Adrian Năstase a fost eliberat din închisoare. Iată așadar un fapt divers, ca și atâtea altele, poziționat, mai mult sau poate mai puțin justificat, în centrul priorităților media. Aș minți dacă aș spune că auzul veștii ce a deținut primatul pe ordinea de zi a știrilor m-a înveselit, la fel cum nu ar fi deloc adevărat dacă aș susține că mi-a suscitat un disconfort profund. Nu am nimic împotriva lui Adrian Năstase. El aparține castei privilegiate, fiind parte integrantă a corpului de demnitari succedați la cârma Executivului valah. Istoria nu îl va uita niciodată. Numele său va rămâne asociat segmentului de epocă în care a răspuns, fie și teoretic, de buna funcționare a politicii românești.
Justiția a consimțit să ofere undă verde procedurii de eliberare. După nouă luni petrecute în spatele gratiilor, vestea primită trebuie să fi stat sub semnul extraordinarului pentru cel aflat în cauză, detenția nefiind agreată, precum bine se știe, nici măcar de asasinii feroce. Mult mediatizata eliberare poate fi asemuită însă clipei de extaz premergătoare unei lovituri de grație. Decizia finală în cazul Zambaccian va fi în scurtă vreme stabilită. Multe depind de ceea ce vor hotărî atunci judecătorii. Poate va urma o nouă condamnare, aceste zile convertindu-se în suvenirul ce îl va însoți cu nostalgie pe protagonistul nostru, dincolo de gratii. Sau poate că verdictul va sta totuși sub auspicii favorabile. Dacă va fi să fie așa, sutele de zile petrecute în penitenciarul de la Jilava vor rămâne în urmă, asemeni unui loc în care s-a efectuat cândva un scurt și neprietenos popas. Reîntors la vechea-i viață, Adrian Năstase ar deveni ceea ce fusese înainte de intrarea în detenție. Profesionistul desăvârșit, sigur pe sine, prosper în toate acțiunile pe care trebuie să le întreprindă. Temerile s-ar disipa puțin câte puțin, iar conștientizarea greutăților cu care cei mai puțin norocoși și mai puțin inteligenți sunt nevoiți să se confrunte ar deveni o amintire insignifiantă, rătăcită într-un tainic ungher de memorie. Căci viața nu e doar o cale lină, lipsită de intemperii. Există și obstacole, și întuneric rău-prevestitor, cu care nimeni nu ne întreabă dacă dorim să facem cunoștință. Pur și simplu, suntem obligați să socializăm, indiferent de schimonosirea cu care sufletele noastre s-ar alege în urma unei atari experiențe.
Odată cu rămânerea în arest, Adrian Năstase și-a câștigat atu-ul imbatabil, pasibil a-l situa cu un pas înaintea celorlalți politicieni. Spun asta, deoarece Adrian Năstase a făcut pentru întâia oară cunoștință cu traiul monocrom şi cenușiu, lipsit de contrastele scânteietoare ale beatitudinii, reversul medaliei fiindu-i (aproape) pe de-a întregul revelat. În cazul în care totul s-ar reglementa, pericolul detenției intrând sub auspiciul nulei ipoteze, sunt foarte curioasă să aflu sensul traiectoriei definitoriu acțiunilor pe care Adrian Năstase le va întreprinde. De-abia aștept să văd dacă va voi să militeze pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor de rând, bun înțeles, în conformitate cu mijloacele care îi stau la dispoziție.
Doar dacă memoria îi va rămâne nealterată odată cu trecerea definitivă a furtunii, doar dacă va manifesta un interes profund și nedisimulat asupra adevăratelor lipsuri cu care cei mulți se confruntă, doar atunci vom putea să afirmăm că Adrian Năstase a izbutit să pătrundă pe drept cuvânt, esența experienței prin care i-a fost dat să treacă odată cu perioada petrecută în arestul penitenciarului de la Jilava. În cazul în care aroganța și nepăsarea vor acționa însă cu forțe însutite, tot ceea ce îmi va mai rămâne de făcut va fi să conchid că, indiferent de configurația de bun sau rău augur pe care o dețin evenimentele ce ne sunt hărăzite, năravul se încăpățânează, uneori cu o indezirabilă loialitate, a sta mereu prin preajmă. De bunăvoie și nesilit de nimeni.
