Motto: „Trăim într-o epocă de uriaşă, fantastică explozie, expansiune şi înstăpânire a PROSTIEI ca valoare” (I.D. Sîrbu, 1985)
România de azi, precum şi România de ieri, se zbate într-o cruntă mizerie materială, dar mai ales morală! Mari filozofi ai istoriei şi mari psihologi, de la Mircea Eliade la Jung, au sesizat că există, dincolo de karma individuală (destin), şi un destin colectiv, al popoarelor. În acest destin colectiv sunt înregistrate în matricea sufletească toate laşităţile şi demisiile morale ale fiecărui popor.
În anii '80, România era denumită în presa occidentală drept „Etiopia Europei” din cauza foametei şi mizeriei materiale. Poporul român, în majoritatea sa rurală, îşi doreşte întoarcerea la „Etiopia” materială şi sufletească. Iată că azi ne trezim cu o mizerabilă campanie anti-elitistă şi de albire a trecutului ceauşist, prin sintagma „ieri era mai bine”. Poporul român are memorie scurtă, odată ce a uitat de enormele cozi de la oase şi „adidaşi”, de la zahăr şi ulei. Cine îşi mai aduce aminte azi de cozile sacoşelor, căci până şi sacoşele formau cozi, în special la carne, iaurt şi lapte?! Casa dată de partid (în condiţii impuse de el, nu o primea oricine) era cu chirie, nu era a ta şi nu era destinată vreodată să fie a ta, chiar dacă ai fi dorit să o cumperi ulterior. Deşi acum RA-APPS-ul face cu totul altfel, în cazul vilelor succesorilor politici! Iar apartamentul muncitoresc era construit cu mult sub normele igienei sociale permise în Europa Occidentală, raportat la tipul de locuinţă socială. Şi nu este o exagerare! Locuinţele sociale ridicate în oraşul românesc între anii 1900 şi 1940 au devenit după 1950 locuinţe rezidenţiale, pentru că au rămas mai bine cotate şi mai confortabile decât ceea ce s-a construit sub comunism. S-a uitat apoi de frigul şi bezna din aceste case de prefabricate, din timpul iernilor!
După decembrie 1989, foştii deţinuţi politici, azi tot mai puţini în viaţă, aşteptau o pedepsire a vinovaţilor de teroarea ideologică, dar şi o limpezire a trecutului comunist. Dar după ce mineriadele au înecat în sânge Piaţa Universităţii, asupra României s-a aşternut o tăcere vinovată. S-a mers pe ideea împărţirii ciolanului între facţiunile participante la acest jaf programatic.
Am uitat rapid de experimentul Piteşti, de închisorile de tristă amintire Poarta Albă sau Canal; am trimis cu neruşinare în Parlament lachei ai sistemului totalitar precum Vadim Tudor, Ion Iliescu, Petre Roman etc. Prin această laşitate colectivă, memoria celor care au luptat pentru libertate a fost puternic pătată. Nimeni nu are scuză să spună că nu ştie. Tinerii revoltelor din Piaţa Universităţii strigau în 1990: „Cine a tras în noi, după 22?”. S-a răspuns?! Au trecut cam mulţi ani şi nu ştie nimeni cine a organizat criminalele mineriade.
Putem trage o concluzie tristă, care a fost de altfel şi scandată în Piaţa Universităţii de oameni lucizi: „Unde-s teroriştii? Au ajuns miniştri!”.
Această metamorfoză crudă s-a petrecut de foarte curând sub ochii noştri nepăsători. Avem în faţa noastră un amestec pestilenţial de imoralitate şi corupţie care şi-a luat numele colectiv de USL. Să vedem pe cine regăsim printre liderii acestei formaţiuni, printre parlamentarii ei?! Nimeni nu poate să nege că nu ştie cine este Petre Roman. „Dizidentul” cu bursă în Franţa la Toulouse, sub Ceauşescu, fiul generalului pro moscovit Walter Roman. Oare putem eluda dezvăluirile despre trecutul lui Dan Voiculescu, alias Felix Voiculescu, publicate de săptămânalele “Expres” şi “Expres Magazin” în anii '90?
Printre cei care au semnat dezvăluiri despre trecutul lui Dan Voiculescu în “România Liberă” şi apoi “Ziua” s-a numărat şi celebrul senator Sorin Roşca Stănescu. Oare a fost lovit de amnezie sau este vorba de o veche problemă românească legată de moralitate, de caracter?!
Mizeria generalizată de azi este cauzată în primul rând de o laşitate morală colectivă. Ne uităm istoria recentă precum şi istoria mai veche. Încercăm să albim ce va rămâne veşnic negru, comunismul, şi pe corifeii acestuia, de la activiştii Ioan Rus şi Emil Boc la UTC-istul Mihai Răzvan Ungureanu.
Mimăm neştiinţa şi devenim şi noi abjecţi. Este imposibil, ca om de cultură, să nu te întrebi ce mare operă filozofică sau literară are noul ministru al Culturii, liberalul Gigel Ştirbu, să merite această poziţie? Ajuns aici într-o ţară care i-a dat printre alţii pe Lucian Blaga, Petre Pandrea, Petre Ţuţea etc. Halal naţiune şi partid liberal!
Din această ţară ne putem mândri cu Nicu Steinhard şi părintele Galeriu, dar facem dintr-un măscărici de penitenciar ca Gigi Becali port-drapelul creştinismului.
Se spune că, de obicei, cum este prezentul aşa va fi şi viitorul. Adevărată vorbă. Priviţi mutrele de misiţi ale parlamentarilor şi decidenţilor politici şi acolo, în grimasele lor, se poate desluşi destinul copiilor noştri! Milorad Pavic afirma că „atunci când este să dispară un popor dispare mai întâi înalta societate şi odată cu ea literatura”. Prezenţa unui Zgonea şi a unui Gigel în poziţii decidente înalte ne dovedeşte că românii dispar ca naţiune iar vina este colectivă: nepăsare, laşitate, dezinteres.
Popoarele care au memoria scurtă dispar din istorie. Deoarece nu pot vedea în trecut pentru a nu mai repeta greşelile şi ca atare nu au reflexe pentru viitor! Trăim vremuri foarte dure. Popoarele care nu-şi manifestă cultural identitatea nu au ce să mai caute în istorie. Dispar prin substituire de populaţii iar în cazul României varianta ţigănească este tot mai mult vehiculată.
Reîmpărţirea sferelor de influenţă şi acapararea ţărilor mai mici sunt o realitate cotidiană. Presa vorbeşte despre ea, dar nu ştiu câţi dintre politicieni au un asemenea subiect pe agenda de lucru, şi nu afacerile de familie. Anul 2014 va fi decisiv pentru viitorul României dacă ne gândim la războaiele electorale, care sunt foarte aproape.
sursa: cotidianul.ro
