Ungaria și pământul românesc. „Toate-s vechi și nouă toate”

Viorica Joiţa 14 ianuarie 2014 0 Comentarii

Ne place sau nu, geopolitica este la fel de actuală. Poate dacă ar circula mai des analize de acest fel în spațiul virtual românesc în locul știrilor scrise în stilul tabloidelor, atunci am reacționa la probleme în timp util. Cu atât mai mult ar fi necesar să nu omitem contextul, și asta pentru că România s-a aflat deseori la intersecția intereselor a cel puțin trei puteri, cu pan-ideile aferente (sau „mari idei spațiale”). 

Cazul Ungariei care ar vrea să cumpere pământ din România se înscrie și el într-un anumit tipar. Statul ungar este prins în pan-ideea Mitteleuropeană, zona „nostalgicei evocări a Imperiului hasburgic”[1], la care se adaugă, evident, nedreptatea suferită ca urmare a Tratatului de la Trianon.

Manifestările acestei pan-idei au imprimat și o traumă la nivelul comunităților românești, fapt care încă mai poate fi observat. Într-un raport al Institutului Român de Evaluare și Strategie (IRES), publicat anul trecut, se specifica faptul că 41% dintre români[2] percep Ungaria drept stat dușman (față de Rusia- 27% dușman), iar 43% drept prieten[3]; evident, în cazul de față, această idee are un caracter ilustrativ.

Poate nu întâmplător, nu titlurile scrise cu litere de tipar din presa românească mi-au atras atenția, ci unul scris în maghiară cu un titlu cât se poate de sugestiv: „Postim 232 de zile și ne luăm înapoi Transilvania!”; un articol ce cuprinde câteva cifre și calcule (de unde a rezultat și cât trebuie să postească ungurii pentru a-și atinge scopul), semnat de asociația Erdélyi Magyarságért[4]. Remarcăm limbajul demn de „sfânta națiune maghiară” (trimiterea la Dumnezeu – „postim), care dorește să-și recapete teritoriul luat, prin Tratatul de Trianon, de Marile Puteri – adică dorește să-și facă dreptate. Dar, de unde a pornit totul?

Atașatul pe probleme de agricultură al ambasadei Ungariei la București, Szabo Jozsef, a declarat pentru postul de radio Erdely FM că statul ungar ar pregăti un program „prin care să cumpere terenuri agricole în Ardeal”, îndeosebi în zonele unde locuiesc secuii. „Proiectul Ungariei prevede ca dacă cineva dorește să-și vândă terenul, atunci poate încheia un contract cu statul maghiar în temeiul căruia va primi o rentă viageră, iar terenul rămâne în proprietatea sa până la sfârșitul vieții”. Ce-i mai ține în loc pe unguri? Pare-se că așteaptă normele de aplicare ale noii legi funciare române, după cum scria Hotnews[5].

Înainte să ne întoarcem la presa românească, al cărei stil de a prezenta informațiile importante i-ar face invidioși chiar și pe englezii de la Daily Mail, să lămurim contextul din punct de vedere geopolitic. Stratfor[6] scria săptămâna trecută că asistăm la o schimbare de paradigmă în ceea ce privește strategiile externe ale țărilor din Europa Centrală și de Est. Mai exact, Uniunea Europeană, în care multe țări și-au găsit refugiul după căderea regimurilor comuniste, se confruntă astăzi cu o criză care se adâncește, Bruxelles-ul fiind preocupat de problemele țărilor din zona euro. Pe de altă parte, susține Stratfor, Rusia devine mai asertivă. „Înclinația regională de a ține sub control național terenurile agricole se înscrie în acest trend. Aceste mișcări au semnificații politice adânci în Europa Centrală și de Est, o regiune unde naționalismul este puternic, iar majoritatea țărilor sunt prinse în dispute teritoriale vechi. În plus, înaintea alegerilor generale care vor avea loc în prima jumătate a anului 2014, maghiarii de pretutindeni au primit recent dreptul de a vota”. Faptul că pot cumpăra pâmântul altor state este avantajos din punct de vedere politic. Așadar, Viktor Orban, pe lângă proiectele propangadiste pe care le desfășoară astăzi în Ungaria, lucrează la o strategie prin care pământul din Transilvania ar ajunge în proprietatea maghiarilor. În plus, surprinzător sau nu, Orban va efectua marți, 14 ianuarie, o vizită de lucru la Moscova la invitația lui Vladimir Putin pentru a discuta despre „perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale” și extinderea cooperării economice și comerciale[7].

Dincolo de aceste aspecte, consider că problema vânzării terenurilor agricole din România către persoane străine merită scoasă de sub imperiul manipulării. Chestiunea este mult mai veche și este comună țărilor din Centrul și Sud-Estul Europei care au aderat la UE în perioada 2004-2007. Acest lucru ne trimite un pic mai departe de domeniul agriculturii, mai exact la capitolul 4 din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, adică la cel referitor la libera circulație a capitalurilor. Aici este prevăzut că România poate menține timp de șapte ani (2007-2014) „restricțiile stabilite de legislațiasa privind dobândirea proprietățiiasupra terenurilor agricole, pădurilor și terenurilor forestiere de către cetățenii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE), precum și de către societăți comerciale constituite în conformitate cu legislația altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE și care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în România”[8]. După cum se înțelege, începând cu 1 ianuarie 2014, persoanele fizice străine care sunt rezidente în UE pot achiziționa terenuri agricole în România. Evident că, după cum puteați intui, statul român a luat măsurile „necesare” în acest caz. Spre deosebire de Ungaria[9] care și-a luat „măsuri de siguranță”[10], elita românească a alcătuit o lege în acest sens, în care s-a introdus „dreptul de preempțiune la cumpărare, înfavoarea coproprietarilor, vecinilor, arendașilor, altor persoane de pe raza localității respective, precum și a statului român”[11]. Gurile rele spun că măsurile descrise mai sus sunt inutile pentru că, de obicei, persoanele care doresc să-și vândă terenul nu dispun de resursele financiare necesare pentru demersul respectiv.

Cu toate acestea, chestiunea e mai nuanțată. De ce? Pe de altă parte, citim într-un articol al celor de la Badpolitics că isteria iscată de devoalarea planurilor de la Budapesta este o manipulare grosolană pentru că persoanelor juridice nu întâmpină nicio restricție, acestea putând cumpăra pământ ca și până acum[12]. Ba mai mult, în România străinii dețin 40% din suprafața arabilă a țării – 4 milioane de hectare dintr-un total de 10 milioane, deși cifrele oficiale sunt cu mult mai mici. Și ca să încheiem cu manipularea, am putea spune că degeaba ne panicăm în 2014 că Ungaria ne va cumpăra Transilvania. Am fi putut să ne fi panicat mai cu folos în urmă cu ceva ani. Profesorul universitar Ioan Sabău-Pop vorbea într-un articol despre „Marele Jaf din Transilvania“, prin care trimitea la o realitate: România restituie („într-un mod fraudulos”) proprietăți urmaşilor grofilor şi conţilor unguri pentru care s-au plătit deja despăgubiri grele între anii 1927 – 1932.

 „Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania”[13].

Așadar, vorba poetului, „toate-s vechi și nouă toate”…