Sunt convins că atunci când coaliţia de stânga usl-istă a venit la putere în locul coaliţiei tot de stânga centrată pe pdl, „luceferii” noii puteri nu au luat nicio clipă în calcul mai mult de o rezistenţă palidă a unor, în opinia lor, „mercenari ai lui Băse” susţinuţi din spate, de acesta: ceva intelectuali cu o rămăşiţă de loialitate, ceva cadre instalate la conducerea unor instituţii, ceva judecători şi, mai ales, procurori, ceva instituţii care trebuiau urgent castrate. PDL-ul era la pământ – unde a şi rămas şi de unde, aşa cum arată, mai bine nici nu s-ar mai scula – ungurii erau deja împachetaţi în promisiunea unui nou ciolan, unpr-iştii alergau fericiţi către mica re-unire care să-i salveze de uitarea în afara parlamentului.
De aceea – dar şi pentru că mireasa adormită se cerea de urgenţă la Cotroceni – urmând instrucţiunile propriilor consultanţi şi pe ale celor de la Răsărit (comunicate tuturor luptătorilor „anti-tiranie” direct de Vocea Rusiei) s-au şi grăbit să lase suspendate într-o realitate paralelă CCR-ul şi Avocatul Poporului şi să încerce să-l execute pe Preşedinte. Mai precis pentru că îşi imaginau că vor defila prin România ca trupele de paradă pe sub Arcul de Triumf de ziua naţională.
Având încă vii amintirile din epoca Năstase, au fost convinşi că vor avea o linişte slugarnică şi jalnică cel puţin vreo doi-trei ani, că vor putea face ce vor fără ca nimeni să-i deranjeze prea tare şi că, oricum, cei care, eventual, ar bâzâi, ar fi eliminaţi sau cumpăraţi cu uşurinţă. Ocupaţi cu mişmaşurile politice – că despre persoane ocupate „pe bune” cu politica în partidele din România greu de vorbit – mai marii şi mai micii usl-işti au uitat să ia seama şi la viaţa reală. Ceva de genul: ce salariu are un profesor, un doctor, cât costă un kilogram de carne, un ou, trei morcovi, portocalele, întreţinerea etc., care subminează orice guvern. Numai că de data asta şi altele: Cu ce se mai ocupă românii? Ce fac ei în timpul liber dar şi în cel ocupat? Ba chiar şi noaptea? Mai sunt în ţara asta şi oameni interesaţi de mersul ei? Mai sunt şi oameni de dreapta sau numai comunişti? Avem internet? Cum, şi internauţi?
Ne supără ziarul x? Îl cumpărăm sau îl închidem? Îl cumpărăm că e mai ieftin: tace şi ne face şi reclamă! Cam aşa era pe vremea lui Năstase. Şi, vorba unui liberal de frunte, pac, pac, pac, gata, era linişte. Ce faci însă cu nişte, deja, câteva sute de mii de oameni care alergă de colo colo pe site-uri şi blog-uri interesaţi de ceea ce se întâmplă, şi care nu sunt cu toţii postacii tăi, proştii tăi dispuşi să te creadă, beneficiarii tăi (infractorii au altă treabă decât să stea să mănânce politică, cultură sau economie pe internet)?
Şi totuşi avem o Opoziţie!
Schimbarea de guvern din primăvara lui 2012 ne-a adus o noutate: În România există totuşi o Opoziţie reală şi ea se manifestă inteligent, rapid şi cu vigoare. Partidele nu mai sunt de capul lor nici măcar în acele luni de euforie de după preluarea Puterii, când cei ce-au fost la guvernare muşcă din ţărână, iar electoratul îi îmbrăţişează cu entuziasm, speranţă, curiozitate, aşteptare, pe noii veniţi.
O Opoziţie care a reuşit ceea ce nu a reuşit niciuna dintre moţiunile opoziţiilor parlamentare de până acum: să schimbe miniştri. Doi, numai în primele zile. Alţii în lunile care au urmat. Care a forţat plecarea altor personaje din jurul guvernului. A împiedicat apariţia unor acte normative abuzive, clientelare, represive. A reuşit să provoace mutări politice de neimaginat până recent, să mobilizeze, să dea încredere unor oameni din afara politicii în puterea lor (normală) asupra politicii, să aducă o adiere de reală democraţie printr-o reală implicare civică a celor care până ieri erau doar cobaiul tot mai bolnav de dezamăgire şi neîncredere al politicii.
Un „complex politic” civico-mediatic
Ea a apărut odată cu creşterea numărului utilizatorilor de internet şi transformarea multora dintre ei în ceea ce a dispărut din spaţiul presei clasice: ziarişti de investigaţie. User-ii au trecut de la exprimarea opiniilor la acţiune, la influenţarea politicii şi, prin ea, a vieţii lor de zi cu zi. Mijloacele tehnice de înregistrare – în primul rând telefonul mobil – fac ca tot mai puţine lucruri să poată să rămână secrete. Adeseori chiar „rinocerii” implicaţi în activităţi necurate se filmează pentru a se fuduli sau pentru a „se da în gât”. Suntem acum în direct cu orice primărie din ţară în care se votează favoruri pentru aleşii neamului. Suntem în diverse instituţii ale statului din care înainte nu aflam mai nimic. Despre cei aleşi sau numiţi într-un post sau altul, de la parlamentari la miniştri, aflăm detalii de la sordide la halucinante, imposibil de ştiut cu aşa viteză şi cu atâtea detalii, cu 10 ani în urmă.
De pe internet, dezvăluirile, mesajele (care, în trecut, la multe televiziuni şi ziare „prietene şi beneficiare” ştiute şi neştiute ale puterii, ajungeau la gunoi), fotografiile, înregistrările audio şi video au forţat intrarea direct în mass-media. Cum? Prin răspândirea pe care o capătă instantaneu pe internet, prin numărul mare de beneficiari ai acestora care le consumă deja online, prin faptul că oricum se află.
Până nu demult aveam televiziuni şi ziare arondate clanurilor politice comunisto-mafiote Iliescu-Voiculescu-Vadim etc., altele mimând mai mult sau mai puţin reuşit neutralitatea şi câte o oaie rătăcită care se trezea să fie împotrivă. Opoziţia mediatică se manifesta cu putere, doar atunci când tabăra cealaltă, presupusă de dreapta (de fapt o stângă mai coafată şi mai confuză, care nu şi-a învăţat niciodată bine rolul) ajungea la putere – fie ea CDR+PD, fie Alianţa DA.
Acum avem televiziuni, ziare, agenţii de ştiri care simpatizează de la decent la pătimaş cu o tabără sau cealaltă şi fac respectiva propagandă, astfel că există un anume echilibru, vizibil chiar dinainte de investirea guvernului Ponta I. Difuzarea unor ştiri care deja circulă pe alte canale a devenit, în final, o simplă problemă care ţine de demonul competiţiei şi de supravieţuire. E o luptă între televiziuni dar şi între ele şi internet. Dacă nu dai ştiri cu impact pierzi. Omul mort după senzaţii, format astfel chiar de distinsele posturi TV, va fugi după senzaţional. Şi atunci, fie că celor care o conduc sau finanţează le convine sau nu, de dragul audienţei (care nu înseamnă banii din reclame, ci puterea pe care ţi-o dă un public numeros şi fidelizat, cu care poţi să ridici şi să îngropi politicieni şi partide, deci afaceri mari, hălci generoase din bugetul statului atunci când ai tăi ajung la putere) chiar dacă cu retuşuri şi scurtări, temele care străbat dinspre ţara de noroi şi întuneric a trolilor politici ajung pe toate ecranele. (Nu discutăm aici excepţia antenelor lui Felix. Deşi ar fi interesant de observat că, prevăzând expirarea în viitor a succesului televiziunii slugă şi armă personală făţişă, celelalte posturi de ştiri caută a se acoperi cu hlamida obiectivităţii, dezbătând întâmplări şi personaje necurate din toată haita de partide.)
Dreapta din afara politicii
A apărut astfel o formulă inedită de Opoziţie civico-mediatică cu o viteză de reacţie şi o capacitate de influenţare fără precedent în aceşti 22 de ani. E o opoziţie în care nucleul, partea principală, opoziţia efectivă dinamică şi pro-activă este cea a utilizatorilor de internet; o Opoziţie, în general, instruită, implicată, atentă, combativă, inteligentă, deja cu mulţi paşi înaintea politicienilor în ceea ce priveşte nivelul cultural, pregătirea în IT, capacitatea vizionară. Şi, în mare parte, net superioară din punct de vedere al ataşamentului faţă de un set de valori care să structureze construcţia şi nu distrugerea. Credinţa în Dumnezeu, tradiţia, patriotismul, generozitatea, responsabilitatea, grija faţă de aproapele, sacrificiul nu sunt cuvinte goale pentru mulţi dintre aceşti membri ai Opoziţiei. Sunt valori reale ale unei drepte reale pe care le găsim în această masă aparent necoagulată, nestructurată de pe online, şi din jurul acestuia, şi nu le găsim pe „tărâmul întunecat al ororilor”, care este politica românească. Sunt valori ale unei Opoziţii de dreapta faţă de toate construcţiile politico-civico-culturale, făţişe sau mascate, ale stângii aducătoare de neant. Iar asta ne arată că există şi o faţă luminoasă a internetului, care este, alături de accesul la informaţie, opoziţia faţă de stânga cu o mie de capete, de la genocidul fizic al comunismului la cel sufletesc al marxismului cultural reprezentat cu cinste de corectitudinea politică.
Nu ştiu dacă partidele au înţeles, dacă liderii lor au înţeles, dacă autoproclamaţii „aleşi ai poporului” de pe toate nivelurile au înţeles că există o masă tot mai mare de români care consumă politică, urmăresc politica, investighează şi acţionează fulgerător pentru a regla ceea ce se dovedeşte defect în activitatea politică, pentru că au acum la dispoziţie mijloacele necesare pentru a face acest lucru atunci când au timp, atunci când vor şi, mai ales, atunci când e nevoie. E poate încă greu de perceput, dară-mi-te de înţeles, dar în România asta care e întotdeauna invers decât ceilalţi şi în care lucrurile se petrec altfel decât la ceilalţi şi înseamnă altceva, se petrece ceva major, ceva ce deocamdată poate fi numit doar speranţă, o lumină care pare că străbate printr-un întuneric ce părea definitiv.
Am avut anii trecuţi, cu ocazia unui festival de film pe care îl organizez, mai mulţi invitaţi din SUA, Europa, Israel. Toţi erau uimiţi de viteza şi calitatea internetului de la noi, inclusiv de răspândirea şi ieftinătatea lui. S-ar putea ca în curând să trezim aceeaşi uimire în ceea ce priveşte viteza de reacţie, capacitatea investigatorie, competenţa profesională, calitatea morală, viziunea şi numărul tot mai mare al românilor care fac politică din afara partidelor, din afara posturilor grase sau a fotoliilor de parlamentar, ministru etc.
Ca să nu par un naiv
Îi includ în acest fenomen încurajator pentru viitor şi pe cei care luptă pe internet din postura de membru sau simpatizant al unui partid; atât timp cât ne dezvăluie adevărul – şi nu încearcă să ne intoxice cu minciuni – sunt la fel de utili ca toţi ceilalţi.
Îi exclud pe cei plătiţi să mintă, să înşele, să arunce cu noroi, să împrăştie ura şi isteria, şi pe aceia care nu mai reuşesc să vadă altceva decât imaginea minciunii pe care aceştia le-o prezintă.
Evident că multora nu le pasă, sau se fac că nu le pasă, continuă să mistifice adevărul, să pozeze în nevinovaţi, în victime politice, să ne dea cu flitul, să fure şi să-şi facă mendrele. Evident că au banii, puterea, aliaţii, mulţimi spălate pe creier şi cu sufletele uscate de setea confortului şi a plăcerilor, dar atunci când ştii, după cum spunea Rougemont, că Binele va învinge în final, contează doar să te alături acelei victorii. Ceea ce faceţi mulţi dintre cei pe care i-am pomenit mai sus. Adevărata Opoziţie sunteţi voi!
