Prietenul meu (din păcate decedat), marele om de afaceri și patriot Mihail Yuriev, și-a pus într-o zi problema: de ce este ideal ca în balanța comerțului exterior să fie un echilibru, adică o situație în care o țară vinde tot atât cât cumpără (volumul importurilor să fie egal cu cel al exporturilor)? În felul acesta, concluziona el, idealul ar fi să se reducă comerțul exterior la zero. Este o remarcă bună. Pe această idee, el și-a construit curioasa sa carte Fortăreața Rusia. Ideea principală este următoarea: Rusia trebuie să se închidă în fața lumii și să construiască o societate autonomă, bazată doar pe valorile tradiționale rusești. Dacă dorim o balanță a comerțului exterior perfectă, trebuie să o căutăm. Este un mod de a gândi foarte productiv.
Dar este vorba aici de o lipsă de resurse, de bunuri și de tehnologii care nu pot fi obținute decât din afară. Un astfel de ideal al unei balanțe comerciale strict nule, bazată pe un comerț exterior nul, nu este posibil decât dacă țara are de toate. Totul se găsește în acea țară și, în această ipoteză, totul îi aparține.
O asemenea autosuficiență se numește „autarhie”. Acest cuvânt sună ca o „blasfemie” sau o „erezie” pentru economiștii educați în paradigma liberală. Dar partizanii autarhiei economice nu au fost marginali, ci somități ale gândirii economice la scară mondială, cum ar fi Friedrich List și chiar John Maynard Keynes.
List este cel care a susținut cel mai mult această teorie în doctrina sa a așa-zisei „autarhii a marilor spații”. List însuși s-a inspirat din două surse: teoria filosofului german Johann Gottlieb Fichte, pe care acesta a expus-o în lucrarea sa programatică Statul comercial închis, și experiența economiei americane de secol XIX, pe care List a studiat-o atent.
Logica lui List este următoarea: dacă luăm două state, unul dezvoltat din punct de vedere economic, industrial și financiar, și altul mult mai înapoiat, și suprimăm complet toate barierele comerciale dintre ele, nivelul de dezvoltare al economiilor nu va fi niciodată egal. Dimpotrivă, distanța dintre economiile dezvoltate și cele nedezvoltate nu va face decât să crească, pentru că, de fapt, sistemul mai dezvoltat va absorbi sistemul mai puțin dezvoltat și nu îi da va posibilitatea de a crește autonom. Creșterea economiei mai slabe nu va fi decât o aparență, și va fi plătită printr-o renunțare totală la suveranitatea economică. Ce este de făcut într-o astfel de situație? Pentru economia mai puțin dezvoltată, este necesar să se închidă în fața economiei mai dezvoltate. Dar aceasta va duce la stagnare. Da, cel puțin atâta vreme cât economia mai slabă nu acoperă o zonă critică din punct de vedere geografic, demografic, în termeni de resurse, de preferință împreună cu societăți care sunt mai mult sau mai puțin apropiate cultural, istoric, civilizațional și etnic. Avem, în acest caz, ceea ce numim „un mare spațiu”. Dacă el deja există, trebuie să se închidă în fața unui concurent mai dezvoltat și să se concentreze pe dezvoltarea potențialului său (prin mobilizare). Dacă nu există deja acest spațiu sau dacă nu este destul de mare, el trebuie creat prin intermediul unei uniuni vamale (Zollverein).
Statele mici și medii nu vor practica autarhia. Chiar și un mare Stat nu va ajunge la ea. Dar un stat foarte mare (Imperiu) va ajunge. În consecință, crearea unui imperiu este o necesitate economică. Urmându-l pe List, Bismarck a creat o „uniune vamală” cu națiunile germane din Europa centrală și Imperiul german. Pe plan economic, acest proiect a funcționat.
Așa cum a arătat eminentul economist rus Alexander Galushka, Stalin a urmat, de asemenea, un discipol al lui List, economistul leton Karlis Balodis (Carl Ballod), autorul lucrării Der Zukunftstaat / The State of the Future, care a propus un model dezvoltare pentru Rusia similar autarhiei marilor spații. Nu din marxismul clasic, ci din List și Balodis ar trebui dedus algoritmul economic al succesului lui Stalin, așa cum arată într-o manieră convingătoare Galushka în cartea sa Cristalul creșterii. Încă o dată, ca și în Germania, modelul a funcționat. Înainte de adoptarea modelului List-Balodis și după moartea lui Stalin, economia sovietică, chiar dacă ideologic aceeași, a dat rezultate foarte diferite, mult mai puțin convingătoare. Secretul deci nu se află în marxism, ci în Balodis, căci înainte și după Stalin economia sovietică era ideologic aceeași, dar efectul era complet diferit. Creșterea nu are nimic de a face cu dogma socialistă – în sine, aceasta este neutră din punctul de vedere al efectului. Dacă este combinată cu autarhia unor spații mari și cu un echilibru subtil între inițiativa economică de jos (cooperații, în rusă artels – n.tr.) și o planificare de stat rezonabilă de sus – este un lucru, în vreme ce dacă ne ținem de dogmă și nu ținem cont de realitate – este un alt lucru. Galushka arată că același model al lui List a jucat un rol decisiv în ascensiunea fulminantă a Germaniei hitleriste, unde economistul Hjalmar Schacht a urmat logica autarhiei marilor spații contra economiilor superioare ale Angliei și SUA, și această soluție a funcționat din nou.
În teoria lui Keynes găsim un termen care nu este delor utilizat: „izolare economică”. Este vorba de crearea unei insule autosuficiente (insula) în spațiul economic, combinând inițiativa privată și gestiunea publică (până la armata de muncitori), cu scopul de a ajunge la o independență totală față de piețele exterioare. Această teorie era adaptată la condițiile celui de-al doilea război mondial, unde relațiile economice cu străinătatea erau grav afectate. Ea corespunde, în mare parte, cu politica economică izolaționistă a SUA față de metropola britanică, protecționismul fiind mereu un mijloc privilegiat al economiei americane.
Urmându-l pe Keynes, Roosevelt a lansat New Deal-ul. Și acest lucru a mers.
Se adeverește faptul că aici nu este vorba despre ideologie. Autarhia marilor spații funcționează în cazul SUA, care sunt republicane, în cazul Reich-ului german (al doilea și al treilea) și al URSS-lui lui Stalin. Invers, atunci când acest model este abandonat, indiferent de ideologie, succesele economice se dovedesc mult mai modeste sau inexistente.
În esență, ideea de autarhie a marilor spații este aceeași cu ideea de Imperiu.
Astfel, o mare întindere a Imperiului este și o necesitate economică. Autarhia este singura versiune posibilă a suveranității economice totale.
Logica este următoarea: mai întâi, un mare spațiu închis este creat și întărit printr-o uniune vamală, o integrare regională, o unificare a popoarelor și a societăților pe baza unor modele culturale, istorice și civilizaționale apropiate, cu un nivel de dezvoltare economică mai mult sau mai puțin egal. Aici apare, cum sugera Mihail Yuriev, un echilibru economic exterior ideal, în virtutea unui comerț exterior nul. Nu există monetarism. Există emisiune de monedă total suverană, de preferință una cu două circuite, cu un fond de Stat special pentru proiecte de importanță strategică. În acest caz, schimbul nu mai are sens, statul dispune de suficienți bani. Doar atunci Imperiul va putea începe să se deschidă puțin câte puțin, păstrând mereu un strict monopol asupra comețului exterior.
Comerțul exterior va avea un efect pozitiv, ca un complement la autarhie, nu ca înlocuitor al ei. De altfel, anglo-saxonii, care au edificat două imperii comerciale în cursul ultimelor două secole – cel britanic și cel american – știu foarte bine acest lucru. Ambele au început prin autarhie în spații mari (unele din principalele idei ale lui List însuși au fost împrumutate în experiența americană a sec. XIX) și numai după aceea, după ce au traversat epocile mercantilismului și au folosit inteligent protecționismul, când a fost necesar, au trecut la piața liberă. Doar un imperiu stabilizat economic își poate permite să se deschidă. Dacă deschiderea are loc înainte, rămânerea în urmă, degradarea, dependența și pierderea de suveranitate sunt garantate. Tocmai pornind de la această constatare, List a început să construiască teoria sa a autarhiei marilor regiuni, adică edificarea Imperiului german. Până când Imperiul să devină suficient de puternic și independent, e preferabil ca el să rămână închis. Numai după aceea poate începe să se deschidă treptat, integrând alte economii în structura sa. Este exact ceea ce face astăzi China: ce este „One Belt, One Road” dacă nu construirea unui Imperiu chinez?
Economiștii noștri au citit pe cine nu trebuie. Coincidență? Nu cred. Este vorba, mai degrabă, de un sabotaj. Să-i citească acum pe cei care trebuie.
Traducere: C. Pantelimon
