Sub semnul impulsurilor obsedante, traduse, în notă psihanalitică, prin efectul somatoform al repetării prin cereri ritualiza(n)te, mărirea taxelor şi impozitelor cu 16% obligă la un alt exerciţiu simptomatologic de a reveni cuminte, la (în) şirul, mai mult sau mai puţin ordonat, al contribuabililor – pacienţi.
Un exerciţiu, de altfel, dublu nevrotizant, în măsura în care umanistul este pus într-o triplă situaţie de risc: aceea de a-şi stabili matematic, după reguli bâjbâite, suprafeţe, cote-părţi din traiul la comun, din care îi aparţine doar o porţiune, dar pe care trebuie să le cunoască în întregime; să aprofundeze regulile aşteptării nesfârşite la coada – unde nu se dă, ci se (tot) ia- hrănindu-se, asemeni tânărului Norei Iuga, din/cu detaliile sexagenarismului; de a reveni, fetişizant, la aceeaşi coadă alungită peste trotuarul sediului instanţei, care îi întreţine fobia.
Experienţa nu poate fi aşezată decât sub semnul absolut relaxant (sic!) pe care îl aproxima Comisarul pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, atunci când ne invita să îl înlocuim pe Kafka, cu bunul-simţ – reguli simple şi clare, aplicate riguros şi constant, cu menirea de a salva milioane de euro şi de a asigura o mai eficientă cheltuire a banilor daţi contribuabililor. Scenariul, conceput tocmai în logică kafkiană, pare un trend la modă, neputând evita (şi) intenţiile guvernului belgian de a elimina birocraţia – idee care îi face cu ochiul – deopotrivă, de la Paris sau Haga – şi vicepreşedintelui Comisiei Europene, Günther Verheugen, ca piatră biblică de a răpune monstrul birocratic, cu braţe tentaculare, în a legifera totul. Secretarului belgian însărcinat cu reforma administrativă, Vincent Van Quickenborne, îi aparţine aruncarea în luptă a lui Kafka – Kafka îşi deschide propria afacere, chiar electronică www.kafka.be! – deghizat în index (cu efect în tăierea panglicii roşii) şi/sau în rubrica permanentă despre absurditatea lumii.
Cu siguranţă, alternativa terapeutic-kafkiană ar putea naşte ceva furori în rândurile (dez)ordonate ale cozii de la plata impozitelor şi taxelor bucureştene, atât prin rezonanţa medicamentoasă – pentru fanii Catena! – cât şi prin posibila confuzie tinerească cu vreun brand vestimentar la modă. O plauzibilă indexare, mai la îndemâna spaţiului românesc, cu rezonanţe genealogice latine, ar putea fi indexul lui Asterix (cu recul în animaţia lesne de digerat Les Douze travaux d'Asterix, 1976), uşor de suprapus «locului care te înnebuneşte», care reclamă o «mică formalitate», pentru formularul cu numărul 838 – formularul roz, ghişeul 12, etajul 2, scara B, coridorul J., formularul galben, ghişeul 7, etajul 2, scara K, coridorul W., formularul verde de la ghişeul 14, primul etaj, scara F, coridorul T., formularul albastru, ghişeul 36, etajul 6, scara B, coridorul F., formularul galben, scara 5…
Ne permitem să mizăm pe o presupusă alternativă: iniţiativa cetăţenească de a ne aşeza, şi a treia oară, la aceeaşi coadă, pentru a plăti posibilele recalculări viitoare, sau, doar, pentru a constata că, în componenţa lui 2013, se află cifra 3, care nu poate să ne aducă decât noroc şi, în aşteptarea acestuia, o sociabilitate crescută!
