Să ne imaginăm că proiectul minier Roşia Montană va porni şi că legea specială pregătită de Victor Ponta pentru Gold Corporation, cea care prevede exproprieri în interes privat asimilat cu cel public şi naţional, va trece de Parlament. Corporaţia va fi foarte mulţumită, cei câteva zeci sau sute de mineri vor porni voioşi la lucru, bugetul ţării se va rotunji şi el, toată lumea va fi fericită. Sigur, vor dispărea câţiva munţi, se vor surpa acele galerii romane, în ciuda vigilenţei ministrului culturii, ochelaristul Daniel Barbu, cianurile se vor mai infiltra ici-colo în moşia Apusenilor, dar banii vor suna ademenitor, iar locurile de muncă se vor multiplica de la sine, pe orizontală. Şi va fi o lecţie de succes şi pentru alte companii, la fel de abile în acţiunea lor de lobby, care şi ele vor convinge tânărul, competentul şi integrul guvern român de necesitatea altor exproprieri, tot pe modelul interesului naţional. În fond, ce e mai important decât faptul ca guvernul să aibă cu ce să plătească salariile poliţiştilor, medicilor, profesorilor, pensiile oamenilor în vârstă etc.? Când se va zvoni, la Bursa din Toronto, dar şi la celelalte burse, că România expropriază în funcţie de mărimea investitorului, afluxul de capital va fi zdrobitor. Nu vom mai face faţă acestui adevărat paradis fiscal, iar România va atrage mai mulţi bani ca Elveţia şi, spre deosebire de micuţa ţară montană (dar nu roşie!), noi nu vom îngheţa acei bani în bănci, pentru că nouă ne place să muncim, cum zic minerii roşieni, noi vrem să intrăm în abataj şi să ne bucurăm la descoperirea filoanelor de aur. Un sentiment al mândriei naţionale va pune stăpânire pe toţi: unii vor fi pirotehnişti la Chevron, la gazele de şist, alţii se vor îmbarca pe imensele platforme petroliere marine de pe litoralul Mării Negre (să ne ierte soţiile care se vor plictisi acasă, dar asta e viaţa de nevastă de marinar, întâia doamnă a ţării ştie bine despre ce vorbim!), alţii se vor angaja să extragă gazul descoperit de ruşii de la Gazprom, va fi o forfotă inimaginabilă şi o bucurie ca pe vremuri în Valea Jiului în zilele de leafă. Şi ce lefuri! Doar nu acele chenzine amărâte pe care le luau bieţii ortaci pe vremea lui Ceauşescu, încât abia dacă-şi puteau întreţine cât de cât numeroasele familii, acum vor fi salarii serioase, de sute şi mii de euro, iar copiii noştri, ai minerilor, vor putea studia la Oxford şi la Cambridge, la Paris şi la Viena, dacă vor dori. Şi vor dori, căci o astfel de ţară, înzestrată cu bogăţii atât de inimaginabil de variate, nu putea să nu fie bogată şi în inteligenţă.
Cu timpul, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, se vor descoperi şi noi zăcăminte, pe lângă cele de care ştim acum. Viitorul ne va rezerva, desigur, surprize. Ar trebui să ai talentul de vizionar al unui Jules Verne ca să-ţi imaginezi ce minuni mai ascunde pământul românesc şi ce bijuterii ale tehnicii se vor implica în această aventură demnă de o nouă călătorie spre centrul Pământului. Practic, ne vom transforma într-o ţară de aventurieri căutători de comori, dar cuvântul aventurieri trebuie luat cu reţinere: românul e temperat din fire (of, poate prea temperat!), de aceea aventura va fi una spirituală. După atâta bogăţie materială, nu vom dezerta nici de la viaţa spirituală. De la Vârful Omu (pe care unii precursori ai actualilor ingineri vizionari îl considerau un fel de zenit al spiritualităţii Daciei Hiperboreene) până la vărsarea Dunării, noii daci se vor lupta nu cu legiunile romane, ci cu bogăţia rămasă din moşi strămoşi, conservată în glia străbună încă de pe vremea Europei străvechi a Mariei Gimbutas. Va fi, practic, o călătorie în timp, una iniţiatică. Se vor înfiinţa la Academia Română secţii noi, printre care cea de Alchimie, şi se vor studia clasicii în domeniu, de la Nicolas Flamel la cvasicontemporanul Fulcanelli. Într-o ţară cu atâtea rezerve minerale, cum să nu-ţi pui serios problema transmutaţiei, a Marii Opere şi a transformării spirituale a omului? O nouă Masonerie, mai apropiată de originile ei spirituale, se va naşte. Actualii masoni, decăzuţi şi modernizaţi, se vor da ruşinaţi la o parte.
Şi iată cum, admiţând un proiect aparent atât de nociv, nu vom face decât să ne întoarcem la originile noastre spirituale, la istoria noastră auriferă, la galeriile romane pe care le vom redescoperi acolo unde nici nu ştiam că mai există: printre holdele de steril banal aruncate de Gold Corporation. Nu putem rata un astfel de proiect! E absolut necesar pentru cunoaşterea noastră de sine, pentru regenerarea noastră spirituală. Ortaci, în şut!
