Pare că ciclul democraţiei româneşti postdecembriste a intrat în ultima sa turnantă. Partidele nu se mai ascund, liderii nu mai pierd vremea cu aparenţele, totul se joacă după modelul unui adevărat război civil, dus deocamdată cu arme financiare şi mediatice. Dar tot un război este. În PNL se desantează filiale peste filiale, pentru ca actualul lider să nu fie periclitat, în timp ce „lovitura” aducerii lui Klaus Johannis în partid încă nu a fost calculată din punctul de vedere al traiectoriei în ograda duşmanilor. Praful se vede însă de departe, la fel ca în cazul căderii meteoritului din Rusia, iar pagubele pe terenul adversarilor nu se vor lăsa mult aşteptate. Orice „succes” al unuia este un blestem pentru ceilalţi, vânătoarea generalizată, bellum omnium contra omnes, este mai reală ca oricând. Despre PDL, ce să mai vorbim? Deşi paralizat de dimensiunea liliputană la care a fost adus după alegeri, PDL-ul (adică găştile din interior) e mai agitat ca oricând, de parcă s-ar afla în faţa unui eveniment mondial. În realitate, ce se alege acum în acest partid? Dacă să fie Elena Udrea (şi dacă ea va purta sau nu tocuri înalte sau va trece la gumari, aşa cum ameninţa mieros în emisiunea de aseară de la o televiziune de ştiri), sau dacă va fi Vasile Blaga şef peste garnizoană – l-am auzit troznindu-şi printre maxilare de atâtea ori cuvântul Partid cu o plăcere de Fomilă, de parcă s-ar fi aflat la o plenară din 1987, nu la un breaking news în 2013. Ce fel de oameni mai sunt şi ăştia, ce fel de elită politică este aceasta, căreia îi curge sânge în colţul gurii când haitele se reped unele la altele, dar nu e în stare să se ridice de la festinul sângeros măcar o clipă, pentru a privi peste hidoşenia de ţară din jur?
Mergeţi în România reală şi veţi descoperi o lume cu iz de barbarie din ce în ce mai pronunţat, o lume fără culoare, în cenuşiu şi negru, cu apucături criminale şi porniri drăceşti. În sate domneşte un haos criminal, un pustiu sufletesc în care abia mai pâlpâie vechea candelă a umanităţii de tip tradiţional. Sărăcia a înăbuşit orice încercare de ridicare din colb. Locurile sunt depopulate, casele, tot acelea din anii ’70 (iată că avem un nou reper, după interbelic, al istoriei fericite, anii ’70, când, de bine, de rău, industrializarea adusese un spor de civilizaţie în satele care până atunci fuseseră trecute prin foc şi sabie de istorie), s-au lăsat într-o rână, ca nişte morminte intrate în peisajul din jur. Bătrâni din ce în ce mai mulţi (şi mai puţini, căci pleacă pe cealaltă lume), tineri din ce în ce mai puţini – cei care au rămas sunt sezonieri la ei acasă, căci muncesc prin Spania şi Italia, dacă nu fură sau cerşesc în Germania şi Olanda. Câte un ţigan burtos, cu maşină de lux, anunţă noua calitate a istoriei naţionale: este vremea să iasă şi minorităţile la luptă, la drumul mare, cu colanele de aur strângându-le cefele exuberante. Minoritari în atitudine şi smerenie, românii stau pitiţi prin cârciumi proaste şi beau cine ştie ce licori otrăvitoare. Fac politică. Mulţimea de televiziuni de ştiri le arată tot ce vor, după gusturi. Cei mai mulţi sunt la Antena 3. Acolo se ţes speranţele mulţimii, acolo se face dreptatea ultimă, acolo începe Cetatea lui Dumnezeu. Acolo e devoalat Băsescu, este scuipat Coldea, este trimis la judecată Falcă şi i se fac rechizitorii impecabile lui Boc. De acolo pornesc şi soluţiile, anunţate sec de Sorin Roşca Stănescu sau debitate impasibil de Bogdan Chirieac. Moderatorii aproape că nu mai au ce face. Actorii joacă impecabil, iar publicul e ameţit de fericire. Întrebaţi-vă părinţii: toţi se culcă cu Gâdea în suflet şi se trezesc dis de dimineaţă să-l prindă pe Badea, care „joacă” totuşi prea târziu pentru publicul trecut de prima tinereţe.
Dar nu numai Antenele emit bine. Şi la B1 se face coadă: acolo domneşte europenismul cristalin al d-nei Macovei (va depune şi dânsa moţiune la PDL, să moară de ciudă Băsescu, iată, nu mai e el Supremul, a început să se şubrezească), al domnului Cristoiu, acolo se predă euroatlantism pe pâine şi federalism împăciuitor, cu parfum nemţesc (franţuzesc?).
Cine îşi mai aduce aminte de OTV? Ei bine, Elodia (pardon, domnul DD!) n-a murit. Trage şi dânsul la tir-ul politichiei de la RTV sau de la Realitatea. Nu ne mai putem dezlipi de ecrane, e acolo ceva care ne face una cu comentatorii şi protagoniştii. Iar când apar vedetele grele, ca Ponta, Antonescu sau Băsescu, ratingul geme de greutate.
Mircea Eliade spunea bine cândva că nu crede să fie ţară unde politica să consume mai multă energie decât la noi. Aşa este. Am revenit, după intermezzo-ul comunist, în care politica dispăruse sub plumbul dictaturii, la un consum nefiresc de politică, la un prezenteism care ne va aduce multe prejudicii. Nu mai faceţi politică!
