N-aş fi aflat de acest nou concept occidental, “ familia malthusiană”, dacă nu citeam articolul d-lui Cătălin Avramescu: http://www.ziare.com/social/romani/de-ce-sa-platim-pentru-copiii-altora-1444785
Ce sunt copiii şi cât valorează ei? O pereche de pantofi, un frigider, tabla nouă pusă pe casă, o reparaţie a autoturismului la service… lucruri strict necesare, care mă privesc personal şi pentru care plătesc eu şi nu alţii. Aşa sunt şi copiii şi atât valorează.
În lume nu sunt sau, pe alocuri, sunt sisteme de alocaţie pentru copii, sisteme care funcționează mai bine sau mai prost. Unii plătesc pentru copiii altora. Ceea ce este imoral şi duce la sărăcia societăţii. “Sărăcia cronică a familiilor nu este asociată cu lipsa copiilor, ci dimpotrivă, cu excesul de copii. Unii părinţi fac copii fără să îşi permită acest lucru. (Nu toţi – trebuie adăugat. În ciuda faptului că sunt încurajaţi de stat să nu fie responsabili ei înşişi, majoritatea oamenilor normali judecă atent. Dovadă şi scăderea natalităţii, care este un răspuns raţional la o situaţie de criză)“ spune dl. Avramescu.
Numai “familia malthusiană” (denumire inspirată de teoriile lui Thomas Malthus, https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Robert_Malthus ) este morală şi asigură prosperitatea unei naţiuni: ”Familia malthusiană a fost un mare pas înainte în plan moral. Printre meritele sale este acela de a fi făcut posibilă emanciparea femeii. Înainte femeia era dependentă de ciclurile fertilităţii sale. Doar într-o lume în care căsătoria şi naşterea sunt rezultatul unor decizii chibzuite, a unor oameni maturi şi independenţi, femeia poate spera la un statut egal.
Alt merit al familiei malthusiene este acela de a fi făcut posibilă o societate bogată. Desigur, nu toată lumea era înstărită în Anglia secolelor XVIII-XIX. Însă capitalismul ar fi fost imposibil într-o lume în care familiile numeroase ar fi fost o realitate constrângătoare.
Este timpul să revenim la principiile unei societăţi în care indivizii sunt liberi de a lua decizii cu privire la vieţile lor. Şi în care îşi asumă responsabilitatea pentru aceste decizii.”
Reuşita capitalismului în Anglia secolelor XVIII-XIX (în care a trăit şi Malthus) n-ar fi fost posibilă cu sărăcia de acasă, dacă aceeaşi Anglie n-ar fi găsit în colonii (mai ales în India) aşa o abundenţă de oameni pe care să-i exploateze (inclusiv copiii) fără considerente morale. Şi astăzi, englezii sunt convinşi că pe unde au fost au emancipat şi civilizat lumea. Capitalurile occidentale n-ar alerga spre noul Eldorado, China, dacă acolo n-ar fi sute de milioane de sclavi (mai ales copii şi tineri) pe care să-i exploateze. Unii spun că cca. 300 milioane de chinezi o duc binişor, bine şi foarte bine. Dar ceilalţi, un miliard? O societate formată numai din familii malthusiene, responsabile şi chibzuite, ar dispare într-o generaţie. De aceea popoarele nemalthusiene invadează astăzi occidentul malthusian.
Dl. Avramescu, celibatar malthusian, trecut binişor de vârsta maturităţii, nu este singurul. Există o armată numeroasă de tineri, şcoliţi în Occident şi la noi, care gândesc la fel: “Suntem prea mulţi!” Şi cum s-ar putea altfel să nu mai fim prea mulţi decât curmând răul de la rădăcină, lichidând copiii, chiar din pântece, pe cale chimică şi fizică, fără părere de rău, fără remuşcări. Extrema cealaltă este un concurs de produs copii şi mame eroine.
Dumnezeu, de Care dl. Avramescu n-a auzit prin şcolile prin care a trecut, a spus după ce a făcut prima pereche de oameni: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l! (Facerea, 1,28, BVA). La plinirea vremii, Iisus Hristos, Dumnezeu înomenit, a adăugat: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. (Marcu 10, 14-15). În aceste cuvinte se cuprind toată buna rânduială şi tot echilibrul demografic. Dacă lumea L-ar cunoaşte pe Hristos şi ar face ce spune El.
„Copiii odihnesc şi refac omul. Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezumă: gingăşia şi frumuseţea; puritatea, nevinovăţia şi credinţa. Chiar pe Iisus L-au odihnit copiii.[…] Şi luând un copilaş în braţe le-a zis: „Cine primeşte pe unul dintre aceşti prunci în numele Meu, pe Mine mă primeşte şi pe Cel ce m-a trimis pe Mine”.
Dacă mamele ar primi copiii în numele Domnului, ce străveziu ar fi în ei chipul lui Iisus! Abia atunci şi-ar da seama pe cine au primit prin copii. Copiii ajung în braţele Lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt cel mai aproape de El.
Modul lor de-a fi e cel mai iubit de Dumnezeu. […] În ochii copiilor seninătatea e de culoarea cerului. Nu e Dumnezeu mai real în Împărăţia copiilor decât într-un tratat de „Mecanică cerească”? Dumnezeu şi copiii au înrudirea pe care noi cei mari o pierdem.
[…] Astăzi Irod s-a multiplicat: nu mai e familie în care Irod să nu-şi ucidă copiii. Doar puţini copii fugari mai scapă cu viaţă!” (Sursa text: Părintele Arsenie Boca – Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pag. 274, 302.) Şi noi sperăm şi visăm la o lume mai bună, tot mai bună.
În viziunea unei societăţi cu familii malthusiene, fapta acestei tinere este de neînţeles, chiar imorală: http://usatoday30.usatoday.com/news/health/medical/cancer/story/2011-12-28/Idaho-teen-loses-cancer-fight-after-delivering-son/52251184/1. Feministele vremurilor noastre îşi vor întoarce faţa cu oroare. Dacă America se dă în vânt după supermen şi superwomen, Jenni Lake este într-adevăr o superwomen.
