Sub presiunea ”ismelor” transplantate şi în registru muzical (neoclasicism, bruitism, acusmatism, aleatorism, minimalism, spectralism, arhetipalism, muzicile morfogenetice, polistilism, muzicile multimedia), conceptul de Metamusik reclamă circumscrierea teoretiza(n)tă a unei muzici de grad secund, ca (pre)text de respingere critică în perimetrul alocat reperelor de (ex)centritate şi diluare, sub comandă rezervată: "variantele trebuie proscrise".
Rezultatele franjurat- infra-muzicale (aproape de grafia eseistică a situaţiilor-limită, a golirii şi abandonării conţinutului) confirmă atonalul fără jumătate de măsură transmis de simfonia Metamusik (1992) a ucraineanului Valentin Silvestrov, ca modalitate germinativă de meta-lumi/ meta-părţi, dincolo de accepţia obişnuitului – aruncare centralizată a spaţiului în exterior şi obiectiv, prin contaminare punctiformă şi determinare, cu reflex în adnotarea traumelor rupturii atonale şi a liniştirii melodioase a crizei (Codrin Coman, Harmonia Mundi. O încercare în esenţa muzicii, 2004).
În acord cu raportul (delegitimant) lyotard-ian, segmentul temporal, cuprins între limitele "plăcii turnante" a anilor '60 – '70, evidenţiază cofrajele incipiente ale postmodernităţii muzicale. De aici şi (re)lansarea perspectivei sincronizant-locale (ruta Cluj – Târnăveni – Lugoj, repere, adesea, considerate dificil de localizat pe hartă şi cunoscute, ca regiuni, doar de specialişti!) a promoţiei predecesoare muzicienilor născuţi în anii '30: Sándor Veress, György Ligeti, György Kurtág, prin care se recunoaşte relaţia de filiaţie, lesne de depistat (şi în cheie muzical-programatică) în interconectarea proiectului muzical prin efectul de producere/transformare a partiturii-prime în semnificant secund, punct nodal în comprimarea percepţiei care combate reprezentarea fagocitară.
De altfel, un atare proiect girează, în cazul Cercului Ardelean de la Budapesta, un asalt al periferiei, proiect atonal cu efect de centru în gruparea paradigmelor muzicii noi – demers de direcţionare singulară a reperelor localizante ale provinciei europeniza(n)te.
Mişcarea îşi are meritul de a fi desfiinţat tocmai blocajele derapa(n)te din perimetrul complexelor provinciale, cu toate deturnările anilor '40 în modele tradiţionaliste tardive, ca mod bifurca(n)t de a reacţiona când la clivajele necenzurate ale modernităţii, când la reacţia moderată, dar rezistentă, de îmblânzire a tradiţionalismului et(n)ic, prin forjarea forţelor creatoare locale, cu un ardelenism cuminte, bine temperat (îmblânzit).
Cu intenţia declarată de a tempera atonalul, partitura localismului anilor '30 (e)lansa polifoniile statice, stilul haşurat, metamorfozarea intervalelor, texturalismul micropolifonic, cu toată reacţia lui Ligeti de pe poziţia susţinătorului atonalismului, în defavoarea resurecţiei tonalităţii care se va (auto)livra ofertant la sfârşitul anilor '70.
Atonalul, în sens filosofico-politic, este considerat un concept invadator pentru ceea ce David Beard şi Kenneth Gloag receptau dinspre anii '80, drept loc (localizare s.n.), în calitate de element muzical esenţializat.
În anul 2013, atonalul îşi autoconservă forţa de rezistenţă faţă de curentele domina(n)te, propune noi platforme de experimentare şi asaltează maniera comună de a privi şi de a asculta. Astfel, reflexul localizant este reinventat prin apelul la proiectul Borderland (Juan Atkins şi Moritz von Oswald), care prevede retrasarea spaţiilor formatoare şi asumarea acestora, ca posibilitate de revenire la conceptele arhitectural-atonale (vezi spaţiul părăsit, multi-industrializat şi deturnat prin impuls muzical), partitură alternativă pentru ceea ce se considera, în cazul Cercului Ardelenilor de la Budapesta, presiune binară : disputare-abandonare, centru-periferie, origine-exil.
De fapt, Borderland-ul susţine imperceptibilitatea alianţelor localizante, relansând atonalul ca nişă a terţului lui Nicolescu, a interfeţei îmblânzite subiect-obiect, element cu particularitate funcţional-distinctă, reper dialogic al antagonismelor, pe care atonalul nici nu le înlocuieşte, nici nu le sintetizează definitiv.
