

[40]Utilizate pentru tractarea tunurilor antiaeriene de 100 mm. Alin Sămușan, Op.Cit., p.201-202.

[41]Utilizate aproape exclusiv pentru tractarea tunurilor antitanc ale regimentelor și brigăzilor antitanc. Ibidem, p.205.

[42] Categoria “autocentrale telefonice” nu este prezentă în situațiile aferente anilor 1956 și 1957.

[43]În situațiile aferente anilor 1955, 1956, și 1957, această categorie de autovehicule nu mai este menționată.

[44]În situațiie aferente anilor 1956 și 1957, această categorie nu mai este menționată.

[45]În situațiile aferente anilor 1956 și 1957 categoria ”autostații proiectoare pentru aterizare” nu mai este menționată, fiind inclusă, după toate aparențele în categoria ”proiectoare”. Aceasta probabil în urma contopirii aviației militare și a apărării antiaeriene a teritoriului în anul 1956.

[46]În situațiile aferente anilor 1956 și 1957 această categorie nu mai este menționată.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

hehey