DREPT LA REPLICĂ
Nu-l cunosc pe Alexandru Poncea. A apărut pe blogul meu, comentând extrem de vehement şi ranchiunos o postare în care sfătuiam persoanele în vârstă să nu-mi pretindă să-i respect strict pe criteriul vârstei, ci să-mi arate calităţile, realizările, meritele personale care să mă îndemne la respect. Şi spuneam că nu accept sfaturi de la aceia dintre ei care n-au făcut toată viaţa decât să se bazeze pe siguranţa înşelătoare garantată de stat şi n-au aflat niciodată cum e să lupţi pentru ziua de mâine.
Alexandru Poncea a interpretat-o, după o citire sumară, drept un atac la adresa TUTUROR bătrânilor şi a început, brusc, să împroaşte cu venin. Chestiune care e, să zicem aşa, dreptul inalienabil al omului. Dar atacul public la imagine, lansat pe Estica, ar merita minim un proces. Pentru că ar trebui să-i facem pe oameni să conştientizeze faptul că e în regulă să te informezi înainte de a mânji cu ranchiuna ta activitatea unui om. Dar, să le luăm pe puncte:
Orice critic, citind că un roman este prost doar pentru că fraza de început, ruptă din context, nu e pe placul domnului Poncea, ar râde cu lacrimi. Aflăm ceva de la domnul Poncea despre structura romanului, despre personaje, despre mizele acestora, despre arta narativă şi despre stil? Evident, nu. Aflăm doar că pasajul de început nu i-a plăcut, deci, automat, romanul e prost. Contactat de mine privat, nu mi-a putut spune alte nume de personaje decât acelea din fragmentele disponibile gratuit pe net. Concluzia? V-o las dumneavoastră.
A cui e vina dacă domnul Poncea, cumpărând Playboy, a optat să se uite doar la poze şi să ignore interviurile complexe de şase pagini, de la Steven Spielberg la Robert Downey Jr. şi de la Al Pacino la Chuck Palahniuk? Şi reportajele cu complexe teme sociale, tot de şase pagini? Desigur, pe acestea le traduceam; interviuri am făcut cu marile nume din România. O parte sunt disponibile pe net, pentru cine se oboseşte să verifice. Dar faptul că dl. Poncea se uită doar la poze şi ignoră conţinutul vădeşte două lucruri:
Că domnul Poncea are o capacitate, să-i zicem, precară şi îndoielnică de selecţie.
Că domnul Poncea nu vede un lucru de calitate nici dacă i se zbate sub nas.
Concluzia că eu, un om premiat atât pentru jurnalism (locul I la ediţia 2011 a Galei Superscrieri, finanţată de Agenţia Tempo), cât şi pentru actorie (Gala Tânărului Actor, 2008), aş fi răul acestei societăţi mi se pare de un penibil prea crâncen să mai comentăm. Că tot întreba domnia sa care e nivelul ok. Ăsta e nivelul ok. Când vin premiile. Iar dacă ceva e într-adevăr cangrenat şi sub orice critică în societatea românească – ei, bine, aş zice că acel rău este plăcerea voluptuoasă de a împroşca cu excremente oameni care-şi văd de treaba lor, fără să ne informăm cu adevărat. Şi asta doar pentru că într-o bună zi am citit pe blogul lor ceva ce nu ne-a plăcut.
Stimabile domn Poncea, nu vă cunosc, deci nu-mi permit să vă evaluez meritele profesionale. Dar nu cred că vă calificaţi să daţi lecţii de morală nimănui. Vă compătimesc din toată inima şi deduc că, dacă recurgeţi la astfel de gesturi, v-aţi irosit viaţa fără să înţelegeţi nimic din ea.
Fără stimă,
Lorena Lupu.
PS: Vedeţi că pe "Lucian" Mungiu îl cheamă de fapt Cristian Mungiu. E o jenă să greşiţi numele singurului regizor român câştigător de Palme d'Or şi care a intrat în lista scurtă pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film în limbă străină.
