După căderea guvernului Ungureanu din mai 2012 şi după alegerile din toamnă, Puterea din România a redevenit bicefală. Pe de o parte un Preşedinte rănit politic de suspendare, pe de altă parte un Parlament şi un Guvern usl-ist pe val. Cele două plăci tectonice ale puterii executive, Preşedinţia şi Guvernul, şi-au amânat prin pactul coabitării inevitabila confruntare finală. În fapt, cele două instituţii ale puterii executive se pregăteau silenţios de un război politic în subterane. Confruntarea inevitabilă nu punea faţă în fată numai două personaje din generaţii diferite, ci mai ales două agende politice generate de interese şi viziuni opuse. Traian Băsescu transformase lupta împotriva corupţiei în tema principală a mandatelor sale. Girată sau nu din convingeri democratice şoptite la ureche de Monica Macovei, susţinută aproape sinucigaş ca armă împotriva rivalilor politici, tema anti-corupţie devine treptat decorul inconfundabil al finalului de mandat prezidenţial.
De cealalată parte, ,,Micul Titulescu”, în ciuda unei demarări greoaie şi indecise a celei de-a doua guvernări, trasa ingenios proiectul extern al unei revitalizări economice interne. Ascultându-l sau nu pe consilierul onorific Daniel Dăianu, care susţinea o diplomaţie economică spre toate azimuturile, premierul Ponta începea să imagineze cadrele unei dezvoltări economice de durată. Aşa se explică vizitele din cadrul turneului asiatic şi întâlnirea cu premierul francez. Deşi aparent necopt politic, Victor Ponta se pare că este capabil să înveţe lecţia simplă occidentală că o guvernare trebuie să producă şi rezultate în plan economic pentru a rămâne populară.
Aşadar, în timp ce Preşedintele Traian Băsescu este dedicat politic temei anti-corupţie, premierul Ponta îmbrăţisează frenetic tema dezvoltării economice. Dacă nu ar fi fost transformate malefic de personajele respective în instrumentare ale confruntării politice, cele două teme s-ar fi completat şi sprijinit magistral. Căci nu poate exista dezvoltare economică sustenabilă fără o gestionare corectă a banului public. Iar gestionarea corectă şi transparentă a banului public nu se poate realiza fără o protecţie din partea unei justiţii eficiente. Pe de altă parte, doar împărţirea Dreptăţii ar putea deveni în peisajul social actual o himeră periculoasă. O himeră hrănită atât de jocuri de alcov dar şi din ura legitimă a unor contribuabili sărăciţi de perioada tranziţiei. Astăzi, cetăţenii României sunt indiferenţi la discursurile justiţiare şi au devenit neîncrezători în anchetele DNA. Dreptatea s-a lăsat atât de mult aşteptată în România încât oamenii au devenit impasibili atunci când ea a început să se întrupeze timid, stimulată fie şi politic de un matelot scufundat el însuşi într-o serie de afaceri dubioase.
Doar trasând acest cadru politic bipolar putem întelege semnificaţia sentinţei la adresa lui Relu Fenechiu. Angrenajul procuraturii şi al unei justiţii obediente politic s-a repus cu iuţeală în mişcare în momentul întronării primei guvernări usl-iste. Ministerul public a început să reactiveze anchete de mult uitate, nu atât de dragul unei justiţii oarbe, cât pare-se la ordinul Cotrocenilor. Şi vizate erau toate personajele de prim-plan ale noii puteri. Personaje devenite ţinte mişcătoare în poligonul jocului politic.
Câtă inteligenţă politică trebuie să ai, fiind co-lider al USL, încât să nominalizezi în fruntea unui minister un personaj vulnerabil şi suspectat de corupţie! Este evident că nominalizările în interiorul partidelor nu mai ţin cont de banala imagine publică, de ruşinea penibilă de a te discredita în faţa alegătorilor sau de protejarea imaginii partidului în exterior. Jocurile de culise, dependenţa financiară a liderilor faţă de baronii din provincie, plata unor servicii produc întotdeauna nominalizări iraţionale. Şi toate acestea ambalate comic în poleiala artificială a fidelităţii şi prieteniei ideologice consumate în bodegă.
La acest palier al istoriei, vinovăţia personajelor, inamovibilitatea judecătorilor, echidistanţa Ministerului public, necesitatea întronării unei justiţii cu adevărat independente încep să devină simple detalii, anexe inutile ale unui război până la urmă fratricid pentru Putere.
