Ţiganii, ungurii, LGBT-ul, ruşii, dictatul de la Bruxelles, Eurasia etc.
Cum internetul poartă multe, el îmi aduce – şi nu numai mie – tot felul de analize- apeluri-previziuni-dezvăluiri-secrete, destinate să ne informeze, conştientizeze, deruteze şi manipuleze, să ne îndemne să acţionăm pentru ceva sau împotriva a ceva. Ce e adevărat şi ce nu e, ce se susţine şi ce nu?
Uneori greu sau imposibil de spus. În alte situaţii, destul de evident. Cum ar fi problema confuziei create de acceptarea denumirii de rrom în locul celei de ţigan şi consecinţele în plan internaţional. Cum ar fi ofensiva LGBT pentru acceptarea homosexualităţii şi pedofiliei ca etalon al normalităţii în faţa „intolerantei şi fascistei” heterosexualităţi. Cum ar fi permanenta agitaţie a politicienilor şi activiştilor maghiari în sensul câştigării pas cu pas a unui statut special, care poate duce cu gândul la orice altceva. (Asta în timp ce, deşi aproape permanent la guvernare, au reuşit să ţină Covasna şi, mai ales, Harghita printre cele mai înapoiate şi nedezvoltate judeţe. În total contrast cu bunăstarea personală.) Cum ar fi interesele ruseşti în zonă, vechi de secole, şi tratamentul special pe care Rusia i-l aplică României şi despre care am mai vorbit.
Menirea lor: de a atrage atenţia asupra unor teme reale, de a încerca mobilizarea românilor pentru soluţionarea lor; perdele de fum, teme readuse în prim-plan în momente dificile sau atunci când anumite alte mişcări, întâmplări nu trebuie văzute; pregătirea populaţiei pentru lucruri care se vor întâmpla pe tiparul poveştii Petrică şi lupul (Când lupul va veni nimeni nu o să mai reacţioneze!); condiţionarea psihologică a populaţiei pentru a servi orbeşte („spălarea pe creier”) interesele unor centre de putere interne sau/şi externe recognoscibile de subiecţii trataţi după teme, lozinci, fraze, sintagme, termeni utilizaţi; şi altele.
Sursele acestor texte? Evident, la fel de amestecate: institute, instituţii specializate, servicii ale unor state sau centre de putere interne sau transnaţionale, echipe de marketing politic, firme de lobbing, grupuri, persoane, personaje etc.
Şansele lor de a se materializa? În principiu diferite: de la imposibil la probabil. În realitate, foarte mari. De ce? Din cauza României politice.
O cocioabă dărăpănată cu o hazna în mijloc
Ca în oricare alt caz, întregul numit România nu e o sferă dintr-un material continuu, care, de oriunde ai privi-o, sau, pe care, oricum ai secţiona-o ai avea mereu aceeaşi imagine. Ea nu este o realitate compactă, aceeaşi pretutindeni şi de pretutindeni. Nu, ea este formată din mai multe realităţi, din multe alte Românii. De exemplu: una a bătrânilor, alta a tinerilor, alta a celor în puterea vârstei. Există o Românie a satului şi o alta a oraşului. România funcţionarilor este diferită de cea a celor care lucrează în mediul privat. Avem o Românie a culturii şi o alta de analfabetismului. Există o Românie atee şi una creştină. Exemplele pot continua pe multe pagini. Există însă, oarecum peste toate celelalte, pentru că le marchează pe toate, de îmbolnăveşte, desfiinţează, alterează iremediabil, o cocioabă dărăpănată cu o hazna în mijloc: România politică.
Unde se adună bacteriile, microbii, viruşii, gândacii, purecii, păduchii, ploşniţele, şoarecii, şobolanii? Într-o casă curată, măturată, spălată, aerisită, ordonată? Sau într-una înecată deja în mizeria fără margini a celor care o locuiesc? Şi nu acesta din urmă este cazul României politice? Fără îndoială că da!
Din această cauză, oricât de închipuite ar fi (să le spunem generic) textele amintite mai sus, părerea mea este că oricare dintre ele ar avea mari şanse să se materializeze. Nu neapărat aşa cum sunt acum descrise (poate pentru că aceasta este doar o formă menită să abată vigilenţa). Dar, privind la modul în care funcţionează această Românie politică, este evident că oricât de fantasmagoric ar fi, în România orice scenariu are şanse de a deveni realitate.
Este însă unul dintre toate pentru care avem deja o „foaie de parcurs” decelabilă şi care pare, dintre toate, cel mai probabil. Am să schiţez pe scurt câteva dintre coordonatele acestei foarte posibile realităţi a zilei de mâine, şi mă adresez în special celor care aplaudă fără să înţeleagă, aşa zisele învârtoşări ale naţionalismului de partid şi de stat din aceste ultime luni.
Politicienii români nu au vrut niciodată Europa; doar au mimat
Dat fiind faptul că miza reală a actualei coaliţii şi a celei mai mari părţi din PDL-ul lui Blaga sau UDMR-ul lui Hunor, pline de infractori dovediţi, pe cale de a fi dovediţi şi, fără îndoială, infractori nedovediţi, nu a fost sau este Băsescu, ci controlul justiţiei pentru accesul neîngrădit de lege la resurse, sunt tot mai puţin şanse ca situaţia din România să se îndrepte în direcţia cerută de partenerii vest-europeni şi americani.
În mod real, direcţia către vest nu a fost niciodată o asumare reală a politicienilor români. Dar pentru că ea figura în agenda cetăţeanului, politicienii s-au făcut că e şi a lor. De aici negocierile fără negocieri, temele mai tot timpul nefăcute, asumarea unor condiţii şi termene dezavantajoase, acceptarea pe lângă direcţiile principale de reformă şi a unor politici promovate de organisme de activism al corectitudinii politice care parazitează instituţiile UE şi care intră cu succes acolo unde politicienii, dezinteresaţi, incompetenţi şi iresponsabili au fost prinşi cu pantalonii pe glezne şi cu spatele întors către prezumtivul violator.
Schimbarea de strategie, atitudine şi ton actuală nu este, aşa cum spun mulţi, rodul prostiei şi a grobianismului politic românesc, ci a faptului că în sfârşit, politicienii, prin tot ceea ce au făcut, au reuşit să-l convingă pe cetăţean că „Europa este rea, hapsână, ne ia banii, ne calcă demnitatea în picioare, ne pune să muncim, ne fură bogăţiile etc. Ori face cum vrem noi, ori la revedere”
Acesta este motivul real pentru care politicienii au întors oiştea căruţei. În ce direcţie? În cea dragă şi atât de aşteptată de Ion Iliescu şi toţi camarazii săi: către Rusia.
Adio, Europa!
Rusia a fost implicată permanent în ceea ce s-a petrecut în România în aceşti 23 de ani. Dacă nu evident prin politica partidelor, atunci măcar prin politica gazelor.
Dar, între politicienii de la Bucureşti şi cei de la Moscova au existat permanent relaţii ascunse. Întâmplător, s-a mai aflat câte ceva: o vizită clandestină, legături prin foşti kgb-işti, prietenii cu foşti kgb-işti şi foşti comunişti ruşi, firme comune, contrabandă la scară mare, privatizări dubioase.
Anul trecut Rusia, prin Vocea Rusiei, s-a găsit permanent în linia a doua, uneori, exasperată de moliciunea autohtonă, chiar în linia întâi a încercării de lovitură de stat. A lăudat, a susţinut, a manipulat, a făcut propagandă pentru pucişti şi chiar ”a chemat la arme” cetăţenii nemulţumiţi de „dictatorul” Băsescu. În continuarea acelor zile, a atacat permanent persoane publice şi instituţii care se opuneau jocurilor echipei Voiculescu – Antonescu şi intereselor ruseşti. Ultimele manifestări ostile au fost atacuri politice sau informatice împotriva SRI-ului şi a altor instituţii ale statului român.
Mult lăudata şi aşteptata – de o parte a politicienilor, activiştilor civici, jurnaliştilor şi, prin ei, a cetăţenilor – venire a investiţiilor ruseşti în România are cu se mândri: punerea la pământ a patru combinate siderurgice specializate în produse speciale.
Pe fundalul destabilizării grave din Bulgaria, orchestrată de socialişti şi de grupuri de stradă după un model deja încercat în România, Vocea Rusiei îi anunţă pe cunoscători dar şi pe cetăţenii nerăbdători că ceasul mult aşteptat se apropie: „Sofia a fost prima rândunică a primăverii europene, rămâne de văzut când vor înflori ghioceii de la Bucureşti.”
De partea cealaltă, faţă-n faţă cu interesele contrare ale politicienilor şi cu dezamăgirea, ba chiar învârtoşarea naţionalismului popular de clacă, UE şi SUA, nu au prea multe variante. Deocamdată Schengen. Se pregăteşte adoptarea de sancţiuni financiare împotriva unor state membre UE cu probleme de democraţie şi, de ce nu, chiar dacă el nu există, probabil că nu peste mult timp va exista şi un mecanism pentru excludere. Deveselu, o importantă ţintă a Rusiei, poate să fie mutat în altă ţară. NATO poate să constate nivelul scăzut al încrederii în partenerii de la Bucureşti. Toate astea vor duce la rărirea şi mai accentuată a investitorilor serioşi şi importanţi. Locurile de muncă vor scădea, va scădea nivelul de trai.
Bun găsit, Siberie!
În acest timp vom primi indicaţii, ordine şi braţe deschise dinspre Est. Lupul cel flămând ne aşteaptă. Şi să nu vă imaginaţi că, odată intraţi aici, cu punctele strategice în politică şi în stat ocupate de oamenii ei, Rusia va putea fi pusă pe fugă când nu ne mai place, aşa cum facem acum cu UE.
Dacă lucrurile se agravează, ruperea de UE va fi inevitabilă. Deja suntem într-un spaţiu tranzitoriu, undeva pe la periferie. Va apărea limitarea circulaţiei românilor în Europa şi în general în lume. Vizele vor fi din nou necesare. Adio muncă în Vest. Adio euro. Românii prezenţi acum acolo ar putea fi repatriaţi în cea mai mare parte. Eventual vor rămâne azilanţii politici. Pentru că da, vor reapărea şi azilanţii politici.
Produsele europene vor fi mai scumpe şi oricum banii aici vor fi mai puţini, tot mai puţini, în condiţiile în care statul va fi în întregime putred, iar economia tot mai puţină. Sau cu investiţii ruseşti, în condiţii ruseşti. Dar vom găsi alte produse, tot în condiţiile lor.
Va dispărea dreptul la opinie, vor fi amendate drastic – vezi Rusia – criticile la adresa conducătorilor, guvernului etc., vor ieşi din puşcării hoţii şi vor intra revoltaţii.
Dar nu vă neliniştiţi, veţi putea lucra în Urali sau în nemărginita Siberie, veţi putea merge fără vize prin spaţiul ex (din nou) sovietic, veţi învăţa rusa, veţi avea vecini noi pe stradă care îi vor înlocui pe românii plecaţi de voie sau de nevoie în marea prietenă de la Răsărit şi toate celelalte.
Am început vorbind despre scenarii şi iată că, pentru a fi rotund, acest text se încheie tot cu ceea ce, unii vor zice, este un scenariu. Pe cei care cred asta îi invit să citească mai mult despre istoria politică a Rusiei (cel puţin de la ţarul Petru cel Mare încoace), analize şi evaluări ale diverselor organisme de specialitate sau ale unor analişti independenţi din toată lumea, inclusiv din Rusia, să citească mai multe despre gazele ruseşti devenite armă politică strategică, despre problematica revoltelor împotriva exploatării gazelor de şist din Bulgaria şi din România (demonstraţii de peste zece mii de oameni în Bârlad, un oraş în care tăierea salariilor nu a scos pe nimeni în stradă!), despre căderea guvernelor de la Chişinău şi Sofia. Recomand de asemenea toate declaraţiile mediului diplomatic dar şi a politicienilor ruşi privind România, spaţiul ex-sovietic şi cel ex-comunist, locul Rusiei în lume.
