Conul Paleologu afirma prin anii 90 că partidele post-decembriste din România seamănă cu niște P.C.R-uri. Istoricul Marius Oprea spunea, întărind opinia, că în partidele românești contează principiul Gintei și al Genții. De asemenea, Viorel Cataramă conchidea mai deunăzi că aceste grupări se comportă ca niște structuri mafiote.
Cei 1500 de reprezentați ai PNL au luat la cunoștință ce a hotărât Crin Antonescu cu biroul politic și delegația permanentă cu o lună înainte: Klaus Iohannis președinte de partid, fuziune cu P.D.L. dar cu păstrarea numelui și identității partidului. Partidele românești sunt structuri nedemocratice și clientelare. Nu există în interiorul lor dezbateri ideologice autentice. Când se atacă unele teme politice, ideologice sau economice acest lucru nu înseamnă că viața democratică de partid s-a mai animat. Temele nu sunt decât pretextul unor acerbe lupte de putere și interese. Orgolii de mahala care sfâșie democrația internă și coeziunea fie și clientelară a grupului de partid. Cei 1500 de delegați care au format în cele două zile ,,boborul pnl-ist,, reprezintă elita acestui partid. Elită în sens sociologic nu valoric. Deputați și senatori, președinti de Consilii județene, președinti de organizații, consilieri de toate rangurile, clienți economici și sponsori ai partidului au votat la unison ce a hotărât într-un grup restrâns Crin Antonescu. Dar Antonescu oare a hotărât bine? Deși ca personaj uman este nefrecventabil (iritabil, orgolios, narcisist, mardeiaș politic), Antonescu, despre care tribunul Vadim devoala prin anii 2000 ca ar fi concheta cu un serviciu secret german, demonstrează a fi capabil de o viziune și strategie politică pe termen lung. Un singur partid de dreapta și deci o stabilizare bipolară a sistemului politic. Un candidat german la președinție care să descurce ițele unei relații bilaterale dificile cu Germania. O candidatură la Cotroceni care să profetizeze politic revenirea la un rege cu sânge nemțesc. O racordare a dreptei românești la creștin-democrație și la influentul grup al popularilor europeni.
Crin Antonescu dovedește că are intuiție politică pe termen lung ca și în cazul alianței struțo-cămile usl-iste. Că împreună la pachet a primit un post de vicepreședinte al Parlamentului European pentru soție, că își reîncarcă poate cu discreție candidatura la președinție, că l-a transformat pe Tăriceanu din rege al animalelor în iepuraș psd-ist aruncându-l din poiana lui frunză-verde, toate acestea sunt bonusuri la niște decizii corecte luate împreună cu frații săi politici la întâlniri de seară.
Pericolul până azi al PNL-ului a fost psd-izarea lui. Corupție, afaceri oneroase, lipsa democrației interne în favoarea unei ordini artificiale. Psd-izare care a început înainte de Tăriceanu dar a continuat și sub Antonescu. Fuzinea cu PDL-ul îl poate transforma dintr-un partid centrifugal într-unul mai bine organizat dar poate mai arogant. Fesenizarea blagiană va fi un virus cu care va trebui să se lupte îndelung. Din PNL-ul interbelic idealizat pe nedrept, din partidul idealist al anilor 90 nu a mai rămas decât numele. O firmă ruginită cu zoaie băsesciene pe ea, un cadavru descărnat de animale politice, o altă față a identității naționale scuipată de un prezent decis pentru români de altundeva, poate de aiurea.
