Dezvoltarea: acces direct la hrană și apă

Ilie Catrinoiu 9 aprilie 2015 1 comentariu

Ca în fiecare an din 1991, între 31 august și 5 septembrie 2014 a avut loc la Stockholm „Săptămâna Mondială a Apei”. Evenimentul este organizat de Institutul Internațional al Apei din Stockholm, un centru de consultanță pe tema politicilor de Dezvoltare Durabilă. Și, ca în fiecare an de după căderea comunismului, clasa politică și intelectuală din România nu informează publicul și nu ia măsuri în direcția îmbunătățirii nivelului de trai după recomandările făcute de specialiști la cel mai înalt nivel.

Dr. Kandeh Yumkella, Reprezentant Special al Secretarului General al ONU, a susținut că trebuie regândit modul în care producem și folosim energia și apa pentru a asigura prosperitate pentru toți oamenii, astfel încât să protejăm mediul și să asigurăm o dezvoltare socio-economică durabilă.

Din 7 miliarde de oameni câți sunt pe Planetă, 2, 5 miliarde nu au acces la electricitate, iar 2, 8 miliarde trăiesc în zone unde politicile nesustenabile mențin nesiguranța oamenilor asupra accesului direct la apa potabilă; în afară de aceștia, 768 de milioane de oameni nu au deloc acces la apă. Având în vedere că apa și energia sunt interdependente, experții estimează că până în 2035 consumul de energie va crește cu 35%, iar consumul de apă cu 85%. Dr. Yumkella a subliniat că dacă actualul sistem economic extractiv continuă, toți oamenii vor avea de suferit.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, mai mult de jumătate din populația României nu are acces la un sistem de alimentare cu apă. Datorită goanei după profit, obicei cultivat de către mentalitatea capitalistă, agricultura practicată cu ajutorul îngrășămintelor chimice a dus în țara noastră la un surplus de nitrați care contaminează pânza freatică, lacurile și râurile. Cantitatea prea mare de nitrați din corpul uman produce apoi hipertensiune, cefalee, urticarii, intoxicații și unele tipuri de cancer.

Un alt studiu care arată situația dezastruoasă în care se află România e cel realizat de Oxfam, o organizație internațională cu centrul la Oxford care își propune să găsească soluții pentru eradicarea sărăciei. Conform Oxfam, cei mai bine hrăniți sunt olandezii, elvețienii și francezii, românii aflăndu-se pe locul 51 în lume și pe unul din ultimele locuri în Europa. Chiar dacă în România există suficientă mâncare pentru toată populația (locul 11 din 125 de țări), în ceea ce privește accesul direct la hrană stăm mai prost decât țări precum Nepal, Siria sau Kazahstan. Calitatea hranei pe care o consumăm nu este deloc bună. Studiul arată că dintre tările europene doar Bosnia-Herțegovina, Moldova, Armenia și Azerbaidjanul au mâncare mai slabă calitativ decât a noastră. De cealaltă parte, nemții, grecii și spaniolii au mâncarea de cea mai bună calitate.

Care sunt cauzele acestui dezastru din România? Taxarea inexistentă sau minimă și dereglementarea pieței industriei agro-alimentare sunt profitabile pentru multinaționale și duc la extincția țărănimii productive, la exploatarea fermelor de familie, la degradarea mediului și exacerbarea sărăciei; de asemeni, calitatea vieții și a mâncării sunt distruse.

Este nevoie ca statul român să impună regulile jocului prin reglementările necesare în urma cărora motoarele economiei să pornească. Și acest lucru nu se poate întâmpla decât printr-un sistem de taxare just în funcție de profit și de indicele de poluare a mediului. Apoi trebuie instituit modelul economic cooperatist, în paralel cu sistemul bancar cooperatist creator de capital local și monedă locală, pentru eliminarea intermediarilor și crearea industriei locale la cel mai înalt standard în ceea ce privește calitatea produselor. Explozia somajului și nivelul de trai mizerabil arată că nu se mai poate continua pe vechiul model economic neoliberal în care crearea finanțelor, producția, distribuirea produselor și consumul sunt entități separate ce acționează autonom. România are nevoie urgentă de implementarea unei Noi Economii în care producătorul bunurilor materiale este și distribuitor, și finanțator al propriei afaceri, și creator de monedă locală. În mediile Noii Finanțe a apărut deja conceptul de „diversitate monetară” sau „multicultură monetară”. Economia modernă, așa cum a fost ea concepută de Adam Smith, Karl Marx și Milton Friedman, înseamnă centralizare economică realizată prin PIB și prin monocultură monetară: PIB – indice care nu măsoară calitatea vieții și creșterea ecologică; și monocultura monetară – o singură monedă prin care se fac tranzacții naționale și / sau globale (leu, Euro, Dolar, moneda globală, etc). Unul din motivele principale pentru care, în România, clasa de mijloc nu există e faptul că monocultura monetară nu permite nașterea capitalului local independent de fluxurile internaționale de capital. Prin urmare, monocultura monetară trebuie abandonată în favoarea multiculturii monetare: o societate prosperă se naște numai din competiția liberă a sistemelor monetare. În România am putea avea, pe langă Leu, bani locali în fiecare județ sau regiune în scopul dezvoltării capitalului local, producției și infrastructurii.

Sărăcia nu este un destin înscris genetic, așa cum au ajuns românii să creadă, și nu este nici o „cruce” pe care trebuie să o poarte ortodoxul; sărăcia este o problemă politică ce ține de imoralitate și corupție, adică de păcat. Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „a-ți duce crucea” înseamnă a te lupta cu patimile, cu păcatele, a te elibera de rău, a birui păcatul, și nu a suferi din cauza răului. A-ți duce crucea, în sens profund Ortodox, înseamnă a eradica sărăcia, adică efectul păcatului. Sărăcia nu este o stare naturală lăsată și voită de Dumnezeu, la fel cum nici concentrarea bogăției în mâinile câtorva oameni nu este voită de Dumnezeu; ele sunt accidente care trebuie diminuate și descurajate, nu cultivate și exagerate cum se întâmplă în actualul sistem economic neoliberal. Or, accesul direct la hrană și apă trebuie realizat ca imperativ absolut a ceea ce înseamnă manifestarea ortodoxului în lume și în societate.