Despre corupţia din sistemul de învăţământ românesc se ştie de multă vreme. Politicieni, profesori, părinţi şi elevi s-au întâlnit cu ea fie ca o nedreptate, fie ca un mijloc de rezolvare a situaţiei şcolare a unei odrasle răsfăţate sau inapte intelectual. O ştia şi Caragiale atât de bine încât a scris magistralele schiţe ,,Bacalaureat” şi ,,Lanţul slăbiciunilor”. Se pare că meteahna e veche şi are legătură cu tehnicile de propulsare socială turco-fanariote şi balcanice ale mitei şi bacşişului. Tehnica a supravieţuit capitalismului rudimentar de secol XIX şi XX, reuşind să fie amplificată de comunism. Obiceiul hatâr-bacşis devenea o cultură a pilei şi mitei nevăzute dar ştiute. După revoluţia din 1989, capitalismul sălbatic şi de cumetrie al lui Ion Iliescu a ridicat-o însă la rang de cutumă socială vizibilă, care nu mai provoacă însă azi decât indiferentă şi scârbă (încă pentru cei morali).
Aşa că descinderea de luni, 1 iulie, a procurorilor lui Zeus şi a politiştilor lui Ponta la liceul D. Bolintineanu din Rahova a provocat doar uimire. Dar nu uimire însoţită de revoltă pentru o asemenea hoţie ci uimirea că în sfârşit mecanismul corupţiei fusese dezvăluit la adevărata sa amploare. Un director, inspectori şi profesori alcătuiseră din nou o plasă, susţinută se pare politic, prin care să recolteze din nou ,,euroii de vară,,. Aranjamente de culise, complicităţi ascunse, obedienenţa fată de şefi, lăcomie secretată de sărăcie, grija falsă de părinţi, tupeu de elevi, jocuri politice de imagine toate s-au amestecat într-o şaradă care a răbufnit pe ecranele televiziunilor.
Bacalaureatul din 2013 redevenea astfel scena, turnesolul maladiilor sociale româneşti dar şi arma prin care Zeus de la Cotroceni lovea încă odată la adăpostul reclamaţiei anonime în eşafodajul din ce în ce mai putred al puterii usl-iste. Dacă am fi trăit într-o societate aşezată un asemenea scandal ar fi ieşit de pe agenda curentă în câteva zile. Poate ar fi trezit treptat ample discuţii de durată în lumea sindicatelor din învăţământ, printre managerii şcolari, în rândul specialiştilor din educaţie şi din minister. Poate chiar politicienii ar fi acordat o atenţie mai mare salarizării din educaţie, a rigorii organizării examenelor şi mult invocatului 6% din PIB pentru învăţământ.
Numai că scandalul şi prostia la români tinzând să se prelungească nefast ca într-un vis rău al unei nopţi de vară, incidentul Bolintineanu a devoalat şi putregaiul din interiorul Ministerului public. Procurori puşi pe fapte mari, heirupiste, însoţiţi de timoraţii poliţişti ai României capitaliste, nu au avut altă metodă de a continua investigarea afacerii de corupţie decât prin balotarea în autobuze a câtorva zeci de elevi chiar din buza liceului. Fără discernământ, fără discreţia necesară unei asemenea anchete. Să fi fost o manevră a lui Ponta pentru a discredita Procuratura lui Zeus în complicitate cu noii şefi ai parchetelor şi cu liberalul Stroe de la Interne? Să fi fost doar zelul tâmp şi neprocedural al procurorilor? Să fi fost un alt joc murdar al lui Băsescu pentru a lovi cu berbecele justiţiei în adversarii politici? Oricare din aceste ipoteze paranoice ar putea fi anulate oricând de simpla prostie a anchetatorilor ce nu au calculat impactul de imagine al evenimentului aruncă acum o neîncredere teribilă asupra profesionalismului instituţiilor statului.
Afacerea D. Bolintineanu ne invită chiar în pragul vacanţei să contemplăm amar încă o mostră de existenţă socială românească, hilară, grotescă si tragic-comică. În acest context, îmi aduc aminte de cuvintele unui articol al lui Nenea Iancu citat din memorie: ,,Suntem oare un neam stricat? Nu categoric nu, doar un neam nefăcut, nedospit cumsecade!,, Şi meditând la aceste rânduri am realizat în sfârşit legătura ascunsă între celebra mită, banalul sutien şi cucernicul profesor de religie.