O imagine din ce în ce mai des întâlnită pe una dintre străzile unei localităţi rurale o constituie aceea a adultului şi/sau a copilului care, aproape disciplinaţi, duc un pachet de diverse forme şi greutăţi ce conţine fier vechi către “Centrul colectare fier 0,8; cupru 18; aluminiu 35”. Evident, este vorba de lei noi. Următoarea“ haltă” o constituie magazinul din apropiere care vinde pâine şi diverse articole ieftine, de o calitate îndoielnică. Articolele cumpărate diferă în funcţie de persoana ce tocmai a trecut pe la centrul de colectare a fierului vechi. Femeile cumpără, de regulă, pâine, copiii cumpără suc şi dulciuri, iar bărbaţii cumpără bere ieftină.
O parte a populaţiei active, destul de mică, este navetistă;dimineaţa şi după amiaza, microbuzele, cu un număr mic de locuri, sunt arhipline cu angajaţi ai unor întreprideri mici situate în jurul Bucureştiului. Majoritatea lucrează pe un salariu mic, în cele mai multe cazuri salariul minim pe economie, care nu acoperă necesităţile de subzistenţă ale familiei. Însă, cea mai mare parte a populaţiei este fără loc de muncă: şomeri, asistaţi social, persoane fără nici o formă de venit. Pensiile bunicilor sunt o sursă vitală de trai pentru copii şi nepoţi. De asemenea, alocaţiile copiilor sunt o sursă de subzistenţă pentru familie. De aceea, întreaga familie, în special cuprinzând femei şi copii, caută cu îndârjire fier vechi în ogradă şi nu numai (schelete de gard care delimitau diverse spaţii din curte, vase de gătit deteriorate, biciclete nefuncţionale, bucăţi de plasă de sârmă, frigider sau aragaz nefuncţionale etc).
Groapa de gunoi este din ce în ce mai mult frecventată de femei şi copii care identifică cutii de suc şi bere, diverse bucăţi de fier vechi, dar şi bucăţi de lemn (drept combustibil pentru încălzire şi prepararea hranei), sticle de plastic pentru centrul de colectare, precum şi obiecte extrem de deteriorate(bucăţi de plastic, scaune vechi etc.), unele folosite pentru a împiedica ploaia să pătrundă în case. Satisfacţia este extraordinară atunci când reuşesc să ajungă la ora la care soseşte maşina cu gunoi colectat din localitate. Cei care merg zilnic, aproape, la groapa de gunoi respectă cu stricteţe regulile nescrise ale acestui grup. Fiecare trebuie să plece cu ceva acasă. Ei sunt mai solidari în sărăcie, decât sunt guvernanţii noştri în avuţie. „Iniţiatoarea” mersului la groapa de gunoi (altădată de neconceput) din această localitate (o Fefeleaga a zilelor noastre) a afirmat, de curând, că i-a mers foarte bine în perioada în care era singura persoană care “vizita”groapa de gunoi. În ultima vreme, spunea ea, tot mai mulţi săraci vin acolo şi e nevoită să împartă cu ei tot felul de resturi: „Aş fi fost boieroaică dacă nu venea atâta lume la groapa de gunoi”.
Cei mai mulţi tineri, absolvenţi de facultăţi din învăţământul privat, nu au loc de muncă, iar principala lor ocupaţie o constituie privitul la televizor sau navigarea pe internet (în multe cazuri, un abonament folosit fraudulos de trei, patru beneficiari). Fiecare dintre ei speră la un loc de muncă bine plătit. Îmbrăcămintea sport este preferata lor. Nici unul nu gândeşte să-şi întemeieze o familie. Munca în gospodărie este motiv de conflict între generaţii, deoarece ea este realizată de părinţi şi de bunici, cei foarte tineri evitând astfel de munci.
Unii bărbaţi lucrează “la negru” pentru familiile înstărite: îngrijesc şi păzesc curţile vilelor nou construite, situate pe malul râului ce traversează localitatea. Alţii mai repară diverse anexe din gospodării, zugrăvesc (în special bucătării), construiesc sobe de încălzit, fac diverse reparaţii casnice pentru vecini, cunoscuţi, prieteni, pe sume modice.
Majoritatea femeilor rrome din localitate valorifică, de primăvara până toamna, resursele de urzici din pădure, ghiocei şi brânduşe, frunze de viţă de vie, corcoduşe, ştevie, flori de soc, flori de salcâm, sunătoare, muşeţel, lavandă şi gălbenele (rămăşiţele unor suprafeţe cultivate cândva de un institut specializat), frunze de nuc, nuci de pe marginea drumului etc.
Copiii preşcolari care ies după-amiaza, însoţiţi de mămicile lor, la stradă (strada asfaltată din fonduri europene) se joacă cu câteva jucării ieftine pe care şi le împrumută sau şi le dispută ca fraţii. Mămicile rezolvă rapid conflictele ivite, educându-şi odraslele în spiritul solidarităţii. Parcul din centrul localităţii, realizat tot din fonduri europene, este locul de întâlnire al copiilor, datorită amenajărilor speciale. Diferenţele sociale se pare că dispar atunci când copiii se joacă în acest loc magic.
Remarcăm cu tristeţe existenţa acestei “economii de supravieţuire” pe care guvernanţii intenţionează să o impoziteze, dar nu au instrumentele necesare. Logistica acestei impozitări ar costa infinit mai mult decât veniturile aduse la buget. Cu o şi mai mare tristeţe remarcăm nivelul scăzut de aspiraţie al adulţilor şi în special al tinerilor.
