Duminică 2 martie, Papa Francisc a spus că speră ca toate regiunile Ucrainei să „întreprindă acțiuni în sensul depășirii neînțelegerilor și construirii împreună a viitorului națiunii”, și a cerut comunității internaționale să „sprijine orice inițiativă de dialog și armonie” (Radio Vatican).
Miercuri, presa belgiană comenta interesul Poloniei în criza ucraineană, cu subtitlul „trecut comunist comun și posibil aflux de refugiați, țară în prima linie” (Lalibre.be). În bisericile poloneze se țin slujbe pentru pace în Ucraina, convoie umanitare sunt destinate victimelor Euromaidanului, și „un intens balet diplomatic al Poloniei în favoarea Kievului” mărturisesc preocuparea polonezilor pentru vecinii din est. Guvernul polonez se teme de destabilizarea situației regionale și trage semnale de alarmă chemând Europa și lumea la acțiune pentru apărarea ucrainenilor în fața imperialismului rus. Varșovia este cea care a cerut convocarea de urgență a Consiliului Atlanticului de Nord. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, deja implicat în negocierile dintre opoziție și Viktor Ianoukovitch, a afirmat că, „în privința chestiunii ucrainene, celelalte țări europene sunt de abia la jumătatea drumului în urma Poloniei”; și aceasta pentru că „noi înțelegem situația mai bine decât majoritatea partenerilor noștri europeni” (în cuvintele Primului ministru, Donald Tusk).
Motivațiile apropierii polono-ucrainene sunt multiple. Pe de o parte, „Polonia știe că acest gen de politică expansionistă trebuie tăiat la rădăcină.” Istoria i-a învățat pe polonezi că „după Sudeți, a venit München. După care, un dezlănțuit de genul Vladimir Putin poate să înceapă războiul” (Maria Przelomiec, expertă în spațiul sovietic). Polonia a avut atât experiența uniunii medievale cu Lituania, timp în care încorporau, împreună, teritoriul statului kievean, cât și participaţiile ulterioare repetate între Rusia, Prusia și Imperiul habsburgic. În Polonia trăiește o importantă comunitate ucraineană, iar pe de altă parte, vestul actualei Ucraine este în mare parte un fost leagăn al civilizației poloneze. De altfel, imediat după destituirea președintelui Ianoukovitch, cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin au discutat telefonic duminică, 23 februarie, pentru a sublinia importanța prezervării integrității teritoriale a Ucrainei. Aceasta pentru că integritatea teritorială a Ucrainei era amenințată. De partiția Ucrainei pe criterii etnice și zone de influență se vorbește deja de multă vreme în unele cercuri europene și internaționale. Acum nouă ani, un înalt oficial francez din Parlamentul european afirma că România va trebui la un moment dat să recupereze ceva din ce a pierdut în al doilea război mondial în favoarea Ucrainei sovietice, în contextul unei integrări negociate a Republicii Moldova în Uniune, cu renunțarea evidentă, spunea el, la Transnistria, în favoarea Rusiei. Ruperea vecinului nostru de la nord-est este posibilă în contextul în care istoria lui post-2000 este o pendulare între un nord pro-european și un sud pro-rus (vezi hărțile publicate de Max Fisher/Washington Post). Intervenția militară rusă în Crimeea și acordul dat sâmbătă, 1 martie, de Consiliul Federației ruse pentru „recurgerea la forțele armate ruse pe teritoriul Ucrainei, până la normalizarea situației politice din această țară”, corelat cu cererea aceluiași Consiliu ca președintele rus să recheme ambasadorul rus la Washington, au ridicat spectrul partiției teritoriului ucrainean. Cercurile occidentale se tem nu numai de trecerea Crimeii la Federația rusă, un fapt considerat oarecum normal până la urmă (Rusia oricum controlează Crimeea), dar în contextul unor negocieri politice, ci mai ales de posibilitatea ca Rusia, în contextul manevrelor militare din Crimeea, să mute Armata a paisprezecea din Transnistria, între altele pentru blocarea orașului-port Odesa, cheia către gurile Dunării, și consecințele pentru restul teritoriului ucrainean.
Polonia este un membru activ al grupului Weimer Plus, un grup de state membre ale Uniunii Europene interesate de promovarea unei politici europene de apărare eficiente, grup din care fac parte Germania, Franța, Italia și Spania. Polonia este, împreună cu Suedia, și alături de statele baltice, promotoarea unei politici de apropiere, cooperare și întrajutorare a fostelor republici sovietice din estul UE. În acestă calitate, miniștrii de externe ai acestor state au intervenit la Chișinău, în timpul crizei guvernamentale din februarie 2013, tocmai pentru că integrarea europeană a Republicii Moldova era pusă sub semnul incertitudinii, cu un eșec probabil la Vilnius.
Motivațiile poloneze sunt însă și de alt ordin. Între 1982 și 1991, Polonia a beneficiat de o serie de inițiative europene din partea Amici Poloniae, un grup de acțiune format inițial în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Popular European, al cărui scop a fost stabilirea de intervenții de succes în acord deplin cu Biserica poloneză și în strânsă coordonare cu Sfântul Scaun, pentru ajutorarea oamenilor din Polonia, prin serviciile Caritas Polska. Acțiunile au fost conduse la nivel de parohii. Bugetul anual a fost prevăzut în Bugetul general al Comunităților. Asociația a stimulat, de asemenea, inițiative la nivel parohial în Europa de vest pentru susținerea polonezilor la nivel parohial și diocezan. Tipul de acțiuni concrete au fost distribuția de alimente și medicamente către cei care aveau nevoie, fie ei nou-născuți, copii, handicapați sau vârstnici, la nivelul fiecărei parohii. Între timp, Grupul parlamentar PPE desfășoară din 1996, la inițiativa lui Wilfried Martens, un dialog anual structurat cu bisericile ortodoxe. În acest context, parlamentarii europeni ar putea acționa pentru modelarea liderilor politici și a membrilor de partid în spiritul deschiderii către prezența creștină în viețile lor, pentru ca spiritul creștin să devină direcția dinamicii societății civile.
Integritatea teritorială a Ucrainei, în cazul în care mai este dorită, nu poate fi decât consecința unei conștientizări a valorilor creștine comune și a acțiunii politice bazate pe această conștiință. Fractura dintre creștinătatea de est și de vest este fundamentală în cadrul societății ucrainene. Cu o populație de patruzeci și șase de milioane de locuitori, Ucraina reprezintă o sarcină la fel de dificilă ca și (re-)integrarea europeană a Poloniei din anii 1990. Aderarea Poloniei la Uniune a intervenit de abia în 2004, la douăzeci și trei de ani după începerea parcursului de integrare. Activarea inițiativelor de cooperare, atât la nivel parohial, cât și al conducerii de vârf a bisericilor ucrainene, ar putea fi una dintre căile majore de urmat pentru asigurarea unui climat pașnic și de înțelegere profundă în cadrul societății ucrainene; ar permite o reală integrare europeană prin întărirea vocației creștine a ucrainenilor, indiferent de originea lor etnică, având drept corolar creșterea și consolidarea de jos în sus a unei societăți civile creștine care să susțină integrarea europeană și integritatea teritorială.
Polonezii sunt o națiune cu memoria propriei istorii, și, deși (sau tocmai pentru că) au ocupat un teritoriu împărțit între diverși vecini de-a lungul existenței lor, cu câteva perioade de dispariție de pe hărțile Europei ale vremii, au un extraordinar simț moral. Acesta este și motivul pentru care polonezii sunt respectați de toți partenerii europeni și tratați ca egali, chiar atunci când respectivii parteneri nu sunt de acord cu punctele de vedere poloneze. De aici vine și interesul polonez pentru vecinul de la est, la un nivel profund. Iar valorile creștine vor asigura întotdeauna un cadru pentru reconstrucția unei națiuni și civilizații, dincolo de orice calcul economic.
