Optimismul unui preambul: viitorul este o creație a prezentului
Evoluția de azi a României depinde de mersul Europei și al omenirii în ansamblu. Dacă nu știm aparent încotro merge Lumea, ar trebui măcar să știm spre ce ne îndreptăm noi, românii. Competențele istoricului se opresc într-adevăr la ziua de azi. Dar zilei de mâine cine-i va scruta destinul? Putem gâci viitorul sau îl putem chiar construi? Iată dilema vetustă a intelectualului cuprins între ispita speculativă a filosofului istoriei și proiecția utopică a futurologului. Discretul planificator din serviciile de intelligence nu își poate însă permite luxul contemplației ci doar povara acțiunii.
Există soluții pentru schimbarea în bine a României? Doar așezarea lucrurilor în timp să fie cheia? Avem în ultima lucrare a profesorului Lucian Boia o perspectivă realistă sau doar una apatică prin evacuarea oricărei forme de speranță și voluntarism? Dacă istoria este o creație misterioasă a omului, joc de forțe și interese obscure, cum am putea denumi crearea conștientă împreună cu Transcendentul a unui viitor comunitar? Vizonarism sau profeție, civism sau redeșteptare națională? Poate doar o simplă utopie reînsuflețită perpetuu de imnul național! România are nevoie, pentru a se schimba, în primul rând de o nouă stare de spirit. Și această stare nu are nimic de a face cu forța de seducție a banului. Ci doar cu redescoperirea unei identități pierdute. O identitate uitată a cărei absență ne anulează demnitatea colectivă. Iar inima acestei identități pierdute este Creștinismul. Singura piatră rămasă intactă din devastatul edificiu național. Piatra din capul unghiului.
Prezentul este opera trecutului, cu siguranță. Seva trecutului scurs hrănește temporalitatea lui acum. România s-a făcut într-un mod specific. Cu multe particularități împletite în mod unic și care o fac să fie altfel. Neîmpliniri și dereglări alături de reușite. Cum am putea să transformăm aceste neîmpliniri și dereglări în oportunități? În ocazii și șanse de reușită? Putem să facem din tinerii noștri decepționați de acest prezent, care își văd realizarea în afara României, specialiști în managementul schimbării unei țări? Avem nevoie azi mai mult decât orice de privirea lor critică și de entuziasmul lor! Flamura unei cruciade împotriva mediocrității și imposturii să le punem în mâini. Ce-i de făcut ?- exclama literar Cernișevski la 1863! E un strigăt de disperare care trebuie rememorat! Va reuși România să îl aclame din nou?
