Pe 30 aprilie 2009, o nouă publicație se alătura acelora existente deja în spațiul muzicologiei românești: Revista No. 14 Plus Minus. Titlul nu este deloc întâmplător. Alegerea sa trădează profunde contingențe cu ceea ce putem considera drept obiectiv primordial al publicației: promovarea muzicii contemporane. Plus Minus, No.14 simbolizează titlul unei lucrări ce aparține lui Karlheinz Stockhausen (1928 – 2007), compozitor german de o puternică originalitate și charismă.
Angrenată activ în fenomenul muzical, compozitoare la rândul său, Veronica Anghelescu, redactorul-șef al publicației a optat pentru un suport online, suport care s-a dovedit a fi într-o directă concordanță cu interesul situat la baza demarării numitului proiect. Aceasta cu atât mai mult cu cât în prezent, revista este structurată pe două secțiuni. Cea dintâi corespunde materialelor propuse pentru lectură, partea secundă aducând un element de noutate. Consacrată muzicii propriu-zise, oferă oportunitatea de a face cunoscute prin intermediul înregistrărilor video, opusuri ce reflectă trendul componistic actual.
Suntem în aprilie 2013. Au trecut 4 ani de cand Revista No. 14 Plus Minus și-a facut apariția în peisajul muzicologic românesc. O apariție de bun augur aș zice eu, capabilă să tragă un semnal de alarmă asupra muzicii contemporane și a existenței sale, pe care nu trebuie sub nici o formă să o ignorăm.