Pe 16 martie, noul Papă Francisc declara jurnaliștilor care au urmărit conclavul că „evenimentele istorice cer o lectură aprofundată. Dar evenimentele ecleziale sunt mai complexe decât cele politice sau economice, căci nu răspund unei logici mundane. De aceea este dificil să le explici unui public larg. Dacă Biserica este o instituție umană și istorică, ea este înainte de toate o realitate spirituală” (cf. LaLibre.be). Dacă alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio a fost o surpriză pentru majoritatea comentatorilor, luările sale de poziție care au urmat intronizării ca Papă au reprezentat o surpriză și mai mare.
National Catholic Reporter a fost una dintre puținele publicații care au luat în serios candidatura cardinalului argentinian. Una dintre motivațiile declarate a fost tocmai că Bergoglio fusese ținta unei campanii negative cu trei zile înaintea conclavului din 2005, fiind atunci acuzat, între altele, de implicarea în răpirea a doi confrați iezuiți liberali în timpul juntei militare, în 1976. Deși iezuit, Bergoglio este unul oarecum bizar… Astfel, în timpul juntei militare, în calitate de provincial iezuit, s-a opus mișcării teologiei eliberării, la care aderaseră mulți iezuiți de renume, insistând ca parohiile să nu se implice în activismul politic marxist. A fost promovat de Papa Ioan Paul II în 1992 la rangul de episcop auxiliar de Buenos Aires, episcop în 1998, și făcut cardinal în 2001, cu titlul legendarului iezuit Sf. Robert Bellarmino. În sfârșit, este un apropiat al mișcării rivale Comunione e Liberazione, și și-a siderat confrații prin luările regulate de cuvânt la reuniunile anuale de la Rimini. Pe de altă parte, Bergoglio a susținut etosul dreptății sociale al catolicismului latino-american. În timpul unei reuniuni a episcopilor din America Latină în 2007, a declarat că „trăim în zona cea mai inegalitară din lume/…/distribuția nedreaptă a bunurilor persistă, creând o situație de păcat social strigător la Cer, care limitează posibilitățile ca atâția dintre frații noștri să ducă o viață mai împlinită”. Este cunoscut însă pentru conservatorismul său doctrinal în materie de morală sexuală, opoziție față de avort și eutanasie. În septembrie 2012 a criticat vehement preoții care refuză să boteze copiii cuplurilor necăsătorite, pentru „o formă de neo-clericalism riguros și ipocrit”. În 2010 s-a opus categoric legislației argentiniene care a permis căsătoria homosexuală și adopția de copii de către cuplurile homosexuale; într-o scrisoare adresată mănăstirilor din Buenos Aires, a afirmat că „este o naivitate să crezi că e vorba de o simplă luptă politică; este o pretenție distructivă contra planului lui Dumnezeu. Nu e o simplă lege, ci o mașinație a Tatălui Minciunilor care urmărește astfel să inducă în eroare pe copiii lui Dumnezeu” (cf. Time). Este deschis dialogului cu comunitățile evreiești și musulmane, ca și predecesorii săi; în timpul Drumului Crucii, a salutat de altfel „prietenia atâtor frați musulmani” și a criticat „fundamentalismul violent” și „laicitatea oarbă care înnăbușă valorile credinței și morala în numele unei așa-zise apărări a omului” (cf. AFP). Ca papabil, a putut deci să apeleze „la conservatori/…/ ca unul care poate ține piept curentelor liberale din rândul iezuiților, dar și la moderați”, fiind un exemplu de activism catolic în lumea în curs de dezvoltare, critic al costurilor umane ale globalizării.
Cucerește prin „simplitate”, spun mulți jurnaliști. Dar cât de simplu este noul papă? A declarat public că a refuzat sugestia unui confrate cardinal de a alege numele de Clement XV, alegere prin care ar fi putut răzbuna afrontul adus iezuiților de Clement XIV, cel care a desființat Compania lui Iisus: „Am ales/…/numele apropiat de sufletul meu” (cf. LaLibre). Să nu uităm de „simplitatea” iezuiților. Cardinalul Daneels a afirmat că tocmai „simplitatea” face impresie, adică „lipsa căutării efectului”. E vorba însă de o atitudine aleasă, Francisc purtându-se ca un simplu preot, nu ca un papă iubitor de fast. Un papă așadar „popular”. Cineva educat de iezuiți îmi spunea: „aim low and score high, aim high and score low”. În acest context, profesorul Jean-Pierre Delville de la Universitatea catolică din Louvain remarcă just că noul pontificat ar putea aduce în prim plan „dimensiunea interpersonală” și „virtuțile dialogului” atât de dragi Companiei lui Iisus. Bergoglio însuși a afirmat, în timpul dineului cu cardinalii de după alegere, „să vă ierte Dumnezeu pentru ceea ce ați făcut”, după care a dat un exemplu personal plătind factura de hotel. Cardinalul elector Godfried Daneels, fostul primat al Belgiei, unul dintre cardinalii liberali, a salutat alegerea lui Bergoglio, alegere la care se aștepta, precum și a numelui „unui sfânt /…/care a lucrat pentru reconstrucția Bisericii și consolarea poporului”. Angela Merkel a declarat că „dincolo de creștinătatea catolică, mulți așteaptă din partea lui o direcție, nu numai în chestiunile legate de credință, ci și în ceea ce privește pacea, justiția și salvarea creației”. Iar Marele Rabin de Bruxelles, Albert Guigui, a subliniat „o evidență”, anume că „deciziile papei au repercusiuni mondiale”. Conform unei alte filiații, mai puțin evidente, anume de la sfântul iezuit Francisc-Xavier, cofondator al Companiei lui Iisus, sfântul misiunilor catolice, programul noului pontificat anunță „evanghelizare, ecologie, călătorii”, în plus față de lupta contra sărăciei (cf. Lalibre).
Dar partea mai interesantă începe o dată cu predica inaugurală din 19 martie, ținută în fața a 132 de delegații străine, cu 31 de șefi de stat prezenți, când papa a primit un inel papal din argint aurit, iar nu din aur, cum era obiceiul până acum. Iar al doilea moment important au fost sărbătorile pascale.
Predica inaugurală s-a referit la Sf. Iosif și la responsabilitate. Citându-l pe Ioan Paul II, „Sf. Iosif este protectorul corpului mistic al lui Iisus, Biserica, a cărei model este Sfânta Fecioară”. Sf. Iosif și-a îndeplinit misiunea de gardian, care mai apoi a revenit Bisericii, cu „smerenie, în liniște, dar cu o prezență constantă și fidelitate totală”. Iosif a fost atent la semnele lui Dumnezeu, disponibil proiectului divin iar nu propriului său proiect. Aici intervine o primă aluzie a papei. Pe de o parte, Biserica are o datorie față de societate, și veghează în liniște, cu maximă atenție, și este gata să intervină „prompt”. Pe de altă parte, „Dumnezeu nu dorește o casă construită de om, ci îi cere să fie credincios Cuvântului, planului Său; Dumnezeu însuși construiește casa, din pietre vii, însemnate de Sfântul Duh”. Într-un anumit registru de lectură, papa critică proiectul european în varianta care distruge familia și națiunile membre. Cuvintele sale amintesc de descrierea construcției europene făcute de Nicholas Moussis, conform căreia Europa unită trebuie să fie, printr-o metaforă arhitectonică, o casă comunală construită din cărămizile vechilor case dărăpănate ale unui sat care a trecut printr-un război civil. Problema este că odată terminată casa comunală, locuitorii se vor muta toți în ea, renunțând la vechile locuințe, de care le vor aminti, dacă ar mai fi nevoie, pietrele din noul edificiu. Papa continuă criticând lipsa de responsabilitate a omului față de semeni și creație, și în special a conducătorilor, „Irozi care planifică moartea, distrugerea și care desfigurează chipul bărbatului și al femeii” (LaLibre). Încheie cu un apel la „toți cei care ocupă roluri de responsabilitate în domeniul economic, politic sau social”, gardieni ai creației și ai planului divin înscris în natură, să nu permită manifestarea semnelor distrugerii și morții în lume. Le cere să facă dovadă de bunătate, tandrețe față de aproape și să nu își permită sentimente de ură, orgoliu și invidie, tocmai pentru a putea avea grijă de cei din jur. Le cere expres să aibă grijă de cei sărmani, de ceea ce a numit, cu alte ocazii, „periferia umanității”, înțeleasă nu numai „geografic”, ci și „existențial”. Predica papei și-a găsit ecoul în răspunsul patriarhului ecumenic de la Constantinopol; Bartolomeu a anunțat imperativul crizei economice mondiale, context în care „cei care au mai mult trebuie să dea mai mult, pentru ca dreptatea să asigure pacea” (cf. AsiaNews.it). Coincidența face ca o săptămână mai târziu să izbucnească criza din Cipru, urmată de scandalul Offshore leaks, și de publicarea unei prime liste cu unii dintre cei mai puternici oameni din lume, care aparent au câștigat din afaceri cu statele și și-au transferat fondurile sau le-au primit în contul unor societăți din paradisuri fiscale (vezi LaLibre).
De Paște, Papa a subliniat potențialul de reînoire al morții și învierii lui Iisus pentru „existența personală, pentru viața familiilor și pentru relațiile sociale”. A salutat doar în italiană, pentru a sublinia că este mai ales episcop al Romei, fapt ce a fost interpretat ca voință de revenire la conducerea colegială a Bisericii catolice și desacralizarea rolului papei, pentru desăvârșirea recomandărilor Vatican II (vezi comentariile din revista iezuită Civiltà Cattolica), și, de ce nu, de deschidere față de reunificarea bisericilor creștine (vezi prezentarea de către Papă a întâlnirii cu Bartolomeu, cu ocazia liturghiei inaugurale, ca fiind a „celui dintâi chemat” cu „cel dintâi dintre apostoli”). Dar cum a spus tot papa în mesajul pascal, „câte deșerturi nu mai trebuie să traverseze ființa omenească când îi lipsește conștiința de a fi gardian a tot ceea ce Creatorul ne-a dat și ne dă”. Doar Iisus poate schimba „răzbunarea în iertare, războiul în pace” în inima oamenilor. După ce le ceruse oamenilor „depărtați de Dumnezeu” să își „pună întrebări” și să accepte să „riște” apropierea. Papa a transmis un mesaj foarte clar conducătorilor lumii, mesaj a cărei esență poate fi exprimată tot în propriile lui cuvinte: „să nu ne închidem în fața noutății pe care Dumnezeu o vrea în viața noastră!/…/Nu suntem oare adesea obosiți, dezamăgiți, triști/…/nu credem că nu vom mai reuși niciodată? Să nu ne închidem în noi înșine, să nu pierdem încrederea, să nu renunțăm niciodată: nu există situații pe care Dumnezeu să nu le poată schimba”. „Victoria lui Iisus este asupra păcatului, asupra răului și a morții, tot ceea ce oprimă viața și îi dă o față mai puțin umană” (cf. AFP).
