Tocmai pentru că sînt creştin practicant şi-mi respect cu adevărat semenii, oricum ar fi aceaştia, mă revoltă atitudinea statului român împotriva homosexualilor. Am scris, pe vremuri, împotriva acelor gay pride, de-o trivialitate morbidă. Asta nu înseamnă că aceşti compatrioţi ai noştri merită ostracizarea. Nu-mi plac deloc acţiunile paternaliste ale ideologilor care militează în favoarea homosexulailor, punîndu-i, prin chiar această atitudine, în situaţii jenante. Un homosexual nu e un handicapat mintal pentru drepturile căruia trebuie să militeze altcineva, un „matur” apărător al drepturilor omului. O asemenea atitudine mi-e complet străină şi o denunţ ca pe o jignire la adresa semenilor homosexuali.
Pentru a nu lungi prologul, enunţ următoarele lucruri de bun-simţ. Un stat trebuie să apere drepturile şi libertăţile oricărui cetăţean, altfel îşi neagă propria raţiune de a fi. Un stat trebuie să susţină un număr de valori morale, dar nu împotriva cetăţenilor săi, oricare ar fi numărul acestora. În fine, statul nu se poate substitui Bisericii. Din punctul de vedere al statului, „căsătoria” este o relaţie contractuală. Mergi la primărie, semnezi un contract, asculţi trei fraze despre obligaţiile juridice ale partenerilor, faci cîteva poze şi la revedere. Din punctul de vedere al Bisericii, singurul care pentru mine contează, căsătoria este o taină, un sacrament, o relaţie între două persoane de sex opus pecetluită de Duhul Sfînt. O relaţie unică şi indestructibilă. Din punct de vedere creştin nu există divorţ, iar căsătoria nu poate fi decît între un bărbat şi o femeie. Fiind stabilite, din capul locului, aceste diferenţe, nu văd absolut niciun impediment în acceptarea, de către stat, a unui „parteneriat civil”, aşa cum a propus, recent, unul din parlamentarii români. Statul nu e Biserică, aşadar un asemenea parteneriat civil între homosexuali mi se pare normal (a se revizui Constituţia, dacă susţine afirmaţii ce ating drepturile anumitor cetăţeni). Cei care neagă homosexualilor dreptul elementar de a constitui un cuplu legal (cu tot ceea ce decurge de aici) se comportă abuziv. Înţeleg revolta homosexualilor împotriva unui stat care, deşi le încasează impozite, nu le oferă nimic în schimb, mai mult, îi dispreţuieşte. Nu voi accepta niciodată căsătoria unui cuplu de homosexuali în Biserică, presupunînd că o asemenea blasfemie se poate întîmpla. În clipa în care se va întîmpla, Biserica va dispărea. Dar lucrurile trebuie separate cu bun-simţ şi inteligenţă. Nu accept ca un politician sau un judecător să nege drepturile fireşte ale unor cetăţeni care-şi îndeplinesc toate îndatoririle faţă de stat. Nu dl Cernea e „ciudat”, ci funcţionarii statului român, plătiţi inclusiv din buzunarele homosexualilor, care nu apără interesele tuturor cetăţenilor din statul respectiv. Dl Cernea foloseşte expresia „parteneriat civil”, nu „căsătorie”. Dl Cernea are, în acest caz, proprietatea termenilor. Cei care-l acuză şi îl contestă amalgamează termenii. Ce propune dumnealui nu este o „căsătorie” în termeni religioşi, sacramentali, ci un simplu şi normal „parteneriat civil”. Nu doar că sprijin această iniţiativă a dlui Cernea (deşi nu-l cunosc personal şi, în general, din cîte am citit despre dlui, nu am multe motive de a-l agrea). Dar în cazul drepturilor homosexualilor orice om de bun-simţ din România trebuie să sprijine această iniţiativă. Începînd cu credincioşii. Statul nu le face homosexualilor niciun hatîr adoptînd legea parneriatului civil. Dimpotrivă. Repară o greşeală. Atît, un simplu şi normal parteneriat civil. Care nu înseamnă nici bajocorirea sfintei taine a căsătoriei, nici adopţiune a copiilor. Parlamentul României nu e nici Patriarhia română, nici biserică, nici mînăstire. Parlamentarii români nu sînt plătiţi de patriarh sau de Papă, ci de noi toţi, inclusiv de homosexuali. Să-şi facă datoria pentru care noi îi plătim.
sursa: cotidianul.ro
